Sporul pentru munca suplimentară este reglementat prin două acte normative esenţiale – Legea salarizării unitare, care se adresează strict angajaţilor de la stat, şi Codul muncii. Vă prezentăm în continuare cele mai importante aspecte privind sporul pentru munca suplimentară, la stat şi la privat.
Sporul pentru munca suplimentară, în Legea salarizării
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cunoscută în spaţiul public ca Legea salarizării unitare, a intrat în vigoare de la 1 iulie 2017.
Potrivit art. 21, munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul de mai sus:
munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
Plata muncii în aceste condiţii se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților.
La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depășirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.
Aceste prevederi NU se aplică persoanelor salarizate prin plata cu ora, prin cumul de funcții în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice ori persoanelor angajate cu timp parțial.
ATENŢIE! OUG nr. 90/2017 a stabilit că, prin derogare de la prevederile art. 21, în anul 2018, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
Sporul pentru munca suplimentară, în Codul muncii
Codul muncii constituie punctul de plecare al reglementărilor din Legea salarizării, privind sporul pentru munca suplimentară, acestea fiind – în linii mari – identice. Singurele diferenţe constau în faptul că:
angajaţii din mediul privat se raportează la Codul muncii;
la art. 260 alin. (1), lit. i) din acesta, este reglementată amenda pentru nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară (de la 1.500 lei la 3.000 lei);
potrivit Codului muncii, sporul pentru munca suplimentară se stabilește prin negociere și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază (prevederile referitoare la activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale etc. fiind tratate separat, în alte secţiuni).
În continuare regasiţi integral conţinutul secţiunii referitoate la munca suplimentară, din Codul muncii:
SECȚIUNEA a 2-a. Munca suplimentară
Art. 120.
(1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.
(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.
Art. 121.
(1) La solicitarea angajatorului salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.
Art. 122.
(1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
(3) În perioadele de reducere a activității angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.
Art. 123.
(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Art. 124.
Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.
CAPITOLUL IV. Răspunderea contravențională
Art. 260.
(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: […]
i) nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;”