Noutati legislative privind autorizarea electricienilor ANRE 2017 !

www.protectiamuncii-psi-iscir.ro
Activitățile de proiectare și executare a instalațiilor electrice vor fi realizate de electricieni autorizați și de către personal calificat cu diplomă de studii sau certificat de calificare, în domeniul electric, în cadrul operatorilor economici, în timp ce calitatea va fi asigurată de verificatorii de proiecte.
Aceasta potrivit noului Regulament de autorizare a electricienilor, a verificatorilor, a responsabililor tehnice cu execuția și a experților tehnici de calitate publicat în Monitorul Oficial nr. 9/5 ianuarie 2017.
pericol-electric
Electricienii autorizați pot avea, după caz:
* gradul I de autorizare – pentru instalații electrice interioare cu o putere instalată de maximum 10 kW și la o tensiune nominală mai mică de 1kV,
* gradul II A și B – pentru proiectare(A) și executare (B) de instalații electrice cu orice putere instalată tehnic realizabilă și la o tensiune nominală mai mică de 1kV,
* gradul III A și B – pentru instalații electrice cu orice putere instalată tehnic realizabilă și la o tensiune nominală maximă de 20kV, respectiv
* gradul IV A și B – pentru instalații electrice cu orice putere instalată tehnic realizabilă și la orice tensiune nominală standardizată.
Printre altele, electricianul autorizat are obligația să execute doar acele lucrări care se încadrează în tipul de autorizare obținut.
El poate obține lucrări de instalații electrice doar pe baza unui proiect întocmit de electricieni autorizați sau operatori economici atestați și trebuie să sesizeze proiectantul dacă constată neconformități de orice natură.
În sensul actului normativ, verificatorul de proiecte este persoana fizică responsabilă cu verificarea conţinutului documentaţiei necesare realizării instalaţiilor electrice, care îndeplineşte următoarele atribuţii:
– verificarea existenţei conţinutului-cadru al documentaţiei, pe faze de proiectare,
– încadrarea documentaţiei în exigenţele legale, inclusiv ale normelor PSI, de securitate şi sănătate în muncă,
– respectarea prevederilor legale cu privire la urbanism şi sistematizare,
– verificarea legalităţii soluţiilor adoptate în documentaţii,
– verificarea conformităţii documentaţiei de execuţie a lucrărilor cu reglementările legale şi tehnice specifice.
Verificatorul de proiect trebuie să respecte cotele privitoare la condițiile specifice de amplasament și să asigure exigențele de calitate. Nu în ultimul rând, acesta trebuie să țină cont de condițiile de exploatare tehnologică.
Responsabilul tehnic cu execuţia este persoana fizică responsabilă cu implementarea sistemului de calitate în realizarea instalaţiilor electrice, care se asigură de respectarea cerinţelor de personal calificat şi de echipamente specifice, care să dea garanţia respectării exigenţelor de calitate stabilite în prevederile legale şi de documentaţia aferentă realizării lucrărilor de montaj, verificată şi aprobată.
Acesta trebuie să întocmească un registru de evidență a expertizelor tehnice de calitate efectuate și să-l actualizeze la zi. Este obligat să păstreze confidențialitatea detaliilor de execuție și, desigur, să respecte reglementările tehnice în vigoare.
Expertul tehnic de calitate şi extrajudiciar în domeniul instalaţiilor electrice este persoana fizică responsabilă pentru desfăşurarea unei activităţi complexe (care cuprinde, după caz, verificări suplimentare, cercetări, experimentări sau încercări, studii, relevee, analize şi evaluări necesare) pentru a cunoaşte starea tehnică a unei instalaţii electrice sau care stabileşte modul în care un proiect respectă cerinţele prevăzute de lege, pentru fundamentarea măsurilor de intervenţie.
Potrivit actului normativ, sancțiunile contravenționale pot fi asociate cu retragerea autorizării acordate sau cu reluarea procesului de acordare a autorizării. Evidența sancțiunilor este publică, iar persoana fizică autorizată în cauză are dreptul de a contesta măsurile dispuse de ANRE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *