Arhive categorie: Uncategorized

Proiect ! Legea preventiei !

LEGEA prevenției

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. – Scopul prezentei legi este de a reglementa o serie de instrumente care să asigure prevenirea săvârșirii de contravenții de către persoane le/entitățile care desfășoară activitate economică.

Art. 2. – În sensul prezentei legi, termenii au următoarele semnificații:
a) plan de remediere – anexă la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit în condițiile prevăzute la art. 4, prin care agentul constatator stabilește măsuri și termene de remediere;
b) măsuri de remediere – măsurile dispuse de agentul constatator în planul de remediere în vederea îndeplinirii de către contravenient a obligațiilor prevăzute de lege;
c) termen de remediere – perioada de timp de 90 de zile calendaristice, stabilită de agentul constatator pentru faptele constatate, în care contravenientul are posibilitatea remedierii neregulilor constatate și îndeplinirii obligațiilor legale; termenul de remediere nu poate fi modificat;

Art. 3. – (1) Autoritățile administrației publice centrale și locale cu atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor au obligația, corespunzător domeniilor aflate în responsabilitatea acestora, să elaboreze și să difuzeze materiale documentare și ghiduri și/sau să aloce pe pagina de internet secțiuni special dedicate informării publice privind:
– drepturile și obligațiile acestor autorități în desfășurarea activităților de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor contravenționale, precum și privind drepturile și obligațiile persoanelor care sunt supuse acestor activități;
– legislația în vigoare privind activitatea de constatare și sancționare a contravențiilor;
– legislația în vigoare care reglementează faptele contravenționale pe care autoritatea publică respectivă este competentă să le constate și pentru care este competentă să aplice sancțiuni, indicând distinct lista contravențiilor și a sancțiunilor contravenționale și/sau a altor măsuri administrative aplicabile acestora.
(2) Autoritatea administrației publice centrale cu atribuții de coordonare la nivel național a domeniului mediul de afaceri are obligația de a dezvolta și opera un portal dedicat oferirii în mod centralizat de servicii online și resurse în vederea informării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației în ceea ce privește aspectele menționate la alin. (1).

Art. 4. – (1) În cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta lege, la prima constatare sau în condițiile prevăzute la art. 9, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care se aplică sancțiunea avertismentului și la care anexează un plan de remediere în care stabilește măsuri și termene de remediere, cu respectarea prevederilor prezentei legi. În această situație, nu se aplică sancțiuni complementare.
(2) Agentul constatator nu anexează un plan de remediere la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care se aplică sancțiunea avertismentului, la prima constatare sau în condițiile prevăzute la art. 9, în următoarele situații:
a) în cazul în care, în cursul derulării controlului, contravenientul își îndeplinește obligația legală;
b) în cazul în care contravenția săvârșită nu este continuă;
c) în cazul în care, la reluarea controlului, agentul constatator s-ar afla în situația de a constata și sancționa aceeași faptă.
(3) Modelul și conținutul Planului de remediere anexat la procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzut la alin. (1) sunt prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege.

Art. 5. – Dacă o persoană săvârșește mai multe contravenții, inclusiv din cele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, constatate în același timp de același agent constatator, se încheie un singur proces-verbal la care se anexează, după caz, un plan de remediere, în condițiile prevăzute la art. 4.

Art. 6. – (1) Agentul constatator are obligația să verifice în registrul unic de control și în evidențele autorității/instituției publice din care face parte, dacă contravenientul a beneficiat de prevederile art. 4 din prezenta lege.
(2) În cazul persoanelor care nu sunt obligate să țină registrul unic de control reglementat de Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control, pentru a stabili dacă este întrunită condiția prevăzută de lege referitoare la prima constatare sau condiția prevăzută la art. 9, agentul constatator are obligația să verifice în evidențele autorității/instituției publice din care face parte dacă enitatea controlată a beneficiat de prevederile art. 4 din prezenta lege și să solicite contravenientului o declarație pe proprie răspundere prin care acesta declară dacă și când a mai fost sancționat pentru aceleași fapte cu aplicarea prevederilor prezentei legi.
(3) Agentul constatator are obligația să facă mențiuni în registrul unic de control cu privire la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat, precum și, după caz, cu privire la planul de remediere anexat.

Art. 7. – Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat cu încălcarea dispozițiilor prezentei legi este nul de drept.

Art. 8. – (1) În termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere, agentul constatator are obligația să reia controlul, completând planul de remediere anexat la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și, dacă este cazul, registrul unic de control, cu mențiuni privind modalitatea de respectare a măsurilor de remediere dispuse.
(2) În situația în care, cu ocazia reluării controlului, se constată că contravenientul nu a respectat măsurile de remediere stabilite în termenul acordat, agentul constatator încheie un alt proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prin care persoana competentă aplică sancțiunea/sancțiunile contravenționale cu respectarea legislației în vigoare.

Art. 9. – (1) Contravenientul beneficiază de măsurile prevăzute la art. 4, o singură dată pentru oricare dintre contravențiile menționate în anexa nr. 1, în termen de 3 ani de la data aplicării sancțiunii avertismentului.
(2) În cazul în care, după ce a beneficiat de măsurile prevăzute la art. 4, contravenientul săvârșește din nou aceeași contravenție în termen de 3 ani, sunt direct aplicabile prevederile legale în vigoare privind constatarea și sancționarea contravențiilor.

Art. 10. – Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației în vigoare, în măsura în care nu contravin prezentei legi.

Art. 11. – Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 12. – Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I.

ANEXA NR. 1

CONTRAVENȚIILE
CARE VOR INTRA SUB INCIDENȚA PREZENTEI LEGI

1) Art. 260 alin.1 lit.b) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat cu modificările si completările ulterioare;
2) Art.260 alin.1 lit.n) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat cu modificările si completările ulterioare;
3) Art.9 alin.2 lit.f) dinHG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților cu modificările si completările ulterioare;
4) Art.9 alin.3 lit.a) din HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților cu modificările si completările ulterioare;
5) Art.9 alin.3 lit.d) din HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților cu modificările si completările ulterioare;
6) Art.9 alin.4 din HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților cu modificările si completările ulterioare;
7) Art. 9 alin.5 din HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților cu modificările si completările ulterioare;
8) Art. 23, pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute la art.5, art.7 alin.1, art.8 alin.2, art.9 alin.1, art.9 alin.4, art.11, art.12 din Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată;
9) Art.37 alin.1 pentru incălcarea dispozițiilor prevăzute la art.7 alin.2, art.8, art.9 alin.1, art.11-13, art.29 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată cu modificările si completările ulterioare;
10) Art.217 alin.1 lit.c) din Legea nr. 62 din 10 mai 2011 a dialogului social, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
11) Art.13 alin. (1) din Legea nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora;
12) Art. 113 lit.a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
13) Art. 113 lit.b) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
14) Art. 113 lit.e) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
15) Art. 113 lit.h) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
16) Art. 113 lit.i) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
17) Art.9 lit.a) din Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților;
18) Art.9 lit.b) din Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților;
19) Art.9 lit.c) din Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților;
20) Art.35 pentru incălcarea dispozitiilor prevăzute la art.4 alin.2, art.5 alin.1 si 2, art.8 alin.1 si 3, art.14 alin.1, art.15 alin.1 si 2, art.16, art.18, art.21 alin.2 din Legea nr. 335/10.12.2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior;
21) Art.39 alin.(2) doar pentru incălcarea dispozitiilor prevăzute la art. 13 lit. c) din Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare;
22) Art. 39 alin. (6) lit. a) doar pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare;

23) Art. 39 alin. (6) lit. b) doar pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. art. 14 și art. 15 din Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare;
24) Art. 39 alin. (8), lit. a) doar pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute la art.12 alin.(1), lit.d), art.13, lit.g), art.18, alin.(6) din Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare;
25) Art. 40 din Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare;
26) Art.23 alin.(1) din Legea nr.200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare;
27) Art. 36 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată;
28) Art. 50 alin. (1) din Legea nr. 477/2003privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, republicată;
29) Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/1997 privind rechizițiile de bunuri ți prestările de servicii în interes public, republicată;
30) Art. 16 din O.U.G. nr. 95/2002 privind industria de apărare, cu modificările și completările ulterioare;
31) Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
32) Art. 110^1 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar;
33) Art. 5^1 din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente;
34) Art. 110^1 din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente;
35) Art. 82 din Hotărârea Guvernului nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor;
36) Art. 118 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale;
37) Art. 36 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România;
38) Art. 24 din Ordonanța Guvernului nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, republicată;
39) Art. 22 alin.(1) lit.c) din HG nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, cu completările ulterioare;
40) Art. 22 alin.(1) lit.j) din HG nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, cu completările ulterioare;
41) Art. 1, lit. a) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată;
42) Art. 1, lit. f) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată;
43) Art. 1, lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată;
44) Art. 68, lit. a), b), c), d) din OG nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare;
45) Art. 139^2, lit. a), b) și c) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;
46) Art. 52 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare;
47) Art. 75 lit. e) din O.U.G nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările și completările ulterioare;
48) Art. 138, alin.2 din Legea Educației Naționale nr. 1 / 2011 cu modificările și completările ulterioare;
49) Art. 360, alin.1 din Legea Educației Naționale nr. 1 / 2011 cu modificările și completările ulterioare;
50) Art.41, pct.1 si 2 din Legea Contabilității nr.82 din 24 decembrie 1991, republicată;
51) Art. 31 din Legea nr. 589/2004 privind activitatea electronica notarială;
52) Art. 19, cu referire doar la art. 6 din Legea nr. 135 /2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată;

