www.protectiamuncii-psi-iscir.ro
Umilirea, intimidarea, insultarea, denigrarea şi discreditarea, violenţa verbală şi chiar fizică exercitată asupra unui angajat de către un superior, un coleg sau un grup de salariaţi ai aceleiaşi firme, în mod constant şi intenţionat, poartă numele de mobbing, o formă de hărţuire psihologică la locul de muncă. Menţinut pe timp îndelungat,mobbingul conduce la anxietate, depresie şi poate împinge chiar la sinucidere. “Mobbingul sau teroarea psihologică la locul de muncă se defineşte prin rele tratamente aplicate unui angajat de către un coleg sau un grup de colegi, cu scopul de a-l sabota din punct de vedere profesional. Este o sursă de stres mai nocivă decât altele de la locul de muncă, având în vedere faptul că efectele se resimt la nivel individual, la nivel social, apoi la nivel organizaţional şi economic”.
Mobbingul este o formă de agresivitate, este un fenomen psihologic întâlnit în toată lumea, mai ales în organizaţiile mari, dar nu numai, pentru că genurile de agresiune pe care le acoperă sunt întâlnite inclusiv în alte grupuri . Femeile sunt într-un procent mai mare ţinte ale mobbingului, mai ales în acele domenii de activitate considerate, în continuare, apanajul bărbaţilor (poliţie, aramată). “Omul este o fiinţă socială. De-a lungul vieţii devine membru în diferite grupuri: grupul de prieteni, grupul de colegi/foşti colegi de şcoală, facultate, grupul colegilor de la serviciu care au anumite interese comune, grupul fanilor unei formaţii şi aşa mai departe. Pe unele grupuri le păstrează, în altele devine membru doar pentru puţin timp ca apoi să se reîntoarcă sau nu în funcţie de propriile nevoi sociale. Căderea de la sentimentul de siguranţă şi susţinere asociat grupului, la respingere şi mobbing este una abruptă cu consecinţe de ordin psihologic. Mobbingul este o formă de agresivitate. Cei care recurg la umilirea, intimidarea, denigrarea, discreditarea, insultarea unui subaltern sau a unui coleg sau chiar la acte de violenţă, sunt persoane aflate, de obicei, în căutarea unei poziţii centrale, de cele mai multe ori indivizi cu o gândire opacă. “Cel agresat poate fi sau nu conştient de ceea ce i se întâmplă. Mobbingul apare prin interacţiunea dintre: psihologia agresorului, psihologia victimei, cultura şi structura organizaţiei, evenimentul declanşator şi factorii din afara organizaţiei. Când ne referim la agresori, trebuie să ţinem cont de: cine sunt, ce funcţii au în interiorul organizaţiei, ce profil psihologic au, dacă sunt sociopaţi, paranoici sau actele lor sunt învăţate, ce au de câştigat prin agresarea victimei. „Agresorul a fost şi el victimă la un moment dat” Victima mobbingului este adusă în situaţia de a nu mai putea reuşi să facă faţă atacurilor, ceea ce-i provoacă depresii, insomnii, tulburări de comportament, iar, într-un final, reducerea randamentului la serviciu şi, de multe ori, pierderea locului de muncă. Agresivitatea şefului, colegului sau grupului vine, cel mai adesea, spun specialiştii, dintr-o formă de frustrare. “Agresorii pot fi frustraţi, care prin mobbing pot atinge echilibrul emoţional de care au nevoie. În ceea ce priveşte victima, trebuie să ţinem seama de asemenea de profilul psihologic, rezistenţa la stres, gradul de dezvoltare emoţională şi cognitivă, suportul social (familia). Dacă sunt mai multe victime în interiorul organizaţiei, trebuie avut în vedere dacă au ceva în comun, ceva ce ar putea avantaja agresorii şi dacă sunt vizate separat sau împreună. Agresorul a fost şi el victimă la un moment dat. Agresivitatea se poate defini prin comportament înnăscut (ereditar), comportament învăţat (educaţie, mediu) dar şi prin reacţie la frustrare. În cele maii grave cazuri, victima este agresată sexual. Subminarea psihologică a victimei poate fi atât de intensă încât cel vizat de mobbing se simte vânat şi atacat sistematic şi ajunge la concluzia că indiferent ce ar spune şi orice ar face , totul se va întoarce împotriva sa. “Dacă se menţine pe timp îndelungat, fie pentru că agresorii nu încetează, fie pentru că victima nu iese din cercul vicios, mobbingul conduce la anxietate, depresie şi chiar suicid. Comportamentele care avertizează cu privire la existenţa mobbingului în organizaţie sunt: victima nu are posibilitatea de a-şi expune părerile în faţa şefilor şi este împiedicată de colegi sau întreruptă atunci când vorbeşte; victima este privată de informaţii, izolată ca şi poziţionare a biroului şi este ignorată de colegi; victimei i se construieşte un portret negativ, lansându-se diverse zvonuri despre ea; victimei nu i se dau sarcini de lucru sau dacă i se dau sunt peste nivelul de pregătire sau din alt domeniu. O situaţie mai gravă este cea în care victimei i se dau sarcini umilitoare; victima este ameninţată fizic, verbal şi, în cazuri şi mai grave, este agresată sexual. „Hărţuirea este în totalitate indezirabilă” La locul de muncă sunt însă şi conflicte avantajoase organizaţiei, mobbingul însă nu aduce nimic constructiv. De aceea, având în vedere implicaţiile acestui fenomen, este foarte importantă informarea, sesizarea şi reclamarea lui. „Orice formă de agresivitate are la bază un conflict personal care, neînţeles sau needucat se transformă mai devreme sau mai târziu în conflict interpersonal. Conflictul are şi unele avantaje, dacă este folosit în scop de motivare. De exemplu, o echipă pune presiune pe o altă echipă pentru îndeplinirea obiectivelor comune. Vorbim aici despre un conflict controlat. Hărţuirea sau teroarea psihologică nu se încadrează în acest tip de conflict acceptat.