Din 2016, în legislația românească a apărut un nou sistem de impozitare pentru locuințe, astfel că impozitul anual datorat de proprietarii de imobile se calculează acum în funcție de destinația construcției (pentru locuit, pentru activități economice sau o combinație între acestea), și nu în funcție de calitatea pe care o are proprietarul, respectiv persoană fizică ori firmă. Chiar dacă anul acesta nu mai aduce aceleași obligații declarative de anul trecut, există unele prevederi diferite față de 2016, printre care și momentul până la care trebuie achitată prima tranșă din impozitul anual datorat pentru fiecare clădire în parte.
O nouă metodă de stabilire a impozitului pe clădiri a fost introdusă în legislația românească la început de 2016, prin prevederile introduse în Codul fiscal. Totuși, reglementările din acel moment nu au fost suficiente pentru a crea un cadru legal stabil, astfel că în anul trecut au fost consemnate numeroase modificări în această zonă a fiscalității.
Principalul aspect de care trebuie ținut cont este că impozitul pe clădiri se calculează acum în funcție de destinația clădirii, și nu de calitatea persoanei ce deține respectivul imobil (persoană fizică sau firmă). Astfel, putem vorbi despre clădiri rezidențiale, folosite strict în scop de locuit, sau clădiri nerezidențiale, folosite în scop economic, ca de exemplu sediile firmelor sau persoanelor fizice autorizate, spațiile comerciale, cabinetele individuale etc. Există și o a treia situație, în care un apartament, spre exemplu, servește atât ca locuință socială, cât și ca sediu social, caz în care avem de-a face cu o clădire cu destinație mixtă.

Cum se impozitează clădirile folosite exclusiv pentru locuit
Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local.
Valoarea impozabilă a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp din tabelul prevăzut de Codul fiscal. De asemenea, valoarea impozabilă se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea cu un coeficient de corecţie.
Important! Proprietarii clădirilor rezidenţiale nu au trebuit să depună nici în 2016, nici anul acesta, vreo declaraţie de impunere la direcţiile de specialitate ale primăriilor. Astfel, acestora le revine doar obligația achitării, la termenele prevăzute de lege, a impozitului aferent imobilului respectiv. Desigur, contribuabilii trebuie să anunțe direcțiile de specialitate dacă, spre exemplu, apartamentul în care locuiesc a devenit între timp și sediul social al unei societăți.

Impozitarea clădirilor nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice , impozitul se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% (în funcţie de decizia consiliului local) asupra:
valorii finale a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă (2017), adică perioada 2012-2016;
valorii rezultate dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă, respectiv perioada 2012-2016. Raportul de evaluare se depune în copie, la organul fiscal local, ca anexă la declaraţia contribuabilului privind destinaţia clădirii deţinute;
valorii care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor mai noi de cinci ani (dobândite în ultimii cinci ani).
Atenţie! Pentru persoanele care dețin o clădire mai veche de cinci ani sau achiziţionată cu cel puţin cinci ani ȋn urmă (anterior anului 2012), pentru care nu există raport de reevaluare depus, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate ȋn cazul ȋn care clădirea ar fi rezidenţială.
Ca excepţie de la cele prezentate mai sus, pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.
De altfel, în 2016, proprietarii de clădiri nerezidențiale au avut obligația depunerii unei declaraţii de impunere, pe baza căreia autorităţile au calculat impozitul datorat de contribuabili. Obligația nu mai există în 2017, cu condiția ca în statusul contribuabilului să nu fi survenit nicio schimbare care să implice modificarea sistemului de impozitare.

Determinarea impozitului în cazul clădirilor mixte
Schimbarea sistemului de taxare, din 2016, a iscat numeroase controverse în spaţiul public, care nu au fost clarificate decât spre finalul primei jumătăți a anului trecut, după modificarea succesivă a legislației. De altfel, o situaţie aparte a fost cea a impozitării clădirilor cu destinaţie mixtă, adică acelea folosite cu dublu scop, atât ca locuinţă, cât şi ca sediu social.
Astfel, pentru imobilele în care suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial rezultă din documente și se pot identifica, impozitul se calculează prin însumarea impozitului aferent suprafeței folosite în scop rezidențial impozitul aferent suprafeței folosite în scop nerezidențial (activităţi economice).
O situație mai aparte aparte o întâlnim în cazul clădirilor la care suprafețele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu se pot identifica separat, nefiind delimitate. Astfel, într-o primă ipoteză, și cea mai simplă, este posibil ca la adresa clădirii să fie înregistrat un domiciliu fiscal la care să nu se desfășoare nicio activitate economică, caz în care impozitul se calculează ca pentru clădiri rezidențiale.
Mai departe, se poate ca la adresa poştală a clădirii să fie înregistrat un domiciliu fiscal al unui operator economic care desfăşoară activitate economică, iar cheltuielile cu utilităţile să cadă în sarcina operatorului economic (firmă, persoană fizică autorizată etc). În acest caz, impozitul se calculează ca şi cȃnd clădirea este utilizată ȋn scop nerezidenţial.
Dacă însă cheltuielile cu utilitățile, însemnând energie electrică, gaze naturale, termoficare, apă, canalizare, nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează ca şi cȃnd clădirea este utilizată ȋn scop rezidenţial.

Notă: Mai multe informații despre sistemul de impozitare aplicabil „firmelor de apartament” găsiți aici.

Anul acesta, primul termen de plată este peste o lună
Persoanele care au în proprietate clădiri pe teritoriul României datorează un impozit anual, care trebuie achitat, în două tranșe egale, la direcțiile de taxe și impozite ale primăriilor.
Din 2017, se revine practic la cele două termene cunoscute de plată, respectiv 31 martie și 30 septembrie, în condițiile în care 2016 a fost diferit, primul termen fiind decalat de autorități până la 30 iunie.
Codul fiscal acordă și o bonificație de până la 10% celor care plătesc anticipat impozitul pentru tot anul, până la 31 martie. Reducerea este acordată prin hotărâre a consiliului local, astfel că aceasta poate fi și mai mică, de exemplu 5%.

Notă: Tot până la 31 martie trebuie achitată și prima tranșă din impozitul pe mașini și cel pe teren.

Contabilii persoane fizice și societățile de contabilitate trebuie să-și îndeplinească anumite obligații privitoare la profesia acestora, până astăzi. Astfel, aceștia trebuie să-și reînnoiască vizele de exercitare a profesiei. Totuși, potrivit unui anunț recent, depunerea raportului anual de activitate și facilitățile la achitarea cotizațiilor se amână pentru data de 17 martie 2017.
Pentru anul 2017, contabilii autorizați și experții contabili își mai pot procura viza anuală de funcționare doar astăzi, data de expirare a vizei pentru anul 2016 fiind tot astăzi, potrivit Metodologiei de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei de expert contabil și contabil autorizat. Noile reguli de acordare a vizei au fost stabilite în cadrul Conferinței Naționale Extraordinare din 9 ianuarie 2017, iar materialele relevante se regăsesc pe site-ul www.ceccarbucuresti.ro, precum și pe alte site-uri regionale ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).
Potrivit metodologiei, cei care exercită profesia independent obțin viza anuală și parafa anuală (ovală) emisă de CECCAR, iar cei care își desfășoară activitatea doar printr-o societate de expertiză contabilă/contabilitate, primesc doar viza, iar nu și parafa anuală, întrucât ei utilizează ștampila societății respective.
Condițiile în care se eliberează viza pentru cei care-și desfășoară activitatea în mod independent sunt următoarele:
depunerea raportului anual de activitate completat la toate rubricile;
achitarea în întregime a obligațiilor față de Corp;
dovada asigurării pentru riscul profesional, doar pentru cei care desfășoară activitatea în mod independent și primesc parafa anuală – aplicabil începând cu 1 ianuarie 2018;
nu au suferit nici o condamnare care interzice dreptul de gestiune și de administrare a societăților comerciale (presupune un cazier judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere);
nu au săvârșit fapte care să încalce obligațiile prevăzute de lege, precum și regulile privind conduita etică și profesională, pentru care să fi fost sancționați de comisia de disciplină cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei, pe toată durata suspendării, precum și cu interzicerea dreptului de exercitare a profesiei;
depunerea declarației pe propria răspundere din care să rezulte că îndeplinește condiția capacității depline de exercițiu;
prezentarea, o dată la patru ani, a unei adeverințe medicale din care să rezulte că îndeplinește condiția capacității depline de exercițiu și că este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de expert contabil/contabil autorizat;
parcurgerea programului de formare profesională continuă organizat de CECCAR, conform Planului național de dezvoltare profesională continuă (PNDPC).
În ceea ce privește acordarea vizelor pentru societățile de expertiză contabilă/contabilitate, metodologia impune ca, pe lângă depunerea raportului anual, achitarea completă a obligațiilor față de CECCAR și dovada asigurării pentru riscul profesional de societate (aplicabil de la 1 ianuarie 2018), societatea care solicită viza mai trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să facă dovada că asociații/acționarii și administratorii experți contabili/contabili autorizați, pe baza cărora s-a obținut autorizarea societății, nu au suferit nicio condamnare care interzice dreptul de gestiune și de administrare a societăților comerciale (presupune un cazier judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere);
asociații/acționarii și administratorii experți contabili/contabili autorizați, pe baza cărora s-a obținut autorizarea societății, nu au săvârșit fapte care să încalce obligațiile prevăzute de lege, precum și regulile privind conduita etică și profesională, pentru care să fi fost sancționați de comisia de disciplină cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei, pe toată durata suspendării, precum și cu interzicerea dreptului de exercitare a profesiei;
