Orice persoana juridica sau fizica din Romania sau din strainatate poate incepe procedura prin care obtii marca inregistrata. OSIM are o singura regula pentru cei straini (persoana fizica/juridica): desemnarea unui mandatar care sa ii reprezinte pe durata intregului proces de inregistrare a marcii.

Un studiu platit de Parlamentul European releva ca:
firmele pierd anual peste 269 de miliarde de lei in intreaga UE prin faptul ca nu inregistreaza marcile proprii;
in Romania, se pierd aproximativ 5,5 miliarde de lei in peste 11 sectoare de activitate prin neinregistrarea unei marci;
majoritatea firmelor ce inregistreaza astfel de pierderi activeaza in domeniul vanzarii de haine si incaltaminte (15,6%);
firmele care comercializeaza produse cosmetice in Romania au raportat pierderi de 301 milioane de lei in 2018 datorita faptului ca nu au intregistrat numele folosite ca marci.
Inregistrarea unei marci reprezinta un pas important pentru orice companie care vrea sa isi protejeze creatia si, poate, chiar sa o vanda sub forma de franciza. Prin obtinerea brevetului de marca inregistrata la OSIM o companie dobandeste drepturi exclusive de a utiliza marca protejata. Este cea mai simpla metoda prin care se poate bloca competitia din a vinde produse asemanatoare sau din a crea acelasi tip de afaceri cu bani mai putini si preturi mai mici.
Inregistrarea unei marci nu este un lucru foarte simplu avand in vedere faptul ca trebuie indeplinite anumite conditii. Este bine sa stim, insa, ca e posibil si se poate face cu toate informatiile intelese pana la capat.
In primul rand, marcile pot fi inregistrate in urmatoarele forme:
marca verbala care poate lua forma unei denumiri sau a unui slogan si va fi scrisa cu caractere standard;
marca figurativa – un element grafic care nu contine litere sau cifre, care este din ce in ce mai raspandit in tara noastra;
marca combinata – o denumire scrisa cu o grafica deosebita si /sau in culori sau o denumire insotita de un element grafic;
marca tridimensionala – marca constituita din forma produsului sau a ambalajului sau orice alt semn specific tridimensional care permite identificarea unui produs sau serviciu.
marca poate fi si individuala sau colectiva in functie de numarul solicitantilor, cea colectiva fiind solicitata de asociatii de cele mai multe ori.
Atentie! Dupa natura solicitantilor, o marca poate fi:

Marca individuala – marca a carui solicitant/i este/sunt persoana/le juridica/e sau/si fizica/e;
Marca colectiva – marca destinata a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociatii de produsele sau serviciile apartinand altor persoane. Inregistrarea marcii colective este conditionata de existenta si depunerea unui regulament in care sa se indice persoanele si conditiile in care acestea sunt indreptatite la utilizarea marcii;
Marca de certificare – marca a carui solicitant este o persoana juridica legal abilitata sa exercite exclusiv controlul produselor si serviciilor in ceea ce priveste calitatea, materialul, modul de fabricatie. Pentru depunere sunt necesare cererea, regulamentul de folosire a marcii de certificare si autorizatia sau documentul din care sa rezulte exercitarea legala a activitatii de certificare.

In al doilea rand, OSIM nu foloseste termenul de marca inregistrata ci utilizeaza „drept asupra marcii sau a indicatiei geografice”.

Marca inregistrata la OSIM
In al treilea rand, legislatia din domeniu ar trebui cunoscuta. Pentru inregistrarea unei marci la OSIM trebuie sa avem in vedere urmatoarele:
Legea Nr. 64/1991 referitoare la brevetele de inventie, care este cea mai veche lege cu privire la drepturile asupra proprietatii intelectuale (aceasta a fost actualizata in 2014);
Legea Nr. 129/1992 cu privire la protectia desenelor si a modelelor industriale;
Legea Nr. 8/1996 cu privire la drepturile de autor si alte drepturi conexe;
Legea Nr. 84/1998 cu privire la marcile si indicatiile geografice, completata de Legea Nr. 226/2010;
Ordonanta Guvernamentala 41/1998 cu privire la taxele in domeniul proprietatii intelectuale.

