In cazul persoanelor care lucreaza in spatii inchise, adica in cadrul unor cladiri, desfasurandu-si activitatea la birou, exista anumite prevederi stricte, atunci cand vorbim de sanatatea si securitatea in munca.
La locurile de munca in spatii inchise trebuie luate masuri pentru a asigura suficient aer proaspat, avandu-se in vedere metodele de lucru utilizate si cerintele fizice impuse lucratorilor.
In cazul utilizarii unui sistem de ventilare fortata, acesta trebuie sa fie mentinut in stare de functionare. Orice avarie trebuie semnalizata de un sistem de control, daca acest lucru este necesar pentru sanatatea lucratorilor.
Daca se utilizeaza instalatii de ventilare mecanica sau de aer conditionat, acestea trebuie sa functioneze astfel incat sa nu creeze disconfort prin expunerea lucratorilor la curenti de aer. Orice depunere sau impuritate ce poate crea un risc imediat pentru sanatatea lucratorilor prin poluarea atmosferei trebuie eliminata fara intarziere.
Aceste cerinte minime in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca au fost stabilite prin Hotararea de Guvern nr. 1091/2006, publicata in Monitorul Oficial nr. 739 din 30 august 2006.
Angajatorul are obligatia sa evalueze riscurile pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv la amenajarea locurilor de munca.
Alte obligatii ale angajatorilor:
– efectuarea examenelor medicale obligatorii inainte de incadrarea si repartizarea lucratorilor la posturile de lucru;
-instruirea salariatilor cu privire la utilizarea echipamentului cu ecran de vizualizare inainte de inceperea activitatii si ori de cate ori se modifica organizarea sau dotarea locurilor de munca
– planificarea activitatilor lucratorilor astfel incat activitatea zilnica in fata ecranului sa alterneze cu alte activitati.

Dupa cum bine stim, legislatia muncii prevde obligativitatea evaluarii activitatii salariatilor. Codul muncii stabileste clar care sunt elementele esentiale pe baza carora se face evaluarea si care trebuie in mod necesar si absolut aduse la cunostinta salariatului prin cuprinderea acestora in contractul individual de munca.
In situatia in care un angajator stabileste atat criterii de evaluare, cat si obiective de performanta, se pune intrebarea daca acestea din urma intra in nota finala a evaluarii si daca da, in ce mod se masoara realizarea obiectivelor.
In primul rand, articolul 17 alin. (2) lit. e) din Codul muncii prevede obligativitatea informarii persoanei selectate in vederea angajarii ori a salariatului, dupa caz, cu privire la criteriile de evaluare a activitatii sale profesionale.
Pe baza acestor criterii de evaluare si tinand cont de specificul activitatii, angajatorul intocmeste fisa de post in care sunt enumerate atributiile ce ii revin salariatului.
Fisa de post constituie anexa la contractul individual de munca si cuprinde urmatoarele elemente:
– denumirea postului;
– obiectivele postului;
– nivelul ierarhic;
– superiorul direct;
– relatiile organizatorice;
– sarcinile-cheie;
– autoritatea acordata, marja de autonomie, limitele de competenta;
– resursele disponibile;
– principalele cerinte
Prin urmare, pentru a putea fi luate in considerare la procesul de evaluare, obiectivele de performanta trebuie incluse in CIM ca fiind un criteriu de evaluare.
In acest caz, angajatorul dispune de libertatea de a stabili modalitatea concreta de calcul, sub forma de note, calificative sau procente.
Coeficientii de calcul pentru obiectivele de performanta se stabilesc prin procedura interna de evaluare.
Insa, daca obiectivele de performanta nu sunt prevazute nici in CIM drept criteriu de evaluare, nici in fisa postului anexa la CIM, includerea acestora in regulamentul intern nu corespunde obligatiei stabilite de art. 17 din Codul Muncii.
In concluzie, obiectivele de performanta trebuie sa fie incadrate drept criterii de evaluare, prin includerea lor in contractul individual de munca sau in fisa postului salariatului.

Accidentul de traseu înregistrat ca accident de muncă este în avantajul salariatului pentru că face posibilă plata concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă în perioada în care salariatul nu poate munci. Totuși, pentru a fi considerat accident de muncă, accidentul de traseu trebuie să îndeplinească mai multe condiții.
Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/ 14.07.2006 definește la art.5 lit. g) accidentul de muncă ca vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate sau deces.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/ 2006, aprobate prin HG nr. 1425/2006, definesc la art. 2 pct. 5 accidentul care produce incapacitate temporară de munca (ITM) ca pe un accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical sau, după caz, prin alte documente, potrivit prevederilor legale.
Atenție! Legea securității și sănătății în munca stabilește obligația angajatorului de a ține evidența accidentelor de muncă ce au ca urmare incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor ușoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum și a accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g). În cazul în care încalcă aceasta prevedere, angajatorii riscă amenzi contravenționale cuprinse între 2.000 și 4.000 lei.
Cum este definit accidentul de traseu
La art. 30 al. (1) din lege se menționează că, în sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă și accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a facut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/ 2006 definesc la art. 2 pct.10 accidentul de muncă de traseu:
a) accident survenit în timpul și pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu și invers și care a antrenat vătămarea sau decesul,
b) acccident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa și invers, și care a antrenat vătămarea sau decesul,
c) accident care a antrenat vătămarea sau decesul, petrecut pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde își încasează salariul și invers, dacă acesta este organizat de angajator în afara unității.
Prevederile legislative privind accidentul de traseu sunt în avantajul lucrătorilor deoarece un accident de traseu înregistrat ca accident de muncă face posibilă plata concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă.
Pentru cazul în care accidentul s-a soldat cu decesul victimei sau încadrarea într-un grad de invaliditate a victimei, se aplică și prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/ ramură, respectiv din legea pensiilor publice (după caz – ajutor de deces pentru urmași, de la casa de pensii, ajutor material și ajutor financiar din partea angajatorului pentru victima, respectiv pentru urmași etc.).
Prevederile legislative sunt în avantajul angajatorului, dacă acesta a menționat in fișa individuală de instructaj SSM:
traseul pe care se deplasează angajatul de la serviciu spre domiciliu și invers
perioada totală de timp necesară pentru deplasare (se precizează obligatoriu intervalul orar și timpul total, necesar deplasării de la domiciliu spre serviciu și invers).
În cazul în care a completat această fișă de SSM cu datele menționate, angajatorul nu poate fi amendat contravențional sau considerat responsabil din punct de vedere penal pentru producerea evenimentului.
În fișa individuală de instructaj SSM, traseul și durata deplasării se menționează de către persoana care efectuează instruirea introductiv generală, la începutul fișei, imediat sub numele angajatului.
Semnătura angajatului pe fișa individuală de instructaj SSM atestă faptul că acesta a fost instruit corespunzător de către angajator.
Trebuie să știți că, dacă angajatorul asigură transportul angajaților, de la domiciliu spre serviciu și invers, cu mijloace proprii sau cu mijloace de transport închiriate, acest lucru se va menționa în fișa individuală de instruire SSM, precizându-se traseul de urmat și perioada de timp (intervalul de timp) necesară pentru deplasarea de la domiciliu spre serviciu, respectiv de la serviciu spre domiciliu.
De asemenea, prevederile din fișele individuale de instruire SSM ale lucrătorilor privind traseul de urmat și perioadele (intervalul) de timp necesare transportului lucratorilor vor fi menționate obligatoriu în contractul de prestări servicii, încheiat de către angajator cu firma de la care închiriază mijloacele de transport, pentru că firma de transport să cunoască aceste prevederi și să le respecte. Nerespectarea de catre firma de transport a acestor prevederi cade în responsabilitatea acesteia.
Pentru accidentele de traseu produse în drumul înspre sau dinspre locul de servit masa sau de încasat salariul, angajatorul trebuie să întocmească și să aprobe un document scris în care să stabilească traseul normal al deplasării angajaților de la locul de muncă la locul unde se servește masa și invers și perioada de timp când are loc deplasarea, respectiv traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde angajații își încasează salariul și invers, precum și perioada de timp când are loc deplasarea. Acest document poate fi regulamentul de ordine interioară, semnat de către angajați, de luare la cunoștință.

In curand, stresul va fi considerat „boala profesionala”, in contextul in care tot mai multi angajati sufera din pricina bolilor asociate acestui factor.
In ajutorul acestora, reprezentantii Ministerului Muncii propun ca stresul sa fie recunoscut ca fiind o boala profesionala. In acest sens, ministerul, alaturi de cei de la Inspectoratele Teritoriale de Munca din tara, se afla in cautarea de solutii pentru o viitoare lege.
Autoritatile vor sa ia masuri rapid, stresul fiind daunator sanatatii angajatilor
Conform specialistilor de la Organizatia Mondiala de Sanatate (OMS), stresul poate chiar sa ucida, in multe cazuri, avand in vedere ca bolile cauzate de acesta sunt de cele mai multe ori extrem de periculoase.
Conform unor studii, cei mai stresati angajati sunt cei care lucreaza in constructii, in domeniul bancar sau in transporturi.
De cele mai multe ori, tinerii sunt stresati din pricina volumului de sarcini de la locurile de munca, dar rezista doar pentru a castiga banii de care au nevoie. Alte motive care cauzeaza un stres angajatilor: personalul insuficient si responsabilitatile mari.
Din aceasta cauza, tinerii incep sa-si piarda interesul pentru locul de munca, iar cei sub 40 de ani devin aproape indiferenti si nu vor sa se implice prea mult in activitatile aferente jobului. Acest fapt este alt motiv de ingrijorare , conducand la imbatranirea populatiei active.
Se preconizeaza ca pana in 2030, angajatii cu varste cuprinse intre 55 si 64 de ani din tarile europene vor reprezenta aproape o treime din totalul fortei de munca, un procent foarte mare, conform cerceratorilor acestui fenomen.
Pe de alta parte, mai bine de 72% din locurile de munca scoase la concurs de catre companii nu sunt ocupate, Romania confrandu-se cu un adevarat deficit de forta de munca.
Conform unui studiu, in ultimii 8 ani tara noastra intampina o reala problema, atunci cand vine vorba de companiile care vor sa gaseasca angajatii potriviti.

Angajatorii au obligatia sa angajeze numai persoane care, in urma examenului medical corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa o execute si sa asigure controlul medical periodic.
Acestea sunt unele dintre prevederile art. 13 lit. j) din Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, in vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale.
Este demn de mentionat ca potrivit art. 24-25, masurile prin care se asigura supravegherea corespunzatoare a sanatatii lucratorilor in functie de riscurile privind securitatea si sanatatea in munca se stabilesc potrivit reglementarilor legale.
Totusi, in cazul in care nu exista medic de medicina muncii la nivel de institutie cine are obligatia tinerii evidentei dosarelor medicale individuale? Cum se procedeaza in acest caz?
Conform art.37 din HG nr. 355/2007, dosarul medical si fisa de identificare a factorilor de risc profesional se pastreaza la structura de medicina muncii pe durata derularii contractului cu angajatorul.
Dosarul medical si fisa de identificare a factorilor de risc profesional pot fi, la solicitare, predate noii structuri de medicina muncii agreate de angajator.
In cazul in care angajatul decide sa isi schimbe locul de munca, acestuia i se vor inmana, la solicitare, copii ale dosarului sau medical si ale fisei de identificare a factorilor de risc profesional, pentru a fi predate structurii de medicina muncii a unitatii respective.
In acest sens, orice angajator are obligatia de a asigura supravegherea sanatatii lucratorilor, prin medici de medicina muncii. Acesta poate fie angaja cu contract individual de munca un astfel de medic de medicina muncii sau poate contracta serviciile de medicina muncii, potrivit legii.
Daca este sa vorbim despre institutiile publice, acestea ar trebui sa respecte prevederile legale privind achizitiile publice.

Perioada de timp in care o persoana urmeaza studii universitare poate fi inclusa in stagiul de cotizare necesar pentru obtinerea pensiei, insa, pentru ca aceasta regula sa se aplice, trebuie indeplinite anumite conditii. In plus, in functie de studiile universitare urmate, perioadele pot fi luate in considerare doar la obtinerea anumitor categorii de pensie.
Anumite perioade necontributive sunt incluse in stagiul de cotizare necesar pentru obtinerea pensiei, conform legislatiei in vigoare, iar printre acestea se numara si cele in care asiguratul a urmat cursuri universitare de licenta si/sau de doctorat.
Mai exact, categoriile de pensie pentru care se poate lua in considerare, la calcularea stagiului de cotizare, perioada de studii de licenta sunt:
pensia pentru limita de varsta;
pensia de invaliditate;
pensia de urmas.
Totusi, in ceea ce priveste studiile universitare de doctorat, nu exista o restrictie in acest sens: „Perioada desfasurarii studiilor universitare de doctorat este valorificata la acordarea tuturor categoriilor de pensie”.
Valorificarea anilor de studii de licenta si/sau a celor de doctorat la obtinerea pensiei prezinta doua avantaje majore, conform specialistului.
„Aceste perioade necontributive reprezinta stagiu asimilat stagiului de cotizare si, prin urmare, se adauga stagiului realizat al asiguratului. Prin adaugarea acestor perioade, asiguratul reuseste sa realizeze stagiul minim si/sau stagiul complet de cotizare mai devreme decat ar fi facut-o fara aceste perioade. Iar perioada desfasurarii studiilor universitare de licenta mareste si cuantumul pensiei, la determinarea punctajului lunar al asiguratului utilizandu-se 25% din castigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective”..
In momentul de fata, varsta standard de pensionare este de 65 de ani, in cazul barbatilor, si de 63 de ani, in cazul femeilor. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar cel complet este de 35 de ani, indiferent de sex.
Ce se intampla daca o persoana a terminat mai multe facultati?
Persoanele care au urmat studii de licenta la mai multe institutii de invatamant superior pot sa beneficieze de asimilarea unei singure perioade.
„Asiguratii care au absolvit mai multe institutii de invatamant superior (…) beneficiaza de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere”, prevede Legea nr. 263/2010.
Totusi, aceasta regula nu este valabila si in cazul studiilor de doctorat.
Cu toate acestea, daca o persoana a facut si studii de licenta, si studii de doctorat, ambele perioade pot fi asimilate stagiului de cotizare pentru obtinerea pensiei. „Persoanele care au efectuat atat studii universitare de licenta, cat si studii universitare de doctorat beneficiaza de asimilarea, ca stagii de cotizare, a ambelor perioade de studii.
Obtinerea diplomei, conditie esentiala pentru a valorifica anii de studii superioare
Includerea anilor de studii universitare in stagiul de cotizare depinde, totusi, de indeplinirea anumitor conditii impuse de lege.
Astfel, pentru studiile de licenta, conditiile sunt ca asiguratul sa le fi urmat la zi, sa le fi absolvit cu diploma de licenta si, in perioada respectiva, sa nu fi obtinut venituri pentru care se datoreaza plata contributiei de asigurari sociale.
De asemenea, de retinut este ca asiguratul nu poate „forta” obtinerea unui stagiu de cotizare mai mare prin repetarea anilor de studii. „De exemplu, daca asiguratul repeta un an universitar si in acest mod absolva facultatea dupa cinci ani in loc de patru, perioada care va fi asimilata stagiului de cotizare si care va fi valorificata la pensie este de patru ani, care reprezinta durata normala a studiilor respective”.
Referitor la studiile de doctorat, singura conditie ce trebuie indeplinita este ca asiguratul sa nu realizeze venituri pentru care trebuie platite contributii de asigurari sociale.
