Au fost stabilite perioadele pentru solicitarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu.
Acestea au devenit oficiale prin publicarea în Monitorul Ofcial al ordinului nr 324/2019 al Ministerului Mediului pentru modificarea și completarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu. Documentul a intrat în vigoare de la 12 aprilie 2019. Astfel, pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu cu data de emitere până la data de 31 august, titularii solicită viza anuală începând cu anul 2020. Pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu cu data de emitere după data de 1 septembrie, titularii solicită viza anuală începând cu anul 2019. Aceste date sunt valabile în cazul în care titularul va solicita obținerea vizei, în fiecare an, cu minimum 60 de zile înainte de ziua și luna în care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu. Cât despre autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu care au obținut viza anuală la data emiterii prezentului ordin, acestora nu li se aplică prevederile de mai sus. Pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu care nu au obținut viza anuală se aplică prevederile art. 17 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare.