Comitetul de securitate si sanatate in munca se constituie in societatile care au un numar de cel putin 50 de lucratori, inclusiv cu capital strain, care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei.
Acest fapt este reglementat de prevederile art. 57-64 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, aprobate prin HG nr. 1425/2006 cu completarile si modificarile ulterioare.
Asadar, inspectorul de munca poate impune constituirea comitetului de securitate si sanatate in munca in societatile cu un numar mai mic de 50 de lucratori in functie de natura activitatii si de riscurile identificate.
Daca activitatea se desfasoara in societatii dispersate teritorial, se pot infiinta mai multe comitete de securitate si sanatate in munca.
Iata care sunt membrii care constituie comitetul de securitate si sanatate in munca:
a) angajator sau reprezentantul sau legal;
b) reprezentanti ai angajatorului cu atributii de securitate si sanatate in munca;
c) reprezentanti ai lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor;
d) medicul de medicina a muncii
Numarul reprezentantilor lucratorilor trebuie sa aiba paritate adica numarul reprezentantilor din partea angajatorului trebuie sa fie egal cu numarul reprezentantilor din partea angajatilor.
Lucratorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern/extern de prevenire si protectie este secretarul comitetului de securitate si sanatate in munca.
ATENTIE: Reprezentantii lucratorilor in comitetul de securitate si sanatate in munca vor fi alesi prin vot secret pe o perioada de 2 ani. Daca unul sau mai multi reprezentanti ai lucratorilor cu raspunderi in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor se retrag din comitetul de securitate si sanatate in munca, acestia vor fi inlocuiti imediat.
Metoda de selectare a a reprezentantilor lucratorilor va fi stabilita prin contractul colectiv de munca, regulamentul intern sau regulamentul de organizare si functionare.
De retinut faptul ca reprezentatii alesi din CSSM trebuie sa aiba cursuri de 40 h in domeniul ssm.

Obligaţiile angajatorului
Fiecare dintre angajatori are obligaţia să transmită către inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul/domiciliul datele în registrul privat/public după încheierea fiecărui contract individual de muncă sau emiterea actului administrativ de numire ori, după caz, a unui alt fel de act emis în condiţiile legii pentru exercitarea unei funcţii.
Întocmirea, completarea şi transmiterea datelor în registrul privat/public se realizează de către una sau mai multe persoane nominalizate prin decizie scrisă de către angajatori persoane fizice sau persoane juridice de drept privat, de către persoanele care au aceste atribuţii stabilite prin fişa postului, în cazul instituţiilor/autorităţilor publice, şi – în cazul angajatorilor privaţi – se poate apela la un prestator cu care se încheie un contract de prestări servicii pentru întocmirea, completarea şi transmiterea datelor în registrul privat. Prestatorii NU pot subcontracta, la rândul lor, serviciile de transmitere a datelor în registrul privat încredinţate de angajator.
Angajatorii persoane fizice sau persoane juridice de drept privat au obligaţia de a notifica, în scris, inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul/domiciliul despre încheierea contractelor de prestării servicii, precum şi datele de identificare ale prestatorului, anterior transmiterii de către prestator a datelor în registrul privat.
Contractarea serviciului de întocmire, completare şi transmitere a datelor în registrul privat nu exonerează angajatorul de obligaţiile stabilite de HG nr. 500/2011, astfel cum aceasta a fost modificată acum.
Procedura şi actele pe care angajatorii sunt obligaţi să le prezinte la inspectoratul teritorial de muncă pentru obţinerea parolei se stabilesc prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.

Conţinutul registrului
Hotărârea de modificare se prezintă, separat, elementele din registrul privat şi cel public, incluzând noutăţile ce ţin de detaşarea transnaţională, detaşarea pe teritoriul unui stat care nu este membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România etc.
Transmiterea datelor
Dat fiind suplimentarea elementelor de înscris în registru, au fost reformulate şi precizările privind termenele până la care se transmite registrul privat către inspectoratul teritorial de muncă, fiind adăugate prevederi speciale pentru transmiterea datelor în registrul public către inspectoratul teritorial de muncă, pentru persoanele plătite din fonduri publice.
Datele în registrul privat/public se transmit on-line pe portalul Inspecţiei Muncii, iar evidenţa datelor, transmise de angajatori persoane fizice sau juridice de drept privat, instituţii sau autorităţi publice, se ţine într-o bază de date administrată de Inspecţia Muncii.
Inspecţia Muncii, în calitate de operator de date cu caracter personal, administrează baza de date cu respectarea prevederilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal.
Procedura privind transmiterea datelor în registrul privat/public în format electronic se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
Angajatorii sau, după caz, prestatorii de servicii au obligaţia de a transmite datele în registrul privat/public la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au angajatorii sediul/domiciliul, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat, cu obligaţia completării acestuia on-line.
Angajatorii au obligaţia de a întocmi un dosar personal/profesional pentru fiecare dintre salariaţi/persoană plătită din fonduri publice, de a-l păstra în bune condiţii la sediul angajatorului sau, după caz, la sediul secundar dacă este delegată competenţa încadrării personalului prin încheierea de contracte individuale de muncă, precum şi de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
La solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat, angajatorii sunt obligaţi să îi elibereze acestuia copii ale documentelor existente în dosarul personal/profesional.
La încetarea activităţii salariatului/persoanei plătite din fonduri publice, angajatorii au obligaţia să îi elibereze acestuia o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate.
La solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat, angajatorii sunt obligaţi să îi elibereze acestuia un extras din registrul privat/public, datat şi certificat pentru conformitate, sau o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, astfel cum rezultă din registrul privat/public şi din dosarul personal/profesional, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării.
IMPORTANT! Orice persoană are dreptul să interogheze, să solicite şi să obţină de la Inspecţia Muncii date din registrul privat/public cu privire la activitatea pe care a desfăşurat-o în calitate de angajat/persoană plătită din fonduri publice, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, într-un termen de 5 zile de la data solicitării.

I. ELEMENTE PRELIMINARE

1. IDENTIFICAREA, EVALUAREA ŞI CONTROLUL RISCULUI DE INCENDIU se elaborează în conformitate cu Metodologia privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu aprobatǎ prin Ordinul nr. 210 din 21 mai 2007 al Ministrului internelor şi reformei administrative, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 360 din 28 mai 2007.

2. Metodologia stabileşte etapele de parcurs şi principalele elemente, factori, parametri, criterii, instrumente, tehnici şi procedee care sunt avute în vedere în activitatea de identificare, evaluare şi control al riscurilor de incendiu.

3. Managementul (identificarea, evaluarea şi controlul) riscurilor de incendiu, cuprinde urmǎtoarele etape:
• stabilirea caracteristicilor obiectivului (sistemului sau procesului) supus evaluǎrii;
• identificarea pericolelor de incendiu;
• analiza riscului de incendiu:
– identificarea şi estimarea riscului de incendiu;
– cuantificarea riscului de incendiu;
– evaluarea riscului de incendiu.
• stabilirea nivelului de aceptabilitate a riscului;
• controlul riscului de incendiu;
• monitorizarea/reanalizarea riscului de incendiu;
• elaborarea documentaţiei rezultatǎ în urma procesului de identificare, evaluare şi control al riscurilor de incendiu.
4. Schema logicǎ de management (identificare, evaluare şi control) al riscurilor de incendiu în faza de proiectare, respectiv de exploatare, este prezentatǎ în figura nr. 1.

Fig. 1. Schema logicǎ de management al riscurilor de incendiu

5. Principalele obiective ale managementului riscului de incendiu sunt:
• asigurarea securitǎţii utilizatorilor şi a echipelor de intervenţie;
• protejarea proprietǎţii;
• asigurarea continuitǎţii activitǎţilor operatorilor economici;
• protejarea mediului;
• protejarea patrimoniului- monumente istorice, de arhitecturǎ sau alte valori culturale.

II. IDENTIFICAREA PERICOLELOR DE INCENDIU ŞI MǍSURI PENTRU REDUCEREA RISCULUI DE INCENDIU

1. Pericolul potenţial de incendiu

Pericolul potenţial de incendiu reprezintă o ameninţare care exploatează o vulnerabilitate/defecţiune a sistemului de securitate la incendiu a unei construcţii/instalaţii şi care, în anumite condiţii, poate genera un incendiu, cu consecinţe grave, prin producerea de pagube materiale şi/sau pierderi de vieţi omeneşti.
Pericolul potenţial de incendiu (P), ca sursă de risc de incendiu al unei construcţii/instalaţii, este generat de factorii specifici de risc de incendiu existenţi şi anume:
• factorii specifici de risc de incendiu care generează pericolul potenţial de incendiu (P1), datorită substanţelor şi materialelor utilizate:
– densitatea sarcinii termice de incendiu (q);
– periculozitatea substanţelor şi materialelor existente (c);
– emisia de fum şi gaze fierbinţi produse de incendiu, (r);
– toxicitatea şi/sau coroziunea produselor rezultate din ardere (k);
• factorii specifici de risc de incendiu care generează pericolul potenţial de incendiu (P2), rezultaţi din concepţia construcţiei:
– înălţimea utilă a construcţiei (compartimentului de incendiu sau a încăperii) corelat cu densitatea sarcinii termice de incendiu (e);
– numărul de niveluri ale clădirii şi condiţiile de evacuare a fumului(ventilare) şi disipare a căldurii produse de incendiu (p);
– suprafaţa care poate fi cuprinsă de incendiu: aria construită a spaţiului luat în considerare şi dimensiunile geometrice ale spaţiului respectiv (g);
– reacţia la foc a elementelor de construcţie (i).

2. Pericolul de activare (apariţie, iniţiere) a incendiului
Prezenţa substanţelor combustibile şi a oxigenului din aer, nu conduce automat la izbucnirea incendiului, ci, este necesară o sursă de aprindere (de energie termică) pentru iniţierea reacţiei chimice de ardere.
Factorii de risc specifici ai pericolului de activare (apariţie, iniţiere) a incendiului sunt:
– sursele de aprindere;
– condiţiile tehnice ale mijloacelor purtătoare de surse de aprindere şi condiţiile (împrejurările) care pot determina şi/sau favoriza iniţierea, dezvoltarea şi/sau propagarea unui incendiu;
– sursele de activare a incendiului generate de factorul uman: ordinea, disciplina, întreţinerea şi exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor.
Sursele de aprindere se clasifică, după natura lor, în următoarele grupe:
• surse de aprindere cu flacără (exemple: flacără de chibrit, lumânare, aparat de sudură, flacără liberă);
• surse de aprindere de natură termică (exemple: obiecte incandescente, căldură degajată de aparate termice, efect termic al curentului electric ş.a);
• surse de aprindere de natură electrică (exemple: arcuri şi scântei electrice, scurtcircuit, electricitate statică);
• surse de aprindere de natură mecanică (exemple: scântei mecanice, frecare);
• surse de aprindere naturale (exemple: căldură solară, trăsnet);
• surse de autoaprindere (de natură chimică, fizico-chimică şi biologică, reacţii chimice exoterme);
• surse de aprindere datorate exploziilor şi materialelor incendiare;
• surse de aprindere indirecte (exemplu: radiaţia unui focar de incendiu).
Condiţiile tehnice ale mijloacelor purtătoare de surse de aprindere şi condiţiile (împrejurările) care pot determina şi/sau favoriza iniţierea, dezvoltarea şi/sau propagarea unui incendiu se clasifică, de regulă, în următoarele grupe:
• instalaţii şi echipamente electrice defecte ori improvizate;
• receptori electrici lăsaţi sub tensiune, nesupravegheaţi;
• sisteme şi mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate;
• contactul materialelor combustibile cu cenuşă, jarul şi scânteile provenite de la sistemele de încălzire;
• jocul copiilor cu focul;
• fumatul în locuri cu pericol de incendiu;
• sudarea şi alte lucrări cu foc deschis, fără respectarea regulilor şi măsurilor specifice P.S.I.;
• reacţii chimice necontrolate, urmate de incendiu;
• folosirea de scule, dispozitive, utilaje şi echipamente de lucru neadecvate, precum şi executarea de operaţiuni mecanice (polizare, rectificare, şlefuire etc.) în condiţi periculoase;
• neexecutarea conform graficelor stabilite a operaţiilor şi lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a maşinilor şi aparatelor cu piese în mişcare;
• scurgeri (scăpări) de produse inflamabile;
• defecţiuni tehnice de exploatare;
• nereguli organizatorice;
• explozie urmată de incendiu;
• trăsnet şi alte fenomene naturale;
• acţiune intenţionată (“arson”);
• alte împrejurări.
3. Gravitatea consecinţelor incendiului

Gravitatea G a consecinţelor incendiului este evaluată pe următoarele niveluri:
• consecinţe minore:
– uşoare deteriorări ale sistemelor materiale;
• consecinţe semnificative:
– vătămari corporale uşoare (loviri, răniri, arsuri) şi/sau intoxicări uşoare ale unui număr limitat de persoane (max. 4);
– deteriorarea sistemelor materiale generând perturbarea desfăşurării normale a activităţii;

• consecinţe grave:
– vătămări corporale şi/sau intoxicarea unui număr limitat de persoane (peste 4); – distrugeri importante ale sistemelor materiale;
• consecinţe foarte grave:
– vătămări corporale şi/sau intoxicări grave ale mai multor persoane (peste 4) sau decesul unui număr limitat de persoane (1-3);
– distrugerea completă a sistemelor materiale;
• consecinţe deosebit de grave:
– decesul mai multor persoane (peste 3).

4. Măsurile de securitate (protecţie) la incendiu care contribuie la reducerea riscului de incendiu

Măsurile de securitate (protecţie) la incendiu (M) care contribuie la reducerea riscului de incendiu, se exprimă prin următorii factori:
• măsurile de securitate (protecţie) la incendiu aplicate construcţiei:
– gradul de rezistenţă la foc, corelaţia între gradul de rezistenţă la foc, aria maximă construită, numărul maxim de persoane şi numărul de niveluri admis, comparti-mentarea antifoc şi separarea diferitelor spaţii în interiorul compartimentului de incendiu;
– combustibilitatea finisajelor şi desfumarea căilor de evacuare;
– asigurarea evacuării persoanelor.
• echiparea construcţiei cu instalaţii de detectare, semnalizare, alarmare, alertare şi de stingere a incendiilor:
– detectarea,semnalizarea, alarmarea şi alertarea în caz de incendiu;
– echiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor;
– asigurarea alimentării cu apă pentru stingerea incendiilor;
– siguranţa în alimentarea cu energie a consumatorilor cu rol de securitate la incendiu (siguranţă la foc);

• asigurarea intervenţiei cu forţe şi mijloace proprii:
– dotarea cu mijloace de intervenţie;
– organizarea intervenţiei personalului în caz de incendiu şi calitatea acesteia;
– existenţa persoanelor pentru punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în organizarea intervenţiei pe locul de muncă şi nivelul de instruire al acestora;
• eficacitatea intervenţiei pentru stingerea incendiului a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă- I.S.U., şi a Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă (S.P.S.U):
– categoria serviciului de pompieri din cadrul I.S.U. care intervin în caz de incendiu;
– categoria serviciului privat pentru situţii de urgenţă propriu sau a serviciului cu care s-a încheiat o convenţie;
– timpii operativi de intervenţie pentru stingerea incendiului şi distanţele de parcurs.

III. ANALIZA RISCULUI DE INCENDIU

1. Identificarea riscului de incendiu

Riscul de incendiu (Ri), reprezintă posibilitatea dată unui pericol potenţial de incendiu de a exploata vulnerabilitătile unei construcţii/instalaţii, respectiv unele defecţiuni ale sistemului de securitate la incendiu, aferente obiectivului respectiv, cu consecinţe grave, prin producerea de pagube materiale şi/sau pierderi de vieţi omeneşti.
Identificarea riscului de incendiu constǎ în examinarea complexǎ a unei construcţii care poate fi o încǎpere, un compartiment de incendiu sau întreaga clădire, cu scopul de a stabili natura şi nivelul riscurilor de incendiu, conţinute de construcţia supusă analizei.
Analiza riscului de incendiu constă în aplicarea unei metode/metodologii de calcul pentru evaluarea nivelului de risc de incendiu, în care scop este necesară cuantificarea factorilor specifici de risc de incendiu.
Rezultatele obţinute în urma aplicării metodologiei de calcul a nivelelor de risc de incendiu, se compară cu nivelele de risc acceptabile sau asumate şi se iau decizii privind măsurile de tratare a riscului de incendiu.
Riscul efectiv de incendiu reprezintă valoarea riscului de incendiu al unei construcţii/ instalaţii, determinat în funcţie de valorile factorilor specifici de risc de incendiu cuantificaţi, ţinând seamă de datele precizate în SCENARIUL DE SECURITATE LA INCENDIU al obiectivului şi în contextul măsurilor de securitate/protecţie la incendiu aplicate.
Riscul de incendiu acceptat, reprezintă limita maximă permisă a nivelului de risc de incendiu al construcţiei/instalaţiei respective.
Riscul de incendiu asumat , reprezintă nivelul de risc de incendiu acceptat de conducerea unităţii, în contextul reprezentat de SCENARIUL DE SECURITATE LA INCENDIU şi determinat pe baza unei justificări tehnico-economice.
Riscul de incendiu transferat, reprezintă cota parte din riscul efectiv, transferată altor societăţi (de asigurări, furnizori, transportatori, etc.).
În toate cazurile, SCENARIUL DE SECURITATE LA INCENDIU se verifică printr-o evaluare a riscului de incendiu.
Se considerǎ cǎ, un SCENARIU DE SECURITATE LA INCENDIU poate fi acceptat, dacǎ mǎsurile de protecţie acoperǎ riscul de incendiu. Variantele care nu asigurǎ condiţia de mai sus, nu pot fi luate în considerare.
Tratarea riscului de incendiu este procesul de modificare a riscului de incendiu şi poate include:
– evitarea riscului de incendiu prin luarea deciziei de a nu începe, sau, de a nu continua activitatea care generează riscul de incendiu;
– îndepărtarea surselor de risc de incendiu;
– prevenirea riscului de incendiu;
– reducerea riscului de incendiu prin măsuri de securtate (protecţie) la incendiu;
– reducerea gravităţii consecinţelor incendiului prin măsuri de prevenire a incendiului.

2. Evaluarea riscului de incendiu

2.1. Evaluarea riscului de incendiu în funcţie de densitatea sarcinii termice

Potrivit prevederilor Normativului de siguranţã la foc a construcţiilor, indicativ P118-99, nivelul riscului de incendiu se identificǎ pe baza factorului de risc densitate a sarcinii termice, în urmǎtoarele niveluri de risc de incendiu:
• risc mic: qs < 420 MJ/m2; • risc mijlociu: 420 MJ/m2 ≤ qs ≤ 840 MJ/m2; • risc mare: qs ≥ 840 MJ/m2. 2.2. Metoda matematică de analiză a riscului de incendiu Riscul efectiv de incendiu, Rief, se determină cu relaţia: în care: Rief este riscul efectiv de incendiu; P- pericolul potenţial de incendiu generat de factorii specifici de risc de incendiu existenţi; G- factorul gravităţii consecinţelor posibile ale incendiului (G≥1); M- factorul mǎsurilor de securitate (protecţie) la incendiu asigurate; A- factorul pericolului de activare (iniţiere) a incendiului; Ra- riscul de incendiu acceptat, determinat cu relaţia: Ra= ci •Ri min Ri min- valoarea minimă a riscului de incendiu; ci- factor de ierarhizare. În mod uzual Ra = 1,10 ÷ 1,20. Pericolul potenţial de incendiu (P), generat de factorii specifici de risc de incendiu existenţi se stabileşte cu relaţia: P = P1 . P2 în care: P1 este pericolul potenţial de incendiu generat de substanţele şi materialele utilizate; P2 -pericolul potenţial de incendiu rezultat din concepţia constructiei. • Pericolul potenţial de incendiu, P1, generat de substanţele şi materialele utilizate, se determinǎ cu relaţia: P1 = q • c • r • k în care: q este factorul specific de risc de incendiu determinat în funcţie de densitatea sarcini termice de incendiu; c- factorul specific de risc de incendiu, determinat de periculozitatea substan-ţelor şi materialelor, echipamentelor şi mobilierului existente în construcţia supusă analizei de risc de incendiu; r- factorul specific de risc de incendiu, determinat de emisia de fum şi gaze fierbinţi produse de incendiu; k- factorul specific de risc de incendiu, determinat de toxicitatea sau coroziunea produselor rezultate din ardere. • Pericolul potenţial de incendiu, (P2), rezultat din concepţia construcţiei, se determinǎ cu relaţia: P2 = e • p • g • i în care: e este factorul specific de risc de incendiu care ia în considerare înǎlţimea utilǎ a construcţiei (compartimentului de incendiu sau a încăperii) corelat cu densitatea sarcinii termice de incendiu; p- factorul specific de risc de incendiu care ia în considerare numărul de niveluri ale clădirii şi condiţiile de evacuare a fumului(ventilare) şi disipare a clădirii produse de incendiu; g- factorul specific de risc de incendiu care ţine seamă de caracteristicile suprafeţei care poate fi cuprinsǎ de incendiu; i- factorul specific de risc de incendiu care ia în considerare contribuţia adusǎ din punct de vedere al clasei de reacţie la foc, de elementele de construcţie din structura portantǎ a construcţiei, precum şi de elementele faţadei şi învelitorii acoperişului. • Factorul (M) al mǎsurilor de securitate (protecţie) la incendiu asigurate pentru diminuarea riscului potenţial de incendiu, se calculeazǎ cu relaţia: M = F • E • D• I în care: F este factorul mǎsurilor de securitate (protecţie) la incendiu aplicate construcţiei; E- factorul mǎsurilor de securitate (protecţie) la incendiu privind echiparea construcţiei cu instalaţii de detectare, semnalizare, alarmare, alertare şi stingere a incendiilor; D- factorul mǎsurilor de securitate (protecţie) la incendiu privind dotarea cu mijloace de intervenţie, organizarea intervenţiei în caz de incendiu, existenţa persoanelor şi nivelul de instruire al acestora, pentru punerea în aplicare a mǎsurilor cuprinse în organizarea intervenţiei în caz de incendiu; I- factorul mǎsurilor de securitate (protecţie) la incendiu privind eficacitatea interventiei pentru stingerea incendiului a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţǎ (I.S.U.) şi a Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţǎ (S.P.S.U.). Calculul riscului de incendiu pentru obiectivul supus analizei de risc, necesită, în prealabil, cuantificarea factorilor specifici de risc de incendiu, precum şi cuantificarea factorilor măsurilor de securitate (protecţie) la incendiu (după cum se prezintă în continuare). Prin evaluarea riscului de incendiu se verifică implicit SCENARIUL DE SECURITATE LA INCENDIU al obiectivului, iar securitatea la incendiu Sinc a obiectivului este asigurată dacă: 3. Cuantificarea factorilor specifici de risc de incendiu care generează pericolul potenţial de incendiu 3.1. Factorul specific de risc de incendiu, q, determinat în funcţie de densitatea sarcinii termice Sarcina termică, Sq , produsă de incendiu, reprezintă cantitatea de căldură pe care o poate degaja prin ardere completă, totalitatea materialelor combustibile, fixe şi mobile, existente în spaţiul afectat de incendiu şi se determină cu relaţia: [MJ] în care : Qi – este puterea calorificã inferioarã a unui material, [MJ/kg], (pentru gaze, în MJ/m3N) ; Mi – masa materialelor combustibile de acelaşi fel, aflate în spaţiul luat în considerare, [kg] ; n – numãrul materialelor de acelaşi fel aflate în spaţiul luat în considerare. Masa materialelor combustibile de acelaşi fel se stabileşte luând în considerare cantitatea maximă a materialelor care au aproximativ aceeaşi putere calorifică inferioară şi care se pot afla la un moment dat în spaţiul respectiv. Se iau în considerare toate materialele combustibile fixe sau mobile, care sunt în interiorul clădirii sau care intră în componenţa elementelor de construcţii, instalaţii, utilaje tehnologice, mijloace de transport inclusiv cele din componenţa pardoselilor, tâmplăriei, finisajelor (exceptând zugrăvelile şi vopsitoriile), izolaţiilor, rafturilor, conteinerelor, paletelor, ambalajelor etc. Nu se iau în considerare materialele combustibile aflate într-o stare în care aprinderea lor nu este posibilă (stare avansată de umiditate, fructe şi zarzavaturi proaspete etc.). Densitatea sarcinii termice qs , se determină prin raportarea sarcinii termice SQ la suprafaţa As , a secţiunii orizontale a spaţiului afectat de incendiu şi reprezintă un factor specific principal de risc de incendiu, pentru determinarea pericolului potenţial de incendiu, (P1), generat de substanţele şi materialele utilizate în construcţie. Densitatea sarcinii termice, qs , se determină cu relaţia: [MJ/m2] În tabelul nr. 2, se prezintǎ valorile factorului specific q în funcţie de densitatea sarcinii termice existente în construcţia supusǎ evaluǎrii riscului de incendiu. Tabelul nr. 2 Valorile factorului specific q în funcţie de densitatea sarcinii termice Densitatea sarcinii termice qs MJ/m2 Valorile factorului specific q Densitatea sarcinii termice qs MJ/m2 Valorile factorului specific q 0<105 0,90 631-840 1,70 106-150 1,0 841-1260 2,0 151…210 1,1 1261…1680 2,3 211…300 1,2 1681…2940 2,5 301…420 1,3 >2941 2,7
421…630 1,5

3.2. Factorul specific de risc de incendiu (c) determinat de periculozitatea substanţelor şi materialelor, echipamentelor şi mobilierului existente în construcţia supusǎ analizei de risc de incendiu
Materialele şi substanţele se clasificǎ în urmǎtoarele clase de periculozitate (conform art. 6.2.19 şi tabelului 6.2.19 din Normativul de siguranţǎ la foc a construcţiilor, indicativ P118-99):
• P1- fǎrǎ periculozitate;
• P2- cu periculozitate redusǎ, care pot fi:
-P2A- materiale din clasa P1;
-P2B- materiale care se aprind greu, au o vitezǎ redusǎ de ardere şi nu au o putere caloricǎ mare;
-P2C- lichide incombustibile inerte;
• P3- cu periculozitate medie, care pot fi:
-P3A- materiale din clasele P1 şi P2;
-P3B- materiale cu combustibilitate medie (care nu se încadreazǎ în clasele P4 şi P5) şi cu putere caloricǎ cel mult 27,3 J/kg ;
-P3C-lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate mai mare de 100º C;
• P4- cu periculozitate mare, care pot fi:
-P4A- materiale şi produse din clasele P1 – P3;
-P4B- materiale combustibile cu vitezǎ mare de ardere sau cu o putere caloricǎ mai mare de 27,3 J/kg;
– P4C- materiale şi produse incombustibile care pot suferi deteriorǎri impor-tante în urma acţiunii temperaturilor înalte, a apei sau gazelor corosive;
– P4D- materiale şi produse care sub efectul temperaturii degajǎ cantitǎţi de gaze corosive;
– P4E- lichide combustibile din clasa P3;
– P4F- lichide combustibile cu temperaturi de inflamabilitate între 50- 100ºC;
• P5- cu periculozitate deosebit de mare, care pot fi:
– P5A- materiale instabile care se pot descompune exploziv la temperatura naturalǎ. Materialele care pot exploda sub efectul încǎlzirii, frecǎrii, loviturii sau al şocurilor de detonaţie. Obiecte pirotehnice;
– P5B- materiale care la contactul cu alte materiale pot da naştere la reacţii explozive sau se pot aprinde;
– P5C- materiale susceptibile sǎ se autoaprindǎ;
– P5D- substanţe oxidante capabile sǎ iniţieze aprinderea materialelor combus-tibile la contactul cu acestea;
– P5E- materiale care sub efectul cǎldurii degajǎ cantitǎţi mari de gaze combustibile sau toxice;
– P5F- materiale care în contact cu apa se aprind, degajǎ temperaturi capabile sǎ aprindǎ materialele combustibile din imediata vecinǎtate sau degajǎ gaze com-bustibile;
– P5G- Recipienţi cu gaze comprimate;
– P5H- Substanţe sau materiale solide care au o putere calorificǎ mai mare de 33,60 MJ/kg sau, caracterizate printr-o ardere deosebit de intensǎ.
Valorile factorului specific de risc de incendiu, (c) determinat de periculozitatea substanţelor şi materialelor, echipamentului şi mobilierului existente în construcţie, sunt redate în tabelul nr. 3.
Tabelul nr. 3
Valorile factorului specific de risc de incendiu, (c) determinat de periculozitatea substanţelor şi materialelor, echipamentului şi mobilierului existente în construcţie

Clasa de periculozitate a materialelor şi substanţelor depozitate Valorile factorului specific
c
P1 şi P2A-Materiale incombustibile, fǎrǎ periculozitate 1,00
P2B şi P2C-Materiale cu periculozitate redusǎ 1,05
P3A, P3B şi P3C- Materiale cu periculozitate medie 1,10
P4A, P4B şi P4C- Materiale cu periculozitate mare 1,20
P4D, P4E, P4F- Materiale cu periculozitate mare 1,40
P5A, P5B, P5C, P5D, P5E, P5F, P5G, P5H-periculozitate foarte mare 1,60

3.3. Factorul specific de risc de incendiu (r) determinat de emisia de fum şi gaze fierbinţi produse de incendiu

Dupǎ emisia de fum, substanţele şi materialele se clasificǎ în trei clase de pericol de fum (stabilite prin test, în raport de absorbţia fluxului luminos) şi anume:
-pericol mic (normal) de fum- absorbţia fluxului luminos (opacitatea) sub 50%;
-pericol mediu de fum- absorbţia fluxului luminos 50-90%
-pericol mare de fum- absorbţia fluxului luminos peste 90%.
În lipsa unor date privind clasificarea substanţelor şi materialelor în clase de pericol dupǎ emisia de fum, se pot utiliza urmǎtoarele criterii:
-hârtia, lemnul, fibrele şi firele naturale, bǎuturile alcoolice se încadreazǎ în clasa “pericol normal”;
-ţesǎturile realizate din fire naturale în amestec cu fire sintetice, foliile de polietilenǎ şi polipropilenǎ, produsele din piele se încadreazǎ în clasa “pericol mediu”;
-produsele din cauciuc, mase plastice, poliuretan, vopselele se încadreazǎ în clasa “pericol mare”.
Celelalte materiale se clasificǎ prin asimilare.
În tabelul nr. 4 se prezintǎ valorile factorului specific de risc de incendiu (r), în funcţie de pericolul de fum care poate sǎ aparǎ în construcţia supusǎ evaluǎrii riscului de incendiu.
Tabelul nr. 4
Valorile factorului specific de risc de incendiu (r) determinat de pericolul dat de fum
Pericol dat de fum Valoarea factorului specific
r
mic (normal) 1,00
mediu 1,10
mare 1,20

3.4. Factorul specific de risc de incendiu,(k), determinat de toxicitatea sau coroziunea produselor rezultate din ardere
Factorul specific de risc de incendiu, (k), determinat de toxicitatea sau coroziunea produselor rezultate din ardere pe timpul incendiului, se clasificǎ în trei clase de pericol şi anume:
-mic (normal);
-mediu;
-mare.
În lipsa unor date oficiale privind încadrarea produselor de ardere în raport de toxicitatea pe care o prezintǎ pentru om, se pot utiliza urmǎtoarele criterii:
-în clasa de pericol mic (normal), se pot încadra materialele, substanţele sau mǎrfurile care prin ardere dau ca produse de ardere dioxid de carbon şi vapori de apǎ (exemple: lemnul, hârtia, textilele realizate din fibre naturale, zahǎrul, tutunul şi altele asemenea);
-în clasa de pericol mediu se pot încadra materiale, substanţe şi mǎrfuri care prin ardere dau dioxid de carbon, vapori de apǎ şi alte produse secundare netoxice, cum sunt funinginea, aerosoli etc. (exemple: articole din cauciuc, anumite vopsele, fibre sintetice poliesterice);
– în clasa de pericol mare se pot încadra materialele, substanţele şi mǎrfurile care prin ardere dau, pe lângǎ dioxid de carbon şi vapori de apǎ, produşi secundari toxici, în care apar combinaţii cu clorul, sulful, azotul, cianul (exemple: carton asfaltat, poliuretan, polistiren, fibre sintetice poliamidice, PVC etc.).
În tabelul nr. 5 se prezintǎ valorile factorului specific de risc de incendiu (k) determinat în funcţie de toxicitatea sau coroziunea produselor.
Tabelul nr. 5
Valorile factorului specific de risc de incendiu (k) determinat în funcţie de toxicitatea sau coroziunea produselor
Gradul de pericol de toxicitate sau coroziune Valorile factorului specific de risc k
mic (normal) 1,00
mediu 1,10
mare 1,20

3.5.Factorul specific de risc de incendiu (e) care ia în considerare înǎlţimea utilǎ a construcţiei (compartimentului de incendiu sau încăperii) şi densitatea sarcinii termice de incendiu

Factorul specific de risc de incendiu (e) ia în considerare atât înǎlţimea utilǎ a (construcţiei compartimentului de incendiu sau încăperii) sau, cota planşeului la construcţiile supraterane, cât şi densitatea sarcinii termice de incendiu.
Pentru diferenţiere, construcţiile parter se împart în trei grupe:
– înǎlţime pânǎ la 7,00 m;
– înǎlţime cuprinsǎ între 7 şi 10 m;
– înǎlţime peste 10 m.
Construcţiile cu mai multe niveluri se diferenţiazǎ în funcţie de regimul de înǎlţime (numǎrul de etaje).
În tabelul nr. 6 se prezintǎ valorile factorului specific de risc de incendiu (e), în funcţie de înǎlţimea utilǎ a construcţiei (compartimentului de incendiu sau încăperii) şi de densitatea sarcinii termice de incendiu.
Tabelul nr. 6
Valorile factorului specific de risc de incendiu (e) în funcţie de înǎlţimea utilǎ a construcţiei (compartimentului de incendiu sau încăperii) şi de densitatea sarcinii termice de incendiu
Înǎlţimea utilǎ
a construcţiei
H [m] Valoarea factorului specific de risc de incendiu e
q<420MJ/m2 420≤q≤840 MJ/m2 q>840 MJ/m2
PARTER
H<7 m 1,00 1,00 1,00 PARTER 7m< H < 10m 1,00 1,15 1,30 PARTER H > 10 m 1,00 1,25 1,50
ETAJUL 1 1,10 1,15 1,20
ETAJUL 2 1,15 1,20 1,30
ETAJUL 3 1,20 1,30 1,50
ETAJUL 4 1,55 1,60 1,65
ETAJUL 5 1,60 1,65 1,75
ETAJUL 6 1,65 1,70 1,80
ETAJUL 7 1,70 1,75 1,85
ETAJELE 8-11 1,80 1,90 2,00
PESTE 11 ETAJE 2,20 2,30 2,50

3.6. Factorul specific de risc de incendiu (p) care ia în considerare numărul de niveluri ale clădirii şi condiţiile de evacuare a fumului ( ventilare) şi disipare a căldurii produse de incendiu

Valorile factorului specific de risc de incendiu (p) sunt redate în tabelul nr. 7, pentru clădiri cu subsol şi niveluri supraterane, în funcţie de raportul Ag/Ac, în care:
– Ag reprezintă aria însumată a secţiunii golurilor spaţiului luat în considerare, prin care fumul şi căldura produse de incendiu pot fi evacuate în exterior, [m2];
– Ac -aria construită a spaţiului luat în considerare, [m2].
La determinarea ariei Ag se iau în considerare:
– deschiderile special amenajate, conform prescripţiilor tehnice în vigoare, pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi din construcţie;
– ferestrele sau golurile permanent libere, situate în treimea superioară a pereţilor sau pe acoperiş, precum şi golurile amplasate în acelaşi fel, dacă sunt închise cu elemente care spărgându-se sau topindu-se, la temperaturi de până la 250˚C, lasă liberă secţiunea de trecere a fumului şi gazelor fierbinţi produse de incendiu.
Nu se iau în considerare ferestrele cu două rânduri de cercevele şi golurile închise cu sticlă armată sau plăci (blocuri) de sticlă.
Pentru construcţii cu mai multe niveluri la care aria golurilor, Ag, variază de la un nivel la altul, pentru factorul specific de risc de incendiu (p), se ia o valoare medie, dată de relaţia:

în care N este numarul de niveluri.
Tabelul nr. 7
Valorile factorului specific de risc de incendiu (p) în funcţie de numarul de niveluri ale clădirii şi de condiţiile de evacuare a fumului (ventilare) şi disipare a caldurii produse de incendiu
Ag/Ac SUBSOL Număr de niveluri supraterane
1 2 3…5 >5
Valorile factorului specific de risc de incendiu (p)
<0,04 1,4 1,2 1,3 1,5 1,8 0,04-0,08 1,2 1 1,1 1,3 1,5 >0,08 1 0,6 0,8 1 1,3

3.7. Factorul specific de risc (g) care ţine seamă de caracteristicele suprafeţei care poate fi cuprinsă de incendiu

Valorile factorului specific de risc de incendiu (g) sunt redate în tabelul nr. 8, cu următoarele precizari:
– valorile din paranteze se aplică la construcţii cu un singur nivel suprateran;
– valorile factorului specific de risc de incendiu (g) din tabel sunt date pentru compartimente de incendiu care au accese din exterior pe ambele laturi lungi; pentru celelalte compartimente de incendiu, valorile factorului specific de risc de incendiu (g) se iau din tabelul nr. 8 corespunzător lungimii laturii mici şi pentru o suprafaţă ce se înscrie într-un interval superior celui real.
Tabelu nr. 8
Valorile factorului specific de risc de incendiu (g), în funcţie de aria construită a spaţiului supus analizei de risc de incendiu şi de dimensiunile geometrice ale spaţiului luat în considerare
Aria construită a spaţiului luat în considerare Ac[m2]
Latura mica (l) a spaţiului luat în considerare, [m]
l<20 20≤l<40 40≤l<60 l≥60 Valorile factorului specific de risc de incendiu (g) ≤ 1000 1,0 1,0 - - 1001...3000 1,1 1,1 1,2 1,5 3001-5000 1,2 1,2 1,4 1,5 5001-7000 1,2 1,2 1,5 2,0 7001-9000 1,2 1,4(1,3) 1,7 2,2 9001...30000 1,2 1,5(1,3) 2,0(1,7) 2,4 >30001 1,2 1,5(1,3) 2,0(1,7) 2,6

3.8. Factorul specific de risc de incendiu, (i), care ia în considerare contribuţia adusǎ din punct de vedere al clasei de reacţie la foc, de elementele de construcţie din structura portantǎ a constructiei, precum şi de elementele faţadei şi invelitorii acoperişului

Materialele şi elementele de construcţii sunt clasificate în functie de comportarea la foc în urmǎtoarele clase de combustibilitate (conform art. 1.2.8.1 din Normativul de siguranţã la foc a construcţiilor, indicativ P118-99):
-C0(CA1)- incombustibile;
-C1(CA2a)- practic neinflamabile;
-C2(CA2b)- dificil inflamabile;
-C3(CA2c)- mediu inflamabile;
-C4(CA2d)- uşor inflamabile.
Conform Regulamentului privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc (aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1822/394/2004 modificat şi completat prin Ordinul comun nr. 269/431/2008, al Ministrului Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice şi Locuinţelor şi Ministrului Internelor şi Reformei Administrative), s-a stabilit modul de transpunere a claselor de combustibilitate în clase de reacţie la foc.
Factorul specific de risc de incendiu (i) ia în considerare contribuţia adusǎ din punct de vedere al clasei de reacţie la foc, de elementele de construcţie din structura portantǎ a construcţiei, precum şi de elementele faţadei şi învelitorii acoperişului.
În raport de materialele utilizate la structura portantǎ, construcţiile se pot grupa în trei categorii:
• construcţii având structura portantǎ din materiale incombustibile C0(CA1) (beton, metal, piatrǎ), respectiv clasele de reacţie la foc A1 sau A2s1, d0;
• construcţii având structura portantǎ realizatǎ din elemente combustibile, clasele de combustibilitate C1(CA2a) sau C2(CA2b), respectiv clasele de reacţie la foc minimum A2s3,d1, Bs3,d1 sau Cs3,d1;
• construcţii având structura portantǎ realizatǎ din elemente combustibile, clasele de combustibilitate C3(CA2c) sau C4(CA2d), respectiv clasele de reacţie la foc minimum Ds3,d1, sau A2s3,d1, Bs3,d1, Cs3,d1, Ds3,d1, Ed2 şi F;
În raport de materialele utilizate la realizarea faţadelor şi învelitorilor, construcţiile se pot grupa în urmǎtoarele categorii:
• cu faţade şi/sau învelitori ale acoperişului realizate din materiale clasa de reacţie la foc A1 sau A2s1,d0, incombustibile C0(CA1);
• cu faţade şi/sau învelitori ale acoperişului realizate din elemente multistrat, clasele de reacţie la foc minimum A2s3,d1, Bs3,d1 sau Cs3,d1 , (clasele de combustibilitate C1(CA2a) sau C2(CA2b);
• cu faţade şi/sau învelitori ale acoperişului realizate din elemente combustibile (lemn, mase plastice, carton asfaltat) clasele de reacţie la foc minimum Ds3,d1, sau A2s3,d1, Bs3,d1, Cs3,d1, Ds3d1, Ed2 şi F, clasele de combustibilitate C3(CA2c) sau C4(CA2d).
Din combinarea celor şase grupe menţionate mai sus, rezultǎ situaţiile ce pot fi întâlnite în activitatea de evaluare a riscului de incendiu.
În tabelul nr. 9 se prezintǎ valorile factorului specific de risc de incendiu (i) care ia în considerare contribuţia adusǎ din punct de vedere al clasei de reacţie la foc, de elementele de construcţie din structura portantǎ a construcţiei, precum şi de elementele faţadei şi învelitorii acoperişului.
Tabelul nr. 9
Valorile factorului specific de risc de incendiu (i) care ia în considerare contribuţia adusǎ din punct de vedere al clasei de reacţie la foc, de elementele de construcţie din structura portantǎ a construcţiei, precum şi de elementele faţadei şi învelitorii acoperişului
Elem. fatadei şi învelitorii
acoperisului

Structura
portanta Incombustibile
C0(CA1)
A1/A2,s1,d0
(C0) Combustibile
C1(CA2a);C2(CA2b)
protejate multistrat
A2,s3,d1,B,s3,d1, C,s3,d1
Combustibile C3(CA2c);C4(CA2d)
D,s3,d1; A2,s3,d1
B,s3,d1; C,s2,d1
D,s3,d1; E,d2, F
(C3-C4)
Valorile factorului specific de risc de incendiu (i)
Incombustibile
A1/A2,s1,d0
(beton, cǎrǎmidǎ, metal,piatrǎ,alte materiale incombustibile) 1,00 1,10 1,20
Multistrat
A2,s3,d1; B,s3,d1;C,s3,d1 1,10 1,30 1,40
Combustibile
D,s3,d1;A2,s3,d1; B,s3,d1; C,s3,d1;D,s3,d1; E,d2, F 1,20 1,40 1,60

4. Cuantificarea factorului (A) al pericolului de activare (iniţiere) a incendiului

Factorul (A) al pericolului de activare, se cuantiică în funcţie de nivelele de pericol de incendiu astfel:
– pericol de activare mic A< 1,00; - pericol de activare normal A=1,00; - pericol de activare mediu 1,00 100 m
d13 1,00 0,90 0,80

Tabelul nr. 34
Valorile factorului specific, (d14), privind modul de asigurare a alimentǎrii cu apǎ pentru stingerea incendiului
Alimentarea cu apǎ din
reţeaua localitǎţii Din gospodǎrie de apǎ incendiu proprie Din surse naturale
Asigurǎ presiunea şi debitele necesare
d14 = 1,00 Asigurǎ presiunea şi debitele necesare. Existǎ douǎ surse de alimentare cu energie electricǎ
d14 = 1,00 Existǎ sursǎ şi sunt rampe amenajate pentru maşinile de stingere (autospeciale)
d14 = 0,70
Asigurǎ presiunea dar nu asigurǎ debitele necesare
d14 = 0,90 Asigurǎ presiunea şi debitele necesare.Existǎ o singurǎ sursǎ de alimentare cu energie electricǎ
d14 = 0,90 Existǎ sursǎ dar nu existǎ amenajǎri pentru maşinile de stingere (autospeciale)
d14 = 0,60
Nu asigurǎ presiunile şi debitele necesare
d14 = 0,80 Nu asigurǎ presiunea şi debitele necesare. Existǎ o singurǎ sursǎ de alimentare cu energie electricǎ
d14 = 0,80 Nu este sursǎ de apǎ
d14 = 0,50

• Factorul D2 privind organizarea intervenţiei personalului în caz de incendiu şi calitatea acesteia, are valori redate în tabelul nr. 35.
Tabelul nr. 35
Valorile factorului D2 privind organizarea intervenţiei personalului în caz de incendiu şi calitatea acesteia
Factorul Existǎ organizarea intervenţiei şi este în conformitate cu Normele generale de apǎrare împotriva incendiilor Existǎ organizarea intervenţiei dar nu este în conformitate cu Normele generale de apǎrare împotriva incendiilor Nu existǎ organizarea intervenţiei
D2 1,00 0,90 0,80
Notǎ: la construcţiile aflate în faza de proiectare factorul D2 are valoarea egalǎ cu unitatea (D2 = 1,00).

• Factorul D3 privind existenţa personalului pentru punerea în aplicare a mǎsurilor cuprinse în organizarea intervenţiei, are valori redate în tabelul nr. 36.
Tabelul nr. 36
Valorile factorului D3 privind existenţa personalului pentru punerea în aplicare a mǎsurilor cuprinse în organizarea intervenţiei
Factorul Existǎ personal inclusiv pe timpul nopţii şi este instruit Nu existǎ personal pe timpul nopţii dar personalul este instruit Nu existǎ personal pe timpul nopţii şi personalul nu este instruit
D3 1,00 0,90 0,80
Notǎ: la construcţiile aflate în faza de proiectare factorul D3 are valoarea egalǎ cu unitatea (D3 = 1).