In al patrulea rand, marcile inregistrate la OSIM sunt protejate numai pe teritoriul Romaniei.
In al cincilea rand, marca este valabila 10 ani incepand cu data la care a fost depusa cererea de inregistrare si poate fi reinnoita pentru oricate de multe perioade de 10 ani.
In al saselea rand, pentru a inregistra ca marca o denumire (sau un slogan), insotita sau nu de un element figurativ (desen), este necesar sa completati un formular tip – cererea pentru inregistrarea unei Marci pe cale nationala si sa achitati taxele prevazute in O.G. nr. 41/1998 privind taxele in domeniul protectiei proprietatii industriale si regimul de utilizare a acestora, cu modificarile si completarile ulterioare – Anexa 4. Anexa 4 poate fi accesata AICI. Formularul se gaseste AICI si se completeaza obligatoriu pe calculator (nu se primeste completat de mana). Completarea lui se poate face prin doua modalitati:

on-line, accesand „Depunere online cereri” pe site-ul OSIM: Cerere de marca; pentru aceasta situatie, inainte de a incepe completarea formularului trebuie sa achitati taxele de depunere a cererii si de publicare a acesteia (ambele pe un singur ordin de plata), avand in vedere ca pentru a se inchide aplicatia si a primi numar de depozit (numar de cerere) este necesar sa precizati numarul ordinului de plata cu care s-au achitat taxele mentionate, sa-l scanati si sa-l adaugati in fisier. Reproducerea grafica a marcii (daca este cazul) trebuie sa fie obligatoriu in format .gif.
accesand formularul in format .pdf; daca optati pentru aceasta varianta formularul trebuie depus la OSIM, in doua exemplare, direct sau prin posta cu confirmare de primire. Formularul se poate trimite si prin fax cu conditia ca in termen de 30 de zile sa fie transmis la sediul OSIM si formularul original, insotit de o adresa in care sa se precizeze ca a fost depus mai intai prin fax si sa se mentioneze numarul care a fost primit de la „Biroul de Receptie Inregistrari C.B.I., D.M.I., MARCI” al OSIM. Daca marca are o grafica particulara (respectiv o scriere diferita de cea standard sau are un element figurativ (desen) care insoteste denumirea) este necesar sa atasati o reproducere grafica suficient de clara a marcii, de dimensiune maxim 8×8 cm, in spatiul corespunzator de pe formular si sa anexati pe o pagina separata inca 5 reproduceri, de aceeasi dimensiune si culoare cu cea de pe formular. Odata cu depunerea cererii va trebui sa achitati taxa de depunere a acesteia in valoare de 47 lei si taxa de publicare a ei, care are valoarea de 140 lei pentru marcile alb-negru si 466 lei pentru marcile color; daca depuneti cererea direct la sediul OSIM, taxele se achita la casieria institutiei; daca o trimiteti prin posta va trebui sa atasati la cerere o copie a ordinului de plata din care sa reiasa achitarea taxelor mentionate.

Nota! Neplata acestor taxe odata cu depunerea cererii duce la neacordarea datei de depozit!
Dupa acordarea datei de depozit cererile se publica in format electronic, in maxim 7 zile. Data publicarii reprezinta data de la care timp de 2 luni pot fi depuse observatii (pe motive absolute de refuz – art. 5 din lege) si opozitii (pe motive relative de refuz – art. 6 din lege).
In al saptelea rand, in maxim trei luni de la depunerea cererii de inregistrare de marca, trebuie achitata taxa pentru examinarea in fond (in caz contrar dosarul urmand a fi radiat pentru neplata taxe). Valoarea acestei taxe urmeaza a fi stabilita in functie de felul in care arata marca si de numarul de clase pentru care se solicita inregistrarea. Clasele mentionate se refera la obiectul de activitate pentru care se solicita protectia prin marca si se gasesc in Clasificarea Internationala a Marcilor de la Nisa (Nice) editia a-XI-a. In cazul in care nu sunteti sigur de incadrarea claselor, puteti trece la rubrica corespunzatoare din formular descrierea activitatii dvs., urmand sa faca clasificarea examinatorii de la Serviciul Examinare Preliminara Marci, contra unei taxe de 140 lei.
OSIM examineaza in fond o cerere de inregistrare marca in 6 luni de la publicarea acesteia, cu conditia achitarii taxelor corespunzatoare si decide admiterea sau respingerea inregistrarii marcii respective.
Finalmente, in cazul admiterii inregistrarii marcii, aceasta se va publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala – Sectiunea Marci, in format electronic si se inscrie in Registrul Marcilor, urmand sa se elibereze certificatul de inregistrare cu conditia achitarii taxei prevazute de lege in valoare de 233 lei.
CONTUL O.S.I.M. (lei): RO05 TREZ 7032 0F33 5000 XXXX,Trezoreria Sector 3, str. Ciresului, nr. 6, sector 3, Bucuresti; cod fiscal: 4266081.