Anii de studii superioare nu sunt inclusi in stagiul de cotizare daca studentii au lucrat in timpul facultatii
Asa cum am mentionat deja, asiguratii beneficiaza de asimilarea anilor de studii universitare numai daca nu realizeaza venituri pentru care este obligatorie plata contributiei de asigurari sociale.
Potrivit Legii nr. 263/2010, persoanele care sunt asigurate obligatoriu in sistemul public de pensii sunt:
I. a) persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca, inclusiv soldatii si gradatii voluntari;
b) functionarii publici;
c) cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale;
d) persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, din drepturi de autor si drepturi conexe, precum si din contracte/conventii incheiate potrivit Codului civil;
II. persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti, ale caror drepturi si obligatii sunt asimilate, in conditiile legii pensiilor, cu cele ale persoanelor prevazute la primul punct;
III. persoanele care beneficiaza de indemnizatia de somaj;
IV. persoanele care realizeaza, in mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel putin de patru ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si care se afla in una dintre situatiile urmatoare:
a) administratori sau manageri care au incheiat contract de administrare ori de management;
b) membri ai intreprinderii individuale si intreprinderii familiale;
c) persoane fizice autorizate sa desfasoare activitati economice;
d) persoane angajate in institutii internationale, daca nu sunt asiguratii acestora;
e) alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale;
V. cadrele militare trecute in rezerva, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare ale caror raporturi de serviciu au incetat, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, care beneficiaza de ajutoare lunare ce se asigura din bugetul de stat, in conditiile legii.
Asadar, daca o persoana s-a aflat intr-una dintre aceste situatii pe durata studiilor universitare, perioada respectivă nu poate fi inclusa in stagiul de cotizare pentru pensie.
Atentie! Perioada studiilor de masterat nu este valorificata, in prezent, la calcularea stagiului de cotizare pentru obtinerea vreunei pensii.

Aviz amatorilor-Controale TM- Munca la negru si Protectia muncii
In perioada 17- 21 octombrie 2016 Inspectia Muncii a desfasurat din nou actiuni de control, iar in urma acestora s-au aplicat amenzi care se ridica la o valoare totala de 1.211.700 de lei, adica 270.000 de euro.
Munca la negru, „un obicei de care romanii scapa greu”
In timpul acestor controale, reprezentantii de la Inspectia Muncii au depistat aproximativ 1.040 de persoane care lucrau la negru, aceasta fiind o practica des intalnita in Romania. Neavand incotro si nefiind constienti de repercursiunile acestui demers, multi romani accepta sa munceasca in acest regim, desi singurii dezavantajati sunt chiar ei.
Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat la Inspectia Muncii: „Depistarea a peste o mie de persoane care munceau fara forme legale, intr-o saptamana de controale, din care 951 intr-un singur judet, reprezinta un semnal pentru inspectori ca, munca la negru este un obicei de care unii angajatori scapa greu. Daca in anumite inspectii am ales intai varianta controlului preventiv, cu avertismente si consiliere a angajatorilor, pentru munca fara forme legale sau ocoliri ale legii prin mascarea unui program de lucru prelungit in unul de o ora sau doua, toleranta este zero si sanctiunile pe masura. Amenzi contraventionale sau dosare penale vor fi variantele de lupta permanenta cu fenomenul numit popular munca la negru”
Desigur ca inspectorii au sanctionat angajatorii care nu respectau formele legale amintite mai sus, iar la nivel national s-au aplicat amenzi in valoare de 972.000 de lei din care 710.000 de lei pentru munca la negru. In acest sens, au fost sanctionati 352 de angajatori.
Amenzi si in domeniul securitatii si sanatatii in munca
Tot in perioada mentionata, in domeniul securitatii si sanatatii in munca s-au aplicat amenzi in valoare de 239.500 de lei.
Angajatorii au comunicat catre inspectoratele teritoriale de munca 80 de evenimente care, in urma cercetarilor efectuate de inspectorii de munca, vor fi incadrate sau nu ca fiind accidente de munca. Au fost sanctionati 831 de angajatori in domeniu.

In data de 18 octombrie a fost publicata in Monitorul Oficial Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 68 pentru modificarea si completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deseurilor.
Dat fiind faptul ca deseurile reprezinta unul dintre domeniile-tinta care trebuie reglementate, o nerespectare a noilor reglementari presupune afectarea intereselot si obiectivelor politicii de mediu privind conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii mediului, precum si a sanatatii umane. In acest fel, se doreste instituirea unor mecanisme care au ca scop reducerea cantitatii de deseuri in perspectiva introducerii taxei la depozitare incepand cu 1 ianuarie 2017 si atingerea tintelor in perspectiva obligatiilor ce trebuie indeplinite in 2020.
OUG 68/2016 introduce conceptul de platesti cat arunci, acesta fiind definit ca un instrument economic care are drept scop cresterea ratei de reutilizare, reciclare si reducerea cantitatii de deseuri la depozitare prin stimularea colectarii separate a deseurilor. Prin urmare, in vederea stimularii colectarii separate a deseurilor de la populatie, autoritatile publice locale vor aplica acest instrument economic, acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic, economic si al protectiei mediului.
De asemenea, OUG 68/2016 introduce obligatia ANPM de a tine un registru cu operatorii economici, care nu se supun autorizarii (a) operatorii economici care transporta deseuri nepericuloase in sistem profesional; b) comerciantii care nu intra fizic in posesia deseurilor sau brokerii; c) operatorii economici care fac obiectul derogarilor de la cerintele de autorizare potrivit prevederilor art. 34.), precum si obligatia acestora de a se inscrie in acest registru. In acelasi timp, OUG 68/2016 introduce o sanctiune contraventionala pentru neindeplinirea acestei obligatii care consta in cu amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei.
OUG 68/2010 intra in vigoare la 10 zile de la data publicarii sale in Monitorul Oficial (data publicarii 18 octombrie 2016).
In termen de 180 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se aproba prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului:
procedura de inregistrare in registrul tinut de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului cu urmatoarele tipuri de operatori care nu se supun autorizarii:
operatorii economici care transporta deseuri nepericuloase in sistem profesional;
comerciantii care nu intra fizic in posesia deseurilor sau brokerii;
operatorii economici care fac obiectul derogarilor de la cerintele de autorizare potrivit prevederilor art. 34 din Legea 211/2011.
De retinut:
Pana la intrarea in vigoare a ordinului privind procedura si formatul de raportare a informatiilor prevazute la art. 49 alin. (1), raportarea datelor si evidenta gestionarii deseurilor se realizeaza potrivit Hotararii Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, cu completarile ulterioare.
Prevederile Legii nr. 211/2011 si modificarile aduse prin OUG nr. 68/2016
La articolul 4 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 4. – (1) Urmatoarea ierarhie se aplica ca ordine de prioritate in cadrul legislatiei si politicii de prevenire a generarii si de gestionare a deseurilor:”.
Initial, Art. 4(1) prevedea ca: (1) Ierarhia deeurilor se aplic n funcie de ordinea prioritilor n cadrul legislaiei i al politicii n materie de prevenire a generrii i de gestionare a deeurilor, dup cum urmeaz:
a) prevenirea;
b) pregtirea pentru reutilizare;
c) reciclarea;
d) alte operaiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetic;
e) eliminarea.
Articolul 6 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 6. – (1) Anumite categorii de deseuri inceteaza sa mai fie considerate deseuri, in sensul pct. 9 al anexei nr. 1, in cazul in care au trecut printr-o operatiune prevazuta in anexa nr. 3 si daca indeplinesc criteriile specifice stabilite la nivelul Uniunii Europene, potrivit urmatoarelor conditii: a) substanta sau obiectul sunt utilizate in mod curent pentru indeplinirea unor scopuri specifice; b) exista o piata sau cerere pentru substanta sau obiectul in cauza; c) substanta sau obiectul indeplineste cerintele tehnice pentru indeplinirea scopurilor specifice si respecta legislatia si normele aplicabile produselor; d) utilizarea substantei sau a obiectului nu va produce efecte nocive asupra mediului sau a sanatatii populatiei….citeste mai multe detalii aici >>>
(2) Criteriile prevazute la alin. (1) includ si valorile-limita pentru poluanti, daca este necesar, si iau in considerare orice eventuale efecte negative asupra mediului ale substantei sau ale produsului in cauza.
(3) Criteriile specifice prevazute la alin. (1) pentru incetarea statutului de deseu trebuie luate in considerare, cel putin in cazul agregatelor, hartiei, sticlei, metalelor, anvelopelor si al textilelor.
(4) Deseurile care inceteaza sa mai fie considerate deseuri, potrivit prevederilor alin. (1), inceteaza sa mai fie considerate deseuri in scopul atingerii obiectivelor de valorificare si reciclare prevazute de dispozitiile Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor si a deseurilor de ambalaje, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor si a vehiculelor scoase din uz, ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 5/2015 privind deseurile de echipamente electrice si electronice, ale Hotararii Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor si acumulatorilor si al deseurilor de baterii si acumulatori, cu modificarile si completarile ulterioare, atunci cand sunt indeplinite cerintele privind reciclarea sau valorificarea.
(5) In lipsa criteriilor stabilite la nivelul Uniunii Europene prevazute la alin. (1), autoritatea publica centrala pentru protectia mediului poate decide, prin ordin de ministru, pe baza unor studii de evaluare a impactului social/economic si a efectelor asupra mediului realizate conform prevederilor legale in vigoare, cu respectarea prevederilor alin. (1)-(4) pentru fiecare caz in parte, daca un anumit deseu inceteaza sa fie considerat ca atare.
(6) Deciziile prevazute la alin. (5) sunt notificate statelor membre ale Uniunii Europene si Comisiei Europene, potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.016/2004 privind masurile pentru organizarea si realizarea schimbului de informatii in domeniul standardelor si reglementarilor tehnice, precum si al regulilor referitoare la serviciile societatii informationale intre Romania si statele membre ale Uniunii Europene, precum si Comisia Europeana, cu modificarile si completarile ulterioare.”
Initial, articolul din Legea nr. 211/2011 prevedea ca:
„1) In cazul in care anumite categorii de deseuri au trecut printr-o operatiune prevazuta in anexa nr. 3 si daca indeplinesc criteriile specifice stabilite de Comisia Europeana, acestea inceteaza sa mai fie considerate deseuri, in sensul prezentei legi.