asociații/acționarii și administratorii experți contabili/contabili autorizați depun declarația pe propria răspundere din care să rezulte că îndeplinesc condiția capacității depline de exercițiu;
se prezintă, o dată la patru ani, pentru aceste persoane, adeverința medicală;
asociații/acționarii și administratorii experți contabili/contabili autorizați au obținut autorizarea societății, au parcurs programul de formare profesională organizat de CECCAR, conform PNDPC și au achitat cotizațiile stabilite pentru această categorie de membri.
Important! Pentru perioada în care nu s-a acordat viză, ca urmare a nesolicitării sau neîndeplinirii condițiilor, membrii Corpului nu sunt exonerați de plata obligațiilor față de acesta.
Solicitarea vizei și depunerea raportului se face doar online în unele filiale
Unele dintre filialele teritoriale ale CECCAR îi îndrumă pe cei interesați de obținerea vizei anuale și de depunerea raportului să utilizeze exclusiv varianta online a acestor proceduri, prin intermediul aplicației online EvidExpert. Astfel, CECCAR București le solicită membrilor care nu au solicitat crearea contului de acces online în sistem, în vederea completării raportului anual de activitate și depunerii documentației pentru obținerea vizei/avizului, să întreprindă măsurile necesare în acest sens.
Potrivit informațiilor oferite, raportul anual de activitate se mai poate depune și la sediul filialei de domiciliu, sau se poate transmite prin poștă, fax sau prin e-mail. Data-limită inițială pentru depunerea raportului de activitate pe 2016 era 28 februarie 2017 , dar CECCAR a decis recent să amâne termenul pentru 17 martie 2017.
În cazul în care membrii Corpului (persoane fizice active) nu au desfășurat activitate în nume propriu, sau prin intermediul unei persoane juridice, aceștia vor trimite, până la 17 martie 2017, un raport anual de activitate simplificat, potrivit modelului pus la dispoziție de CECCAR București. Același tip de raport trebuie depus și de către societățile care nu au desfășurat activitate în 2016.

Ce cotizații trebuie plătite și până când
Potrivit Metodologiei de stabilire a cotizațiilor pe membru aprobate prin Hotărârea Conferinței Naționale (HCN) 2017, membrii CECCAR trebuie să plătească anual anumite cotizații, fixe și variabile, pentru a beneficia de formarea profesională continuă acordată de Corp. Cotizația fixă o plătește fiecare membru al CECCAR (chiar și cei inactivi), indiferent de forma de exercitare a profesiei, iar cea variabilă reprezintă o cotă procentuală de 1,2% calculată la veniturile realizate de membrii Corpului – persoane fizice și juridice deopotrivă. Ambele cote sunt stabilite la acest moment prin HCN 2017.
Conform anunțului recent al CECCAR, facilitățile la plata contizațiilor se vor menține până la data de 17 martie 2017.
Potrivit documentului, cotizația fixă se plătește integral până la 28 februarie 2017, pentru anul curent, în timp ce cotizația variabilă, calculată potrivit celor menționate mai sus, se raportează la veniturile anului anterior, dar trebuie plătită tot până la 28 februarie, anul curent. Dacă din raportul de activitate reies diferențe, acestea se vor regulariza până la 31 mai 2017. De asemenea, documentul mai prevede că pe baza veniturilor realizate în primul semestru al anului curent, se pot efectua plăți în avans la cotizația variabilă și se vor regulariza până pe 28 februarie 2018.
Astfel, membrii activi persoane fizice vor avea de plătit între 500 de lei și 800 de lei pe an, dacă exercită funcția de expert contabil, potrivit sistemului de cotizații stabilit cu ocazia ultimei Conferințe Naționale. În ceea ce-i privește pe contabilii autorizați, documentul prevede cotizații fixe între 350 de lei și 670 de lei pe an. De asemenea, se mai prevede o cotizație fixă de 250 de lei pe an pentru membri care sunt în imposibilitate de a-și exercita profesia (spre exemplu, sunt în concediul de creștere a copilului).
Cât despre membrii activi persoane juridice, cotizația fixă este de 800 de lei/an, dacă cifra de afaceri pentru anul anterior este mai mare de 100.000 de euro, iar dacă cifra de afaceri este mai mică de atât, atunci cotizația fixă este de 700 de lei/an.
Membrii inactivi persoane fizice/juridice trebuie să plătească o cotizație fixă de 250 de lei/an, potrivit documentului, iar stagiarii au de plătit 1000 de lei/an, dacă se află la secțiunea „experți contabili”, ori 700 de lei/an, dacă se află la secțiunea „contabili autorizați”.
Anul trecut, cotizațiile fixe erau stabilite la următoarele valori: 400 lei/an pentru experții contabili activi, 350 lei/an pentru contabilii autorizați activi, 300 lei/an pentru experți contabili inactivi, 250 lei/an pentru contabili autorizați inactivi și 800 lei/an datorați de societățile de expertiză și/sau de contabilitate. Și deși cuantumul cotizațiilor fixe a crescut față de anul precedent, procentul ce se calculează pentru cotizația variabilă a rămas același, respectiv de 1,2%.