In ultimii cinci ani, numărul accidentelor de traseu pe care le-au avut salariații români a fost în creștere, reiese din informațiile furnizate de Inspecția Muncii, entitate care a publicat recent statistica aferentă anului 2018. Din moment ce accidentul de traseu este considerat accident de muncă, angajatorii pot fi trași la răspundere. Ce pot face firmele pentru a fi evitate, pe cât posibil, aceste evenimente nefericite.

Accidentele de traseu ale angajatilor au fost din ce în ce mai multe în ultimii cinci ani, potrivit informațiilor analizate de redacția avocatnet.ro. Această informație vine în contextul în care Inspecția Muncii a publicat recent statistica accidentelor de traseu pentru anul 2018.
Mai exact, dacă în anul 2014 se înregistrau, la nivel național, 512 accidente de traseu suferite de salariați, în anul 2018 s-au înregistrat 694 de accidente de traseu. Dacă ne raportăm la aceste două numere, reiese că anul trecut s-a înregistrat o creștere de 35,5%, față de anul 2014, a numărului de accidente de traseu.
Totuși, există și un aspect pozitiv în această statistică, și anume acela că numărul accidentelor de traseu care au dus la decese ale salariaților este în scădere. Dacă în 2014 erau 37 de accidente de traseu care s-au dovedit a fi fatale, acest număr a scăzut constant, în 2018 ajungând la 23. Cu alte cuvinte, în 2018, față de 2014, numărul deceselor a scăzut cu 37,8%.
Accidentul de traseu este considerat, potrivit prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 și ale normelor sale de aplicare, accident de muncă. Cu alte cuvinte, angajatorii pot fi trași la răspundere atunci când salariații se accidentează, de principiu, pe traseul dintre casă și birou sau invers.
Concret, vorbim de un accident de muncă „dacă deplasarea s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers”, după cum dispune legea amintită. În plus, normele actului normativ vin cu următoarele informații suplimentare despre ce este un accident de traseu:
-un accident survenit în timpul și pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu și invers, care a dus la vătămarea sau decesul salariatului;
-un accident survenit pe perioada pauzei de masă în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde se ia masa și invers, care a dus la vătămarea sau decesul salariatului;
-un accident care a dus la vătămarea sau decesul salariatului, care s-a petrecut pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde se încasează salariul și invers, dacă acesta este organizat de angajator în afara firmei.
https://infogram.com/statistica-accidente-de-traseu-2014-2018-1h0r6rqre0rw4ek
Angajatorii sunt aproape neputincioși
În urma unei discuții pe care am avut-o cu un specialist în domeniul securității și sănătății în muncă, am aflat că angajatorii sunt aproape neputincioși atunci când vine vorba de prevenirea accidentelor de traseu ale salariaților. De ce? Pentru că n-au cum să țină sub control absolut tot ce se întâmplă pe traseul de acasă la muncă și invers.
„Când angajații folosesc mijloace de transport în comun sau mijloace de transport proprii (autoturism, bicicletă, trotinetă, motocicletă), angajatorul nu are cum să intervină în aceste aspecte, pentru că deplasarea se realizează pe drumurile publice, unde trebuie respectate regulile de circulație specifice și nu regulile impuse de angajator. Mai pot apărea accidente de traseu când mergem pe trotuar și alunecăm pe gheață, călcăm într-un șanț nesemnalizat, ne împiedicăm de denivelări din asfalt etc. Singurul lucru pe care îl poate face angajatorul este să îi îndrume pe angajați să acționeze în instanță administratorul drumului respectiv”.
Însă ce pot face firmele este să asigure, într-un fel sau altul, transportul de la domiciliu la serviciu și de la serviciu la domiciliu. Cel puțin în acest fel se pot lua anumite măsuri concrete pentru siguranța salariaților.
„În această situație, angajatorul poate introduce, încă din faza de achiziție a serviciilor de transport, cerințe pe care firma de transport trebuie să le îndeplinească. În aceeași fază trebuie realizat un audit care să confirme că cele declarate în documente se regăsesc în realitate. De asemenea, după contractarea serviciilor, angajatorul poate cere feedback de la propriii angajați privind calitatea serviciilor de transport și poate realiza audituri pe durata contractului”.
Așadar, accidentele de traseu în care salariații își asigură pe cont propriu transportul către și de la birou ar trebui scoase din zona accidentelor de muncă. Asta tocmai pentru că angajatorul n-are niciun fel de control în spațiile publice.
Conform legislației, accidentul de muncă este o vătămare violentă a corpului (lovire, rănire etc.) sau o intoxicație acută profesională, care are loc în timpul muncii sau în indeplinirea sarcinilor de serviciu. Accidentul de muncă poate provoca incapacitate temporară de muncă (cel puțin trei zile calendaristice), invaliditate (mutilare, schilodire) sau moarte.

Normele de aplicare care însoțesc Legea privind ucenicia la locul de muncă au fost recent modificate printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial. Documentul vizează aspecte ce țin de perioada de probă, convenția încheiată pentru primirea subvențiilor de la stat și documentele necesare încheierii contractului de ucenicie.

Hotărârea de Guvern nr. 423/2019 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă a apărut vineri în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 531 și se aplică de atunci.
O primă chestiune adusă de acest HG este legată de durata minimă a programului de formare profesională prin ucenicie – pentru nivelul 1 de calificare proiectul propune un minim de 180 de ore. În lege scrie că durata unui contract de ucenicie pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1 este de șase luni. Restul minimelor, pentru celelalte niveluri de calificare, rămân neschimbate (360, 720 și 1.080 de ore).
În rândul documentelor necesare pentru încheierea contractului de ucenicie s-a înscris acum și o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că ucenicul nu deține calificarea pentru care se organizează ucenicia la locul de muncă și din care să reiasă că în ultimii doi ani nu i-a încetat un alt contract de ucenicie din motive imputabile lui. Această declarație înlocuiește copia contractul de formare profesională.
Apoi, HG nr. 423/2019 vine cu lămuriri privind perioada de probă în cazul uceniciei. Persoana selectată în vederea angajării ca ucenic va trebui neapărat informată de angajator privind durata perioadei de probă (cel mult 30 de zile). Se mai prevede și că contractul de prestări servicii de formare profesională se va încheia abia după ce se termină perioada de probă.
Cât privește acordarea sumelor de la agențiilor de muncă (subvențiile acordate pentru cei care lucrează cu ucenici), hotărârea Guvernului dublează termenul în care se pot încheia convențiile cu agențiile pentru primirea acelor subvenții – mai exact, perioada e de 60 de zile lucrătoare de la data expirării perioadei de probă.
De altfel, se aduce inclusiv un nou model de astfel de convenție care se încheie cu agenția de muncă.
De asemenea, normele recent actualizate detaliează și situația femeilor gravide aflate în desfășurarea unui program de ucenicie. Normele prevăd acum și că, în cazul suspendării contractului, acesta poate fi prelungit, prin act adițional (ce se va înregistra în Revisal), după încetarea suspendării, cu acordul scris al părților, pentru finalizarea programului de ucenicie, numai dacă contractul nu a încetat de drept în perioada cât a fost suspendat, așa cum prevede Codul muncii că se poate întâmpla.