Serviciu extern de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca (protectia muncii), situatii de urgenta (psi) si ISCIR in Bucuresti si Ilfov !
Tot mai multe companii din România preferă să le permită propriilor angajați să lucreze de acasă, adică în sistem remote, fapt care, acum cinci ani, reprezenta o noutate în piața locală. Domeniile în care acest fenomen este mai prezent sunt IT, contabilitate, call-center, telemarketing și resurse umane (HR), arată Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR.
„Atât angajații, cât și companiile percep din ce în ce mai mult avantajele sistemului de lucru remote și prezintă această opțiune încă din procesul de recrutare. Ba mai mult, astăzi deja există angajați care își selectează locul de muncă după acest criteriu, în timp ce companiile văd în lucrul de acasă un beneficiu în plus pentru candidat”.
Munca în sistem remote este reprezentată de situația în care un angajat lucrează în special de acasă și comunică cu compania pentru care muncește prin e-mail și telefon.
Munca în sistem remote este întâlnită în special în companiile a căror activitate se poate desfășura într-un alt spațiu decât cel de la birou, fără să afecteze realizarea responsabilităților din fișa de post și fără să influențeze calitatea rezultatelor. Astfel, în această categorie întră domeniile IT, contabilitate, Call-Center, telemarketing sau chiar HR.
Tinerii sunt cei mai motivați de modalitatea de lucru de acasă, arată specialiștii Smartree. Explicația este că aceștia sunt mult mai deschiși și independenți, pun mult mai mult accent pe timpul liber și își asumă direct acest mod de lucru. Pe de altă parte, cei din generațiile anterioare, angajații de peste 40 ani, sunt mult mai reținuți în această abordare. Explicația specialiștilor este că aceștia s-au dezvoltat profesional într-un alt mediu de lucru și au asociat de cele mai multe ori eficiența activității cu un control strict și direct al superiorului ierarhic.
Avantajele și dezavantajele muncii de acasă
„Așa cum spuneam, unul dintre motivele ce a dus la o creștere a ratei de adopție a acestui stil de lucru este reprezentat de beneficiile pe care le-au perceput mai ales companiile, principalul fiind reducerea costurilor”. Angajatorul își va reduce cheltuielile cu spațiul oferit birourilor și cu utilitățile aferente, transportul angajaților, masa de prânz. În același timp, angajații nu vor mai pierde timp în trafic în drum spre și de la birou, astfel că nu vor mai fi stresați din cauza distanței. În plus, munca de acasă le va crea acestora confortul necesar și ocazia de a petrece mai mult timp cu familia, devenind astfel mult mai productivi și mulțumiți de stilul lor de viață, arată Smartree.
În ceea ce privește dezavantajele, există riscul ca managerul direct să piardă controlul asupra activității unui angajat care lucrează de acasă. De asemenea, echipa, din punct de vedere al culturii organizaționale, poate avea de suferit din cauza lipsei unei comunicări informale între colegi, a unei socializări directe.
Raportat la salarii însă, pentru angajații care lucrează remote, nu există o diferențiere. Aceasta se poate vedea doar la nivel de beneficii, adică sunt excluse bonurile de masă sau decontarea transportului.
„Este important de reținut că, deși lucrează de acasă, companiile trebuie să ofere angajatului toate instrumentele necesare desfășurării activității – laptop, telefon, mașină, dacă este cazul, etc. În plus, angajatorul trebuie să se asigure că salariatul are toate condițiile de lucru conform fișei de post, fiind responsabil de acest aspect”.