Inspectorii de munca au realizat o noua serie de controale in perioada 13-17 februarie 2017, de aceasta data fiind vizati in mod special cei care angajeaza la negru, neavand nicio forma legata in ceea ce priveste evidenta angajatilor.
In acest context, Inspectia Muncii a aplicat amenzi in valoare totala de 245.644 de euro, adica 1.105.400 de lei, fiind descoperite 65 de persoane care desfasurau munca fara forme legale.
In ceea ce priveste relatiile de munca, la nivel national s-au aplicat amenzi in valoare de 760.900 de lei din care 460.000 de lei pentru munca la negru. Au fost efectuate 1.665 de controale.
In domeniul securitatii si sanatatii in munca s-au aplicat amenzi in valoare de 344.500 de lei, iar angajatorii au comunicat catre inspectoratele teritoriale de munca 105 de evenimente care, in urma cercetarilor efectuate de inspectorii de munca, vor fi incadrate sau nu ca fiind accidente de munca. Au fost efectuate 1.332 de controale in domeniu.
La nivel national, inspectoratele teritoriale de munca au comunicate 105 evenimente care in urma cercetarii ar putea fi accidente de munca. Numai in municipiul Bucuresti au fost 36. Inspectorii de munca vor actiona preventiv si coercitiv, astfel incat prevederile legale din domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Serviciu extern de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca (protectia muncii), situatii de urgenta (psi) si ISCIR in Bucuresti si Ilfov !
Instruirea periodica are drept scop reimprospatarea si actualizarea cunostintelor in domeniul securitatii si sanatatii in munca si se efectueaza: lucratorilor angajati; lucratorilor detasati; lucratorilor delegati, lucratorului pus la dispozitie de catre un agent de munca temporar.
Aceasta frecventa a instructajelor periodice se stabileste, in functie de specificul conditiilor de munca din unitatea respectiva, de catre conducerea operatorului economic sau a institutiei publice.
Iata mai jos un model de test pentru instruirea periodica:
Nume prenume________________________ Functia______________________________ Semnatura___________________________ Data________________________________
TEST

Privind verificarea insusirii cunostintelor accumulate la instruirea introductive-generala/la locul de munca/periodica
Inconjurati cu un cerc litera care mentioneaza raspunsul exact

1.Care din documentele mentionate mai jos fac parte din legislatia de securitate si sanatate in munca;
Legea ssm 319/2006
Legea ssm 90/1990
HOTARARE nr. 1.425 din 11 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006

2.Care sunt consecintele posibile ale necunoasterii si nerespectarii legislatiei de securitate si sanatate in munca;
Vatamarea organismului
Boala profesionala
Sanctionare pe linie administrativa

3.Care sunt riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice unitatii
Vatamare corporala datorita contactului cu suprafete termice
Electrocutarea
Vatamare corporala datorita alunecarii pe suprafete umede
Vatamare corporala datorit producerii unor accidente de circulatie

