Printr-o nouă ordonanță de urgență Guvernul vrea să modifice legislația privind apărarea împotriva incendiilor. Astfel urmează să fie excluse de la obligația de obținere a avizului și a autorizației de securitate la incendiu lucrările care vizează, preponderent, îmbunătățirea altor cerințe de calitate ale construcțiilor.
Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu în cazul schimbării destinației construcțiilor va fi menținută în condițiile în care noua destinație respectă toate prevederile reglementărilor tehnice. Vor fi exceptați de la aplicarea amenzii pentru funcționarea fără autorizație de securitate, până la 31 decembrie 2019, beneficiarii care au în derulare investiții, din fonduri publice sau fonduri europene, pentru conformare la cerința de securitate la incendiu a construcțiilor. Guvernul se pregătește să elimine referirile la personalul de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, prin asta stabilind clar faptul că atribuțiile în acest domeniu revin exclusiv cadrelor tehnice, ca personal de specialitate. O altă modificare prevede eliminarea avizului pentru extinderea sau restrângerea activității unui serviciu privat întrucât, susțin inițiatorii proiectului, în prezent, extinderea activității serviciului, definită prin creșterea numărului de sectoare de competență, presupune emiterea unui aviz, premergător emiterii altui aviz, cel pentru sectorul de competență, care au la baza aceeași documentație. În cazul restrângerii activității este suficientă notificarea inspectoratului pentru situații de urgență. De asemenea, va fi eliminată obligația de notificare a Inspectoratului General și a inspectoratelor județene în ceea ce privește numirea și schimbarea din funcție a cadrului tehnic, având în vedere caracterul inutil și birocratic al acestei obligații.
Ordonanta securitate incendiu_proiect (2)