(2) Deseurile care inceteaza sa mai fie considerate deseuri, potrivit prevederilor alin. (1), inceteaza sa mai fie considerate deseuri in scopul atingerii obiectivelor de valorificare si reciclare prevazute de Hotararea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje, cu modificarile si completarile ulterioare, Hotararea Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor si a vehiculelor scoase din uz, cu modificarile si completarile ulterioare, Hotararea Guvernului nr. 1.037/2010 privind deseurile de echipamente electrice si electronice, Hotararea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor si acumulatorilor si al deseurilor de baterii si acumulatori, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de alte acte normative.
(3) In lipsa criteriilor stabilite la nivel comunitar mentionate la alin. (1), autoritatea publica centrala pentru protectia mediului poate decide, prin ordin al ministrului, pentru fiecare caz, daca un anumit deseu a incetat sa fie considerat ca atare, pe baza unor studii de evaluare a impactului social/economic si asupra mediului, realizate de aceasta sau de orice alta autoritate/institutie de la nivel national ori european, cu respectarea urmatoarelor conditii:
a) substanta sau obiectul este utilizat in mod curent pentru indeplinirea unor scopuri specifice;
b) exista o piata sau cerere pentru substanta ori obiectul in cauza;
c) substanta sau obiectul indeplineste cerintele tehnice pentru indeplinirea scopurilor specifice si respecta legislatia si normele aplicabile produselor;
d) utilizarea substantei sau a obiectului nu va produce efecte nocive asupra mediului sau sanatatii populatiei.
(4) Ordinele prevazute la alin. (3) sunt notificate statelor membre ale Uniunii Europene si Comisiei Europene, potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.016/2004 privind masurile pentru organizarea si realizarea schimbului de informatii in domeniul standardelor si reglementarilor tehnice, precum si al regulilor referitoare la serviciile societatii informationale intre Romania si statele membre ale Uniunii Europene, precum si Comisia Europeana, cu modificarile si completarile ulterioare.”
La articolul 7, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 7. – (1) Clasificarea si codificarea deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase, se realizeaza potrivit:
a) Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deseurile si de abrogare a anumitor directive, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) Deciziei Comisiei 2000/532/CE din 3 mai 2000 de inlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deseuri in temeiul art. 1 lit. (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deseurile si a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deseuri periculoase in temeiul art. 1 alin. (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deseurile periculoase cu modificarile ulterioare;
c) Deciziei Comisiei 2014/955/UE din 18 decembrie 2014 de modificare a Deciziei 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deseuri in temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European si a Consiliului. …
Initial, art.(7) prevedea:
Art.7 (1)
(1) Lista deseurilor aprobata de catre Comisia Europeana se preia in legislatia nationala prin hotarare a Guvernului*).
*) A se vedea Hotararea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 659 din 5 septembrie 2002, cu completarile ulterioare.
La articolul 12 alineatul (2), literele a) si b) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
a) incurajarea proiectarii de produse care sa aiba un efect redus asupra mediului si care sa genereze o cantitate scazuta de deseuri in timpul producerii si al utilizarii ulterioare si asigurarea valorificarii si eliminarii produselor care au devenit deseuri in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) si ale art. 20;
b) incurajarea productiei dezvoltarii si comercializarii de produse cu utilizari multiple, durabile din punct de vedere tehnic si care, dupa ce devin deseuri, pot fi valorificate si eliminate corespunzator, in conditii de siguranta pentru mediul inconjurator si sanatatea populatiei;”.
Initial, Art. 12 (2), privind regimul deseurilor era:
Art. 12 (2), lit. a) si b)
(2) Masurile prevazute la alin. (1) includ, fara a se limita la acestea, urmatoarele:
a) incurajarea adoptarii, inca din faza de proiectare a produselor, a unor solutii care sa reduca impactul asupra mediului si generarea de deseuri in procesul de fabricatie si pe perioada de utilizare a produselor si care sa asigure respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) – (3), atunci cand acestea devin deseuri;
b) incurajarea productiei si comercializarii de produse cu utilizari multiple, durabile din punct de vedere tehnic si care, dupa ce devin deseuri, pot fi valorificate in mod corespunzator si a caror eliminare este compatibila cu principiile de protectie a mediului;
Articolul 14 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 14. – (1) Pentru respectarea prevederilor art. 13 si in vederea facilitarii si imbunatatirii valorificarii, deseurile sunt colectate separat, in cazul in care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, economic si al protectiei mediului si nu se amesteca cu alte deseuri sau materiale cu proprietati diferite.
(2) Operatorii economici care colecteaza si/sau transporta deseuri au obligatia de a asigura colectarea separata a acestora si de a nu le amesteca in timpul transportului.
Initial, Art. 14 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor era:
„(1) Pentru asigurarea unui grad inalt de valorificare, producatorii de deseuri si detinatorii de deseuri sunt obligati sa colecteze separat cel putin urmatoarele categorii de deseuri: hartie, metal, plastic si sticla.
(2) Operatorii economici care asigura colectarea si transportul deseurilor prevazute la alin. (1) au obligatia de a asigura colectarea separata a deseurilor prevazute la alin. (1) si de a nu amesteca aceste deseuri.
La articolul 17, dupa alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (1^1) si (1^2), cu urmatorul cuprins:
„(1^1) In vederea stimularii colectarii separate a deseurilor de la populatie, autoritatile publice locale aplica ca instrument economic plateste pentru cat arunci, acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic, economic si al protectiei mediului.(1^2) Aplicarea instrumentului economic prevazut la alin. (1^1) se realizeaza, dupa caz, in baza urmatoarelor criterii: a) cantitatea de deseuri generata; b) tipuri de deseuri generate; c) volumul recipientului; d) frecventa de preluare a deseurilor.”
La articolul 17, dupa alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (1^1) si (1^2), cu urmatorul cuprins:
„(1^1) In vederea stimularii colectarii separate a deseurilor de la populatie, autoritatile publice locale aplica ca instrument economic plateste pentru cat arunci, acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic, economic si al protectiei mediului.(1^2) Aplicarea instrumentului economic prevazut la alin. (1^1) se realizeaza, dupa caz, in baza urmatoarelor criterii: a) cantitatea de deseuri generata; b) tipuri de deseuri generate; c) volumul recipientului; d) frecventa de preluare a deseurilor.”
Vechea prevedere: Nu exista
La articolul 17, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(2) Producatorii de deseuri si autoritatile administratiei publice locale sunt obligati sa atinga, pana la 31 decembrie 2020, un nivel de pregatire pentru reutilizare si reciclare a deseurilor cel putin pentru deseurile de hartie, metal, plastic si sticla provenind din deseurile menajere sau, dupa caz, din alte surse, in masura in care aceste fluxuri de deseuri sunt similare deseurilor care provin din gospodarii, de minimum 50% din masa totala.”
Vechea prevedere din Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor era:
Art. 17 (2)
(2) Producatorii de deseuri si autoritatile administratiei publice locale au urmatoarele indatoriri:
a) sa atinga, pana in anul 2020, un nivel de pregatire pentru reutilizare si reciclare de minimum 50% din masa totala a cantitatilor de deseuri, cum ar fi hartie, metal, plastic si sticla provenind din deseurile menajere si, dupa caz, provenind din alte surse, in masura in care aceste fluxuri de deseuri sunt similare deseurilor care provin din deseurile menajere; …citeste mai multe detalii aici >>>
b) sa atinga, pana in anul 2020, un nivel de pregatire pentru reutilizare, reciclare si alte operatiuni de valorificare materiala, inclusiv operatiuni de umplere rambleiere care utilizeaza deseuri pentru a inlocui alte materiale, de minimum 70% din masa cantitatilor de deseuri nepericuloase provenite din activitati de constructie si demolari, cu exceptia materialelor geologice naturale definite la categoria 17 05 04 din Hotararea Guvernului nr. 856/2002, cu completarile ulterioare.
La articolul 17, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
„(3) Titularii pe numele carora au fost emise autorizatii de constructie si/sau desfiintari au obligatia sa gestioneze deseurile din constructii si desfiintari astfel incat sa atinga progresiv, pana la 31 decembrie 2020, potrivit anexei nr. 6, un nivel de pregatire pentru reutilizare, reciclare si alte operatiuni de valorificare materiala, inclusiv operatiuni de umplere, rambleiere care utilizeaza deseuri pentru a inlocui alte materiale, de minimum 70% din masa cantitatilor de deseuri nepericuloase provenite din activitati de constructie si desfiintari, cu exceptia materialelor geologice naturale definite la categoria 17 05 04 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE.”

De cinci ani, de când nu se mai emit carnete de muncă, salariații au la îndemână un alt instrument care să ateste cât au lucrat: adeverința de vechime în muncă. Ei au dreptul de a solicita acest document angajatorilor, care au obligația să-l elibereze în termen de 15 zile de la data solicitării, în caz contrar riscând amenzi de până la 1000 lei.
Cărțile de muncă nu se mai întocmesc începând din 1 ianuarie 2011, dată de la care evidența muncii se realizează doar electronic, prin intermediul registrului general de evidență a salariaților (ReviSal), reglementat prin HG nr. 500/2011. Conform acestui act normativ, fiecare angajator are obligația de a înființa și transmite la inspectoratul teritorial de muncă un registru general de evidență a salariaților și de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
Dispariția carnetelor de muncă a făcut ca dovada vechimii în muncă să se poată face numai cu ajutorul unor adeverințe care să precizeze perioadele lucrate de salariații angajați cu contract de muncă.
Cum obții o adeverință de vechime în 2016?
Potrivit HG. 500/2011, pentru a intra în posesia adeverinței de vechime, salariații sau foștii salariați trebuie să îl solicite în scris de la angajator. Acesta este obligat să elibereze documentul, după cum prevede art. 5 din actul normativ menționat anterior:
“La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.”
Această obligație a angajatorului este prevăzută și de Codul muncii, la art. 34: „La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care să ateste activitatea desfasurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate”.
Adeverința se eliberează în original sau în copie certificată, în maxim 15 zile de când a fost solicitată.
Cum trebuie să arate adeverința de vechime?