4.Care sunt masurile la nivelul intreprinderii si/sau unitatii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor.riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice unitatii
Verificarea starii de constienta a victimei
Solicitarea ajutorului (medic sau persoana desemnata pntru acordarea de prim ajutor)
Eliberarea cailor respiratorii ale victimei

Serviciu extern de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca (protectia muncii), situatii de urgenta (psi) si ISCIR in Bucuresti si Ilfov !
Accidentul de traseu înregistrat ca accident de muncă este în avantajul salariatului pentru că face posibilă plata concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă în perioada în care salariatul nu poate munci. Totuși, pentru a fi considerat accident de muncă, accidentul de traseu trebuie să îndeplinească mai multe condiții.
Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/ 14.07.2006 definește la art.5 lit. g) accidentul de muncă ca vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate sau deces.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/ 2006, aprobate prin HG nr. 1425/2006 si modificate prin HG 955/2010, definesc la art. 2 pct. 5 accidentul care produce incapacitate temporară de munca (ITM) ca pe un accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical sau, după caz, prin alte documente, potrivit prevederilor legale.
Atenție! Legea securității și sănătății în munca stabilește obligația angajatorului de a ține evidența accidentelor de muncă ce au ca urmare incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor ușoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum și a accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g). În cazul în care încalcă aceasta prevedere, angajatorii riscă amenzi contravenționale cuprinse între 2.000 și 4.000 lei.
Cum este definit accidentul de traseu
La art. 30 al. (1) din lege se menționează că, în sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă și accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a facut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/ 2006 definesc la art. 2 pct.10 accidentul de muncă de traseu:
a) accident survenit în timpul și pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu și invers și care a antrenat vătămarea sau decesul,
b) acccident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa și invers, și care a antrenat vătămarea sau decesul,
c) accident care a antrenat vătămarea sau decesul, petrecut pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde își încasează salariul și invers, dacă acesta este organizat de angajator în afara unității.
Prevederile legislative privind accidentul de traseu sunt în avantajul lucrătorilor deoarece un accident de traseu înregistrat ca accident de muncă face posibilă plata concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă.
Pentru cazul în care accidentul s-a soldat cu decesul victimei sau încadrarea într-un grad de invaliditate a victimei, se aplică și prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/ ramură, respectiv din legea pensiilor publice respectiv Legea 19 (după caz – ajutor de deces pentru urmași, de la casa de pensii, ajutor material și ajutor financiar din partea angajatorului pentru victima, respectiv pentru urmași etc.).
Prevederile legislative sunt în avantajul angajatorului, dacă acesta a menționat in fișa individuală de instructaj SSM:
traseul pe care se deplasează angajatul de la serviciu spre domiciliu și invers
perioada totală de timp necesară pentru deplasare (se precizează obligatoriu intervalul orar și timpul total, necesar deplasării de la domiciliu spre serviciu și invers).
În cazul în care a completat această fișă de SSM cu datele menționate, angajatorul nu poate fi amendat contravențional sau considerat responsabil din punct de vedere penal pentru producerea evenimentului.
În fișa individuală de instructaj SSM, traseul și durata deplasării se menționează de către persoana care efectuează instruirea introductiv generală, la începutul fișei, imediat sub numele angajatului.
Semnătura angajatului pe fișa individuală de instructaj SSM atestă faptul că acesta a fost instruit corespunzător de către angajator.
Trebuie să știți că, dacă angajatorul asigură transportul angajaților, de la domiciliu spre serviciu și invers, cu mijloace proprii sau cu mijloace de transport închiriate, acest lucru se va menționa în fișa individuală de instruire SSM, precizându-se traseul de urmat și perioada de timp (intervalul de timp) necesară pentru deplasarea de la domiciliu spre serviciu, respectiv de la serviciu spre domiciliu.
De asemenea, prevederile din fișele individuale de instruire SSM ale lucrătorilor privind traseul de urmat și perioadele (intervalul) de timp necesare transportului lucratorilor vor fi menționate obligatoriu în contractul de prestări servicii, încheiat de către angajator cu firma de la care închiriază mijloacele de transport, pentru că firma de transport să cunoască aceste prevederi și să le respecte. Nerespectarea de catre firma de transport a acestor prevederi cade în responsabilitatea acesteia.
Pentru accidentele de traseu produse în drumul înspre sau dinspre locul de servit masa sau de încasat salariul, angajatorul trebuie să întocmească și să aprobe un document scris în care să stabilească traseul normal al deplasării angajaților de la locul de muncă la locul unde se servește masa și invers și perioada de timp când are loc deplasarea, respectiv traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde angajații își încasează salariul și invers, precum și perioada de timp când are loc deplasarea. Acest document poate fi regulamentul de ordine interioară, semnat de către angajați, de luare la cunoștință.

Perioada de probă din contractul individual de muncă reprezintă o modalitate de verificare a competențelor noilor salariați, dar și o metodă prin care persoana încadrată în muncă poate testa dacă este compatibilă sau nu cu organizația angajatoare.
De cele mai multe ori însă, perioada de probă folosește mai mult angajatorului și mai puțin salariatului, care poate veni la serviciu cu teama de a nu-i fi prelungit contractul. Din raționamente etice, însă și pentru a dezvolta o relație sănătoasă cu viitorul angajat, cel care propune oferta de angajare ar trebui să lase loc de negociere salariatului, atât în ceea ce privește perioada de probă, cât și referitor la criteriile de evaluare.În România există o teamă exacerbată din partea candidaților atunci când vine vorba despre perioada de probă. Atât tinerii, cât și persoanele cu experiență în câmpul muncii nu sunt interesați de contracte de muncă în care sunt stipulate perioade de probă, întrucât se tem să nu fie evaluați greșit la finalul acesteia. Ne lovim de astfel de situații în proiectele de «executive search», atunci când interacționăm mai des cu persoane cu o anumită experiență în muncă. Situația se înrăutățește mai ales atunci când angajatorul are la dispoziție un contract care urmează să fie semnat pe perioadă determinată. Ar fi de folos dacă angajatorii ar înțelege că ar avea doar de câștigat dacă ar gândi și din perspectiva angajatului. La urma urmei, dacă un angajat nu se potrivește cerințelor postului, iar criteriile de evaluare sunt clare și însoțesc fișa postului, atât compania, cât și angajatul ar trebui să fie în siguranță și să nu ridice probleme.
Încadrarea în muncă se face, potrivit articolului 29 din Codul muncii, pe baza verificării în prealabil a aptitudinilor profesionale și personale ale candidatului. Modalităţile prin care angajatorul îi poate verifica pe candidaţi sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă, prin statutul de personal sau prin regulamentul intern. Condiţiile care se iau în calcul în stabilirea duratei perioadei de probă sunt legate de trei elemente esenţiale ale contractului individual de muncă:
perioada pentru care urmează să fie semnat contractul (perioadă nedeterminată sau determinată);
funcţia pe care o va ocupa salariatului (funcţie de execuţie sau funcţie de conducere);
tipul contractului de muncă (contract individual de muncă sau contract temporar de muncă prin agent de muncă temporară). Poți angaja pe perioadă determinată doar în anumite cazuri
Orice contract individual de muncă se încheie, de regulă, pe durată nedeterminată, potrivit articolului 12 din Codul muncii. Prin excepție, contractul individual de muncă se poate încheia și pe durată determinată, însă în condițiile expres prevăzute de lege.
Cazurile în care se poate încheia un contract individual de muncă pentru o durată determinată sunt reglementate de articolul 83 al actului normativ, acolo unde se face referire la:
înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepţia situaţiei în care acel salariat participă la grevă;
creşterea şi/sau modificarea temporară a structurii activităţii angajatorului;
desfăşurarea unor activităţi cu caracter sezonier;
în situaţia în care este încheiat în temeiul unor dispoziţii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
angajarea unei persoane care, în termen de cinci ani de la data angajării, îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă;
ocuparea unei funcţii eligibile în cadrul organizaţiilor sindicale, patronale sau al organizaţiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;
angajarea pensionarilor care, în condiţiile legii, pot cumula pensia cu salariul;
în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte sau programe.
Referitor la perioadele efective de probă, la articolul 31 din Codul muncii se precizează următoarele durate:
cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie;
cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere;
maximum 30 de zile pentru verificarea aptitudinilor profesionale ale persoanelor cu handicap.
Nota redacției: Salariații angajați pe durată determinată pot fi supuși unei perioade de probă de cinci zile lucrătoare (pentru o durată a contractului individual de muncă mai mică de trei luni), de 30 de zile lucrătoare (pentru o durată a contractului mai mare de șase luni) sau de 45 de zile lucrătoare (în cazul salariaţilor încadraţi în funcţii de conducere, pentru o durată a contractului mai mare de șase luni). În cazul contractului de muncă temporară, perioada de probă a misiunii poate fi de cel mult două zile lucrătoare (contractul de muncă temporară este încheiat pentru o perioadă mai mică sau egală cu o lună), cinci zile lucrătoare (contractul este încheiat pentru una-trei luni), 15 zile lucrătoare (contractul este încheiat pentru trei-șase luni), 20 de zile lucrătoare (contractul este încheiat pentru peste șase luni) sau 30 de zile lucrătoare (pentru salariaţii încadraţi în funcţii de conducere, pentru o durată a contractului de peste șase luni).
Câte contracte succesive pe perioadă determinată se pot încheia?
Un angajator poate încheia cu același angajat doar trei contracte de muncă succesive pe perioadă determinată, pe o perioadă de 36 de luni (adică 12 luni pentru fiecare contract), conform articolului 82 din Codul muncii.
„Între aceleaşi părţi se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată. Contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive și nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare”, prevede, mai exact, actul normativ.
Potrivit legii, angajatorul poate face angajări succesive de probă ale mai multor persoane, pentru acelasi post, de-alungul a maximum 12 luni. Dacă în decursul celor 12 luni consecutive niciuna dintre persoanele angajate de probă nu a corespuns postului respectiv, angajatorul va fi nevoit ca pe următoarea persoană pe care o încadrează în muncă pe acel post, după trecerea celor 12 luni, să nu o mai supună perioadei de probă.
Nota : În timpul perioadei de probă, salariații se bucură de toate drepturile (dar trebuie să respecte și toate obligațiile) prevăzute de legislația muncii, contractul individual și colectiv de muncă și regulamentul intern. Pe durata sau la sfârșitul acesteia, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă (fără preaviz sau motivare) a oricăreia dintre părți.

Amenzi cuprinse între 20.000 și 50.000 lei pentru beneficiarii investițiilor în construcții care, până la obținerea autorizației de securitate la incendiu, nu amplasează panourile de înștiințare ce avertizează în acest sens. Aceasta este propunerea legislativă înaintată Senatului de nu mai puțin 73 parlamentari. Printre inițiatorii proiectului de lege regăsim senatori și deputați din toate grupurile parlamentare, cu o singură excepție – ALDE. Panourile de înștiințare vor trebui amplasate în dreptul intrărilor în spațiile respective, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a propunerii legislative. Avertizoarele vor avea următorul conținut tipărit cu litere de tipar de culoare de avertizare galben, de minimum 10 cm pe fundal alb: „Acest spațiu funcționează fără autorizația de securitate la incendiu”. „Legea nr. 307/2006 a instituit cadrul legislativ general care reglementează apărarea împotriva incendiilor. Deși această lege a vizat perfecționarea legislației anterioare, în acest domeniu normele juridice nu au fost suficiente pentru a preveni tragedii prin pierderea de vieți omenești ca urmare a incendiilor, din punct de vedere statistic riscul de incediu rămânând cel mai frecvent tip de risc care poate genera situații de urgență”, arată expunerea de motive a propunerii legislative. Ba mai mult, în expunerea de motive, inițiatorii acuză pasivitatea Cabinetului Cioloș, care, prin Ordonanța 17/2016, a prorogat termenul propus de Cabinetul Ponta pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu până la data de 30 iunie 2017 (31 decembrie 2016 – propus de Ponta). La acea vreme, Guvernul tehnocrat își argumenta decizia prin lipsa personalului specializat. „Inițiativa legislativă implementează drepturile și obligațiile consacrate de OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, conform căreia consumatorii au dreptul de a fi protejați împotriva riscului de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea, precum și de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, iar corelativ, prestatorii de servicii au obligația să presteze numai servicii care nu afectează viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor. Inițiativa legislativă nu poate fi amânată deoarce poate salva vieți omenești, drept pentru care solicit adoptarea acesteia în regim de urgență. Fiecare viață contează!”, încheie expunerea de motive, semnată de deputatul Ionuț Simionca, grup parlamentar PMP.