6.4. Factorul, I, al mǎsurilor de securitate (protecţie) privind eficacitatea intervenţiei pentru stingerea incendiului a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţǎ (I.S.U.) şi a Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţǎ (S.P.S.U.)
Factorul mǎsurilor de protecţie, I, se determinǎ cu relaţia:
I = I1 • I2 • I3
în care:
I1 este factorul specific privind intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţǎ (I.S.U.) având valori redate în tabelul nr. 37;
I2- factorul specific privind intervenţia Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţǎ (S.P.S.U.) având valori redate în tabelul nr. 38;
I3- factorul specific privind timpii operativi de intervenţie şi distanţele de parcurs, având valori redate în tabelul nr. 39.
Tabelul nr. 37
Valorile factorului specific, (I1), privind intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţǎ (I.S.U.)
Factorul specific Gardǎ intervenţie
(2 maşini) Staţie
(4 maşini) Secţie
(6 maşini) Detaşament
(8 maşini)
I1 1,20 1,30 1,40 1,50
Notǎ: dacǎ existǎ convenţie cu serviciul privat pentru situaţii de urgenţǎ sau serviciul public din localitǎţi se adaugǎ 0,10 la valorile I1 din tabelul nr. 24.
Tabelul nr. 38
Valorile factorului specific, (I2), privind intervenţia Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţǎ (S.P.S.U.)
Factorul specific Fǎrǎ serviciu
privat propiu
(S.P.S.U) Serviciu
privat propiu la instalaţiile automate de stingere Serviciu
privat propiu cu maşini de stingere Serviciu privat extern sau public cu maşini de stingere
I2 1,00 1,10 1,30 1,20

Tabelul nr. 39
Valorile factorului specific, (I3), timpii operativi de intervenţie şi distanţele de parcurs
Factorul specific Distanţa < 10 km Timp max 10minute 10 km < Distanţa < 15 km Timp max 15 minute Distanţa > 15 km
Timp > 15 minute
I3 1,00 0,90 0,80

IV. CONTROLUL ŞI MONITORIZAREA RISCULUL DE INCENDIU. CONCLUZII

Controlul şi monitorizarea riscului de incendiu se realizează prin:
• urmǎrirea în exploatare a factorilor specifici de risc de incendiu care se pot modifica cu cea mai mare frecvenţǎ, ca de exemplu:
– factorul ,q, care ia în considerare densitatea sarcini termice existentă în încăperea sau compartimentul de incendiu supus evaluării riscului de incendiu. Se va evita supraîncarcarea spaţiului, cu mărfuri şi materiale combustibile, care să conducă la creşterea factorului specific q de risc de incendiu, datorită creşterii densităţii sarcinii termice de incendiu;
– factorul, r, care ia în considerare pericolul dat de fumul şi gazele fierbinţi produse în caz de incendiu. Se va asigura funcţionarea sistemelor şi instalaţiilor de evacuare a fumului produs în caz de incendiu;
-menţinerea mǎsurilor de protecţie pasivǎ luate în considerare prin SCENA-RIUL DE DE SECURITATE LA INCENDIU al obiectivului analizat;
• menţinerea performanţelor de siguranţǎ în funcţionare ale instalaţiilor, sistemelor şi echipamentelor de detectare, semnalizare, alarmare, alertare şi stingere a incendiilor;
• menţinerea şi/sau îmbunǎtǎţirea pregǎtirii şi instruirii salariaţilor privind capacitatea de primă intervenţie în caz de incendiu;
• supravegherea respectării regulilor de prevenire a incendiilor de către utilizatori;
• îmbunǎtǎţirea sistemului de indicatoare, avertizare, de interdicţii şi de orientare a utilizatorilor;
• controlul periodic al funcţionării instalaţiilor şi sistemelor cu rol de securitate la incendiu, conform reglementărilor tehnice.

In Monitorul Oficial a fost publicat un act normativ ce aduce modificări majore privind Registrul general de evidenţă a salariaţilor (REVISAL). Modificarea structurală fundamentală constă în introducerea în legislație a cadrului normativ pentru întocmirea „registrului public” în care se înregistrează persoanele plătite din fonduri publice, care exercită o funcție în baza unui contract individual de muncă, a unui act administrativ de numire ori a unui „alt fel de act emis în condițiile legii”.
În esență, prin HG nr. 877/2016 care modifică HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, se impune instituțiilor publice conducerea REVISAL-ului.
În același timp se păstrează obligația întocmirii registrului general de evidență a salariaților pentru angajatorii din mediul privat.
Registrul general de evidență a salariaților administrat de Inspecția Muncii se compune din două părți:
-registrul privat în care sunt înregistrate contractele de muncă întocmite conform Codului muncii de către angajatori privați;
-registrul public ce se completează de către instituțiile/ autoritățile publice cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Legiuitorul enumeră punctual elementele obligatorii de declarat în cele două registre cum ar fi datele de identificare ale salariatului, data angajării, funcția/ocupația, tipul contractului de muncă, durata timpului de muncă și repartizarea acestuia, salariul de bază și sporurile.
Se păstrează aceleași termene de transmitere la Inspectoratul Teritorial de Muncă a registrului astfel:
la angajarea unui nou salariat datele se transmit cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către noul salariat;
la încetarea contractului de muncă se transmite cel mai târziu la data încetării contractului de muncă;
în cazul suspendării contractului de muncă datele se transmit în termen de maxim 20 zile lucrătoare de la data suspendării contractului sau de la data când s-a încheiat suspendarea;
în cazul detașării comunicarea datelor se face cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară datei de la care începe detașarea.
Orice modificare privind datele de identificare ale angajatorului respectiv sediul sau după caz, domiciliul acestuia, se comunică Inspectoratului Teritorial de Muncă în termen de 3 zile lucrătoare de la apariția modificării.
Procedura de transmitere a datelor se va stabili prin ordin al Ministrului Muncii.
Alte informații relevante:
-angajatorii vor întocmi un dosar personal/profesional pentru fiecare salariat sau fiecare persoană plătită din fonduri publice.
-la încheierea raportului de muncă, angajatorii au obligația să elibereze salariatului o adeverință care să ateste activitatea desfășurată, durata activității, salariul și vechimea în muncă.
-la solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat, angajatorii sunt obligați să îi elibereze acestuia un extras din registrul salariaților în termen de maxim 15 zile de la data solicitării.
-orice persoană poate să solicite inspecției muncii date din registrul salariaților iar această instituție este obligată să elibereze documentul în termen de 5 zile.
-constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei prestarea muncii fără ca datele să fie trimise în REVISAL pentru fiecare dintre persoanele identificate.
-constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 lei la 3.000 lei refuzul angajatorilor de a elibera documentele solicitate de salariat (adeverințele de vechime și extrase).

Serviciu extern de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca (protectia muncii), situatii de urgenta (psi) si ISCIR in Bucuresti si Ilfov !
Stai tarziu in noapte sa termini e-mailuri „importante”? Lucrezi de acasa in weekenduri? Poate vrei sa-ti reanalizezi motivul pentru care muncesti atat de mult, pentru ca dependentii de munca au de cele mai multe ori o serie de tulburari psihice.
Un studiu a examinat 16,426 de adulti din campul muncii si a descoperit o asociere intre dependenta de munca si problemele psihice. Mai exact au descoperit ca:
32,7% din dependentii de munca au ADHD
33,8% au avut anxietate
25,6% au avut OCD
8,9% au avut depresie

Atunci cand un angajat sau angajator considera ca nu este de acord cu concluziile cercetarii bolii profesionale stabilite in procesul-verbal de cercetare ori cu masura tehnica sau organizatorica formulata poate sesiza Comisia de experti de medicina a muncii.
Aceste aspecte sunt reglementate de Ordinul comun al ministrului sanatatii publice si al ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse nr. 443/1.256/2008.
Asadar, in contextul in care angajatorul sau reprezentantul acestuia sau persoana fizica autorizata in cazul profesiilor liberale, precum si inspectorul de munca ori lucratorul sau asiguratorul nu sunt de acord cu diagnosticul sau concluziile medicului, comisia poate fi sesizata in termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala.
Un se depune contestatia si ce trebuie sa contina?
In acest context, este important de stiut ca o contestatie se poate depune la secretariatul Comisiei, si trebuie insotita de un dosar care va contine:
-dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale;
-fisa postului lucratorului;
-alte documente in vederea unei analize corecte a situatiei, in afara celor existente in dosarul de cercetare a cazului de boala profesionala.
Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se va pastra la autoritatea de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti.
IMPORTANT: pot fi solicitate documente suplimentare de la contestatar, daca se considera ca informatiile nu sunt suficiente pentru definitivarea unei concluzii. Desigur, in acest caz termenul de solutionare a dosarului se va prelungi.

Mentionez inca de la bun inceput ca obligatiile angajatorului privind instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca sunt stabilite de Legea nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca.
Aceste proceduri ale instruirii lucratorilor din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca se regasesc in HG nr. 1425/2006, fiind extrem de importante, avand in vedere ca siguranta angajatilor ar trebui sa fie o prioritate pentru orice companie.
Cele trei faze ale instruirii sunt urmatoarele:
– instruirea introductiv-generala de minim 1 h (se va finaliza cu verificarea insusirii cunostintelor pe baza de teste. Rezultatul verificarii va fi consemnat in fisa de instruire individuala)
– instruirea la locul de munca de minim 1h (se va finaliza cu verificarea cunostintelor de catre seful ierarhic superior celui care a efectuat instruirea. Rezultatul verificarii va fi consemnat in fisa de instruire individuala)
– instruirea periodica de minim 1h (se va verifica de catre seful ierarhic al celui care efectueaza instruirea si prin sondaj de catre angajator/lucratorul desemnat/serviciul intern de prevenire si protectie/serviciile externe de prevenire si protectie, care vor semna fisele de instruire ale lucratorilor, confirmnd astfel ca instruirea a fost facuta corespunzator)
IMPORTANT: In concluzie, legea prevede in mod OBLIGATORIU verificarea insusirii cunostintelor pe baza de teste numai in cazul instruirii introductiv-generale.

Notiunea de plan de protectie impotriva incendiilor este reglementata de Legea nr. 307 din 2006 si de Ordinul nr. 163 din 2007.
Legislatia in vigoare prevede faptul ca administratorul sau conducatorul institutiei, dupa caz, are obligatia sa asigure intocmirea si actualizarea planurilor de protectie impotriva incendiilor.
Amenda este de 1.000 – 2.500 de lei pentru neindeplinirea de catre administratorul sau conducatorul institutiei, dupa caz, a obligatiei de a asigura intocmirea si actualizarea planurilor de interventie si conditiile pentru aplicarea acestora in orice moment.
Ce cuprind planurile de aparare impotriva incendiilor?
1. Planul de evacuare a persoanelor
2. Planul de depozitare si de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca fiind periculoase, dupa caz
3. Planul de interventie, dupa caz
Planul de evacuare a persoanelor in caz de incendiu se realizeaza in functie de mediul de munca, de numarul lucratorilor implicati. Concret, se realizeaza plan de evacuare a persoanelor in caz in incendiu pe nivel, daca se afla simultan mai mult de 30 de persoane.
Se realizeaza plan de evacuare pe incaperi, daca sunt mai mult de 50 de persoane si plan de evacuare pentru incaperile cazarii, indiferent de numarul de locuri.
Conform legislatiei in vigoare, in cadrul planului de evacuare trebuie sa fie indicat si locul mijloacelor tehnice de aparare impotriva incendiilor: stingatoare, hidranti interiori, butoane si alte sistem de ealarmare si alertare a incendiilor, posibilitati de refugiu, incaperi speciale, terase.
De asemenea, in cadrul planului de aparare impotriva incendiilor trebuie sa se regaseasca si interdictia de folosire a lifturilor in situatii de izbucnire a unui incendiu.
Planurile de depozitare si de evacuare a materialelor clasificate ca fiind pericloase se intocmesc pentru fiecare incapere in care se regasesc aceste materiale. Se vor demarca aceste zone in mod vizibil.
Planurile de interventie se realizeaza pentru asigurarea desfasurarii in conditii de operativitate si eficienta a operatiunilor de interventie in situatii de urgenta, conform legii.
Planul de interventie se avizeaza de catre inspectoratul pentru situatii de urgenta judetean/ al municipiului Bucuresti si Ilfov.

Serviciu extern de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca (protectia muncii), situatii de urgenta (psi) si ISCIR in Bucuresti si Ilfov !
Petrecem tot mai mult timp la locul de munca, asa arata studiile europene, iar activitatile care presupun munca de birou sunt de multe ori periculoase pentru sanatoase. In primul rand pentru ca duc la cresterea sedentarismului, sporesc apetitul, dar provoaca si diverse afectiuni ale coloanei sau chiar ale picioarelor daca nu ne mentinem pozitia corecta pe scaun.
Munca de birou este raspunzatoare si de aparitia stresului profesional – care pare sa fie boala secolului. Suntem tot mai prinsi in diverse task-uri si tot mai implicati in proiecte, avem impresia ca nu mai facem fata, ca situatia ne scapa de control, ne dorim sa terminam proiectele inainte de deadline. Acestea sunt doar cateva dintre principalele motive care provoaca stres profesional.
Stresul profesional este definit ca fenomenul psihosocial aparut in urma confruntarii unei persoane cu diverse cerinte sau situatii percepute ca fiind dificile sau extrem de importante.
Stresul profesional se manifesta prin agitatie continua, tensiune, incordare si disconfort. De asemenea, persoanele care sufera de aceasta afectiune risca sa devina deprimate, solitare, nervoase sau chiar frustrate din cauza imposibilitatii rezolvarii unei sarcini de munca.
Principalele surse de stres sunt: supraincarcarea, conditiile de munca nefavorabile, lipsa de resurse, problemele de comunicare cu colegii, cu sefii, responsabilitatile prea mari, schimbarile organizationale, schimbarea locului de munca.
Solutii practice pentru a evita instalarea stresului profesional: pauzele de 5 minute la fiecare 2-3 ore de munca, iesirea cu colegii la o terasa dupa programul de munca, relaxarea fizica si psihica – participarea la activitati sportive, in aer liber, lectura, alergatul, inscrierea la diverse activitati placute, concediile scurte si dese.

Orice angajator ar trebui sa fie preocupat de respectarea si aplicarea normelor de sanatate si securitate in munca, dat fiind faptul ca siguranta si bunastarea angajatilor depinde de aceste aspecte.
Este de la sine inteles ca angajatorii trebuie sa fie bine informati in ceea ce priveste legislatia in vigoare, iar prevederile sunt stricte, tocmai pentru a veni in sprijinul salariatilor.
Iata o intrebare:La ce intervale de timp se realizeaza instruirea perioada si ce ar trebui sa stie angajatorii?
Este demn de mentionat inca de la inceput ca instruirea periodica se efectueza pe baza unor tematici intocmite de catre:
– angajator, in cazul in care acesta si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; sau
– lucratorul desemnat; sau
– serviciul intern de prevenire si protectie
– serviciul extern de prevenire si protectie
Trebuie specificat ca aceste tematici vor fi mai intai aprobate de angajator, iar ulterior se vor pastra la persoana care efectueaza instruirea (conducatorul locului de munca)
nstruirea periodica se realizeaza in mod obligatoriu si cu demonstratii practice
Orice angajator ar trebui sa aiba in vedere ca intervalul dintre doua instruiri si periodicitatea verificarii instruirii vor fi stabilite prin instructiuni proprii, in functie de conditiile locului de munca si/sau postului de lucru.
IMPORTANT: Intervalul dintre doua instruiri periodice nu trebuie sa fie mai mare de 6 luni pentru personaul de executie si productie si maxim 12 luni pentru personalul de birou (TESA) !