Adeverința de vechime în muncă nu are un format standardizat, impus de legislație, astfel că fiecare angajator poate alege forma în care se prezintă documentul. Totuși, pentru a fi completă și pentru a oferi toate informațiile importante, adeverința ar trebui să conțină cel puțin precizări referitoare la:
Datele de identificare ale salariatului,
Datele de identificare ale contractului individual de muncă pe baza căruia se atestă vechimea (numărul și anul în care a fost încheiat),
Durata activității salariatului,
Funcțiile ocupate de salariat în perioada în care a fost angajat,
Schimbările suferite de contractul individual de muncă, în cazul în care a fost vorba de încheierea, modificarea, suspendarea sau încetarea CIM,
Valoarea salariului de bază, inclusiv sporuri care intră în calculul punctajului mediu anual;
Vechimea în muncă, în meserie și în specialitate,
Perioadele de concediu fara plată.
Absențele nemotivate de la serviciu.
Ce se întâmplă dacă angajatorul nu vrea sau nu poate să-ți elibereze adeverința?
În situația în care angajatorul nu vrea sau nu poate elibera adeverința de vechime din motive obiective (pierderea arhivei, încetarea activității etc) salariații au posibilitatea să solicite documentul direct la Inspectoratul Teritorial de Muncă din raza căruia angajatorul își desfășoară activitatea.0
Potrivit HG nr. 500/2011, institutia este obligată să elibereze o adeverință din care să rezulte elementele conținute în registru, astfel cum a fost întocmit și transmis de către angajator, în maxim 15 zile de când angajatul a făcut solicitarea.
„Inspectoratul teritorial de muncă în cauză eliberează documentul, în baza registrului electronic transmis de angajator, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării”, se precizează în HG nr. 500/2011.
Serviciul nu este, însă, gratuit, eliberarea adeverinței fiind taxată cu 20 de lei/document, potrivit Ordinul Ministerului Muncii nr. 826/2014, actul normativ care reglementează tarifele și taxele percepute de ITM.
Trebuie să știți că, în cazul în care angajatorul refuză, neavând motive obiective, să elibereze adeverințele de vechime și orice alte documente referitoare la calitatea de salariat a solicitantului, el poate fi amendat cu minim 300 de lei, amendă care poate ajunge și la 1.000 de lei.
Tot ce trebuie să faceți este să sesizați ITM, singura instituție abilitată să constate aceasta contravenție și să aplice amenzile corespunzătoare.
La stat, adeverințele de vechime au format standard
Și funcționarii publici își dovedesc vechimea în muncă și în specialitate tot cu ajutorul unei adeverințe , actul fiind deosebit de important în activitatea lor, în condițiile în care el este solicitat la orice concurs de ocupare a unor funcții publice.
Spre deosebire de mediul privat, unde formatul documentului este lasat la latitudinea angajatorului, la funcționarii publici adeverința este standardizată, modelul ei fiind reglementat prin Ordinul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 192/2013, în vigoare din 22 ianuarie 2013.
Documentul atestă vechimea în muncă și în specialitatea studiilor dobândite după data de 1 ianuarie 2011, dovada vechimii dobândite până la 31 decembrie 2010 facându-se, la fel ca în cazul angajaților din sectorul privat, tot cu carnetul de muncă.

– art. 5, HG nr. 500/2011

Atunci cand un angajat a fost detasat sau delegat de la locul de munca are un statut special, dat fiind faptul ca locul muncii prevazut in cadrul contractului individual de munca (CIM) poate fi schimbat de compania angajatoare.
Este important de stiut ca in perioada delegarii si a detasarii, angajatul isi va pastra functia si celelalte drepturi prevazute in CIM.
Pe scurt, va reamintim ca diferenta intre delegare si detasare este evidenta, avand in vedere ca in cazul delegarii angajatul „exercita temporar, din dispozitia angajatorului sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca”, potrivit Codului Muncii la art. 43
In schimb, detasare presupune „schimbarea temporara a locului de munca, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, in scopul executarii unor lucrari in interesul acestuia”, potrivit art. 45 din Codul Muncii. Astfel, diferenta dintre cele doua tipuri de personal devine evidenta.
Ce trebuie sa stim despre SSM in ceea ce priveste salariatii delegati sau detasati
Exista angajatori care isi pun urmatoarea intrebare: „Pentru personalul angajat la societatea noastra, care executa activitati la alte societati din strainatate (acelasi obiect de activitate) este necesara o instruire suplimentara?”
In acest sens, trebuie sa specificam faptul ca angajatorul roman trebuie sa asigure conditii pentru ca fiecare lucrator detasat sau pus la dispozitia unui angajator strain sa primeasca o instruire suficienta si adecvata in domeniul securitatii si sanatatii in munca la schimbarea locului de munca.
Conform art. 2 din Legea nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, aceste contracte bilaterale incheiate de persoane juridice romane cu parteneri straini, in vederea efectuarii de lucrari cu personal roman pe teritoriul altor tari, TREBUIE sa cuprinda clauze privind securitatea si sanatatea in munca, inclusiv clauze referitoare la instruirea in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Astfel, angajatorii straini vor fi obligati sa asigure instruirea acelor angajati detasati sau delegati privind activitatile specifice intreprinderii respective, riscurile pentru securitatea si sanatatea lor, etc.
In acest caz, salariatii vor fi introdusi in instruirea introductiv-generala, instruirea de la locul de munca, precum si cea periodica, chiar la locul de munca unde au fost detasati sau delegati.