Una dintre activitatile de prevenire si protectie desfasurate de catre personalul desemnat din cadrul intreprinderii si/sau al unitatii este identificarea echipamentelor individuale de protectie necesare pentru posturile de lucru, acest lucru fiind posibil numai dupa realizare evaluarii riscurilor pentru fiecare loc de munca din unitate.
De asemenea, acestia trebuie aiba in vedere necesarul de dotare a lucratorilor cu echipament individual de protectie, conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.048/2006.
Identificarea echipamentelor individuale de protectie implica faptul ca s-au evaluat riscurile existente si s-au stabilit echipamentele individuale de protectie necesare pe fiecare post de lucru.
IMPORTANT! Pentru identificare se va tine cont de postul de lucru, nu de meserie sau functie, astfel incat este posibil ca pentru un lucrator care efectueaza conform contractului individual de munca si atributiilor sale de serviciu mai multe tipuri de activitati, la mai multe posturi de lucru, este necesar sa existe mai multe evaluari ale riscurilor in vederea identificarii echipamentelor individuale de protectie necesare.
Este necesara si identificarea echipamentelor individuale de protectie pentru activitatile normale, cat si pentru situatiile exceptionale, de exemplu la stingerea incendiilor, salvarea unor persoane, interventii in caz de deversari de substante corozive sau toxice sau in caz de emisii de noxe in cantitati mari, interventii in spatii inchise unde poate aparea deficit de oxigen etc.
Se vor completa o serie de documente, cum ar fi:
tabele pentru evaluarea riscurilor in vederea selectionarii echipamentelor individuale de protectie, intocmite pentru fiecare loc de munca/post de lucru
liste interne de acordare a echipamentelor individuale de protectie pe fiecare loc de munca, completate cu caracteristicile echipamentelor individuale de protectie
De stiut faptul ca acordarea EIP se face numai pe baza de semnatura in acest caz incheindu-se un proces verbal de predare-primire.

Obligatii detinator / utilizator de instalatii cf ISCIR (elevatoare, stivuitoare, ascensoare, compresoare,cazane de apa cald peste 400 KW etc) !
In conformitate cu Ord.130 / 2011 art.40 , in afara obligatiilor prevazute la cap. IV din Legea nr. 64/2008, cu modificarile şi completarile ulterioare, unitatile detinatoare / utilizatoare de instalatii / echipamente din domeniul ISCIR mai au si urmatoarele obligatii specifice:
a) sa numeasca prin decizie interna operator RSVTI pentru toate instalatiile / echipamentele din domeniul ISCIR pe care le detin / utilizeaza;
b) in cazul în care detinătorul / utilizatorul are subdiviziuni / puncte de lucru ale persoanei juridice care detin instalatii / echipamente din domeniul ISCIR, in raza de competenta teritoriala a mai multor inspectii teritoriale ISCIR, sa numeasca cate un operator RSVTI corespunzator fiecarei inspectii teritoriale ISCIR;
c) sa identifice si sa inregistreze, impreuna cu operatorul RSVTI, toate instalatiile / echipamentele supuse autorizarii ISCIR pe care le detin;
d) conducerea unitatii este obligata ca la normarea timpului de lucru al operatorului RSVTI (angajat propriu) sa tina cont de numarul de instalatii / echipamente, complexitatea şi vechimea acestora, precum si de amplasarea lor pe o anumita arie geografica;

Orice angajator ar trebui sa aiba in vedere ca atat timp cat salariatii care lucreaza in cadrul societatii sale sunt expusi la factori de risc fizic, asa cum ar fi zgomotul, trebuie luate masuri pentru a proteja sanatatea si securitatea lucratorilor.
Ce este zgomotul? Este considerat ca fiind un fenomen acustic care produce o senzatie auditiva considerata jenanta si dezagreabila, iar nivelul acestuia este masurat in functie de intensitate, cat si de frecventa sunetelor pe care-l compun. Asadar, zgomotul poate avea efecte nocive asupra starii de sanatate a angajatilor.
Ce risca sa pateasca salariatii care sunt expusi efectelor negative ale expunerii la zgomot?
– deficiente de auz
– stresul la locul de munca
– leziuni ale urechilor
– riscul vatamarii fatului in timpul sarcinii pentru lucratoare
Daca in procesul de evaluare se constata ca zgomotul ar putea fi un factor de risc fizic, inainte de toate trebuie sa se masoare nivelul acestuia.
IMPORTANT DE STIUT! Determinarile nivelului de zgomot se realizeaza, la solicitarea angajatorului, de catre firme autorizate si de catre laboratoarele specializate in conditii de munca din cadrul Directiilor judetene de sanatate publica.
Atunci cand sunt depasite valorile de expunere superioare de la care se declanseaza actiunea, angajatorul trebuie sa stabileasca si sa aplice un program de masuri tehnice si/sau organizatorice pentru reducerea expunerii la zgomot iar lucratorii au dreptul periodic (anual ) in cadrul examenului medical periodic, la un control audiometric preventiv.