53) Art. 12 din Legea 451/01.11.2004 privind marca temporală;
54) Art. 22 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic republicată in temeiul art. II din Legea nr.121/2006;
55) Art.41 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificările și completările ulterioare;
56) Art. 44 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică republicata in 2014;
57) Art. 45 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică republicata in 2014;
58) Art.15, lit. c) din H.G. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare;
59) Art.15, lit. d) din H.G. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare;
60) Art.15, lit. p) din H.G. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare;
61) Art.15, lit. e) din H.G. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare;
62) Art.15, lit. n) din H.G. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare;
63) Art.15, lit. q) din H.G. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare;
64) Art. 3 alin. 1 din H.G. 237/2001 pentru aprobarea normelor metodologice cu privire la accesul, evidența si protecția turiștilor în stucturile de primire turistică, republicată;
65) Art.4 din H.G. 559/2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare și nealimentare în stațiunile turistice;
66) Art.4 din H.G. 511/2001 privind unele măsuri de organizare a activității de agrement în stațiunile turistice;
67) Art.8 alin.(1), lit.b), d), f), h), i), j), l), m), n), o) din OUG nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, cu modificările și completările ulterioare;
68) Art.10, lit. a), f), g), h) din H.G. 452/2003 privind desfășurarea activității de agrement nautic;
69) Art. 41 alin (1) din HG nr. 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane și organizarea activității de salvare în munți;
70) Art. 33, lit. a) din Legea nr. 402/2006 privind prevenirea accidentelor și organizarea activității de salvare din mediul subteran speologic, republicată;
71) Art. 33, lit. b) din Legea nr. 402/2006 privind prevenirea accidentelor și organizarea activității de salvare din mediul subteran speologic, republicată;
72) Art.7 lit.b), c), d), e), f), g) din H.G. nr. 263/2001 modificată cu HG 5/2004 privind amenajarea, omologarea, întreținerea și exploatarea pârtiilor și a traseelor de schi pentru agrement;
73) Art. 31 din O.G. nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată;
74) Art.58, literele a), b), d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura cu modificările ulterioare;
75) Art.59, literele b),c),d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura cu modificările ulterioare;
76) Art.60, litera e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura cu modificările ulterioare;
77) Art.61, litera b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura cu modificările ulterioare;
78) Art.63, litera, h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura cu modificările ulterioare;
79) Art.32, alin. 1, lit.d) din Legea nr. 72/2002 a zootehniei, republicată;
80) Art.32, alin. 1, lit.f) din Legea nr. 72/2002 a zootehniei, republicată;
81) Art.14, lit.a), b), c) din Legea nr. 86/2014 pentru aprobarea OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;
82) Art. 18, alin.1, lit.b), c), d), e), f) din Legea nr.383/2013 a apiculturii;
83) Art.13, lit.a), b), c) și f) din Legea nr. 297/2013 privind stabilirea relațiilor contractuale din sectorul laptelui și al produselor lactate, precum și recunoașterea organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate;
84) Art. 14, alin. 1, lit.g), h), l) din OUG nr.23/2010, modif. prin Legea nr. 191/2012 privind identificarea și înregistrarea suinelor; ovinelor; caprinelor și ecvideelor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
85) Art.31, alin.1, lit. (a), (d) din OG nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultură și silvicultură, cu modificarile si completarile ulterioare;
86) Art. 31, alin. 4, lit. (c),(d),(e) din OG nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultură și silvicultură, cu modificarile si completarile ulterioare;
87) Art. 3, lit. h) si lit. i) din HG 1230/2012 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului;
88) Art. 18 din Ordonanța nr. 136 din 31 august 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii și răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România;
89) Art. 19 din Ordonanța nr. 136 din 31 august 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii și răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România;
90) Art. 20 din Ordonanța nr. 136 din 31 august 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii și răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România;
91) Art. 111, lit. a), e), g), h) din Legea fondului funciar nr. 18/1991* Republicată;
92) Art. 1071 din Ordonanța de urgență nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;
93) Art 14, lit. i) și h) din Ordonanța de urgență nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;
94) Art. 83, alin. (1), lit. (b), (g) din Legea nr. 138/2004 a îmbunătățirilor funciare – Republicată;
95) Art. 65, alin 1, pct 2.b), pct 3.c), pct5.e), pct 6.f), pct 7.g), pct 14.n), pct 16.p), pct19.s), pct 20.ș), pct22.ț), pct 29.aa) din Legea nr. 164/2015 a viei și vinului, în sistemul organizării comune de piață;
96) Art.2, alin.(1), lit.c) din Hotărârea de Guvern nr.131/2013 pentru stabilirea măsurilor și sancțiunilor necesare în vederea respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91;
97) Art. 2, alin. (2), lit.b) din Ordonanța nr.29/2014 pentru modificarea art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul produselor agroalimentare ecologice;
98) Art. 16, alin. (1), lit.a), lit. b) din Ordinul MADR nr.895/2016 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare, de aprobare a organismelor de inspecție și certificare/organismelor de control și de supraveghere a activității organismelor de control, în agricultura ecologică;
99) Art.9 alin 1 din Legea nr.312/2003 privind producerea și valorificarea legumelor de câmp republicată;
100) Art.11 alin. 1 din Legea nr.312/2003 privind producerea și valorificarea legumelor de câmp republicată;
101) Art.13 alin 1 din Legea nr.312/2003 privind producerea și valorificarea legumelor de câmp republicată;
102) Art.29 alin 1 din Legea nr.348/2003 a Pomiculturii republicată;
103) Art.14 alin 3 din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol;
104) Art.10 din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol;
105) Art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol;
106) Art.3, art.4, art.8 din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol;
107) Art. 111, lit. c), d), g) din HG nr. 267 /2004 privind instituirea Sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, bovine si ovine, cu modificările și completările ulterioare;
108) Art.45, lit e), Lit.f) din Legea 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semintelor și a materialului săditor, precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante;
109) Art. 20, alin. a), alin b) din HG nr.415/2004 privind regimul de comercializare a ouălor;
110) Art.12, alin. (1) lit. a), b) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 1904/2006 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei pentru animale si utilizării in industria alimentară;
111) Art.11 alin. (3) din Ordonanță de Urgență nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale;
112) Art.14,alin.1), lit. a), b), c) din Ordonanță de Urgență nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale;
113) Art. 26, lit. h) din Hotărâre nr. 1336/2002 privind instituirea Sistemului național de gradare a semințelor de consum;
114) Art. 26, lit. a) și g) din Hotărâre nr. 1336/2002 privind instituirea Sistemului național de gradare a semințelor de consum;
115) Art. 26, lit. c), d) și e) din Hotărâre nr. 1336/2002 privind instituirea Sistemului național de gradare a semințelor de consum;
116) Art. 26, lit. b) și f) din Hotărâre nr. 1336/2002 privind instituirea Sistemului național de gradare a semințelor de consum;
117) Art.21,lit. a) și c) din Legea nr. 101/2014 privind măsuri de reglementare a depozitării semințelor de consum și a regimului certificatelor de depozit pentru acestea;
118) Art. 21, lit. b), f) și g) din Legea nr. 101/2014 privind măsuri de reglementare a depozitării semințelor de consum și a regimului certificatelor de depozit pentru acestea;
119) Art. 21, lit. e) din Legea nr. 101/2014 privind măsuri de reglementare a depozitării semințelor de consum și a regimului certificatelor de depozit pentru acestea;
120) Art. 21, lit. d) din Legea nr. 101/2014 privind măsuri de reglementare a depozitării semințelor de consum și a regimului certificatelor de depozit pentru acestea;
121) Art. 31, alin.(2), lit. a) din Legea nr.55/2006, privind siguranța feroviară, cu modificările și completările ulterioare;
122) Art. 31, alin.(2), lit. b) din Legea nr.55/2006, privind siguranța feroviară, cu modificările și completările ulterioare;
123) Art. 31, alin.(2), lit. c) din Legea nr.55/2006, privind siguranța feroviară, cu modificările și completările ulterioare;
124) Art. 31, alin.(2), lit. d) din Legea nr.55/2006, privind siguranța feroviară, cu modificările și completările ulterioare;

125) Art. 2, pct. 1 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
126) Art. 2, pct. 2 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
127) Art. 2, pct. 3 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
128) Art. 2, pct. 5 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
129) Art. 2, pct. 19 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
130) Art. 2, pct. 21 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
131) Art. 2, pct. 24 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
132) Art. 2, pct. 25 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
133) Art. 2, pct. 27 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
134) Art. 2, pct. 29 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
135) Art. 2, pct. 30 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
136) Art. 2, pct. 31 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
137) Art. 2, pct. 33 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
138) Art. 2, pct. 34 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
139) Art. 2, pct. 35 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
140) Art. 2, pct. 36 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
141) Art. 2, pct. 38 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
142) Art. 2, pct. 39 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
143) Art. 2, pct. 41 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
144) Art. 2, pct. 42 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
145) Art. 2, pct. 43 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
146) Art. 2, pct. 44 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
147) Art. 2, pct. 45 din O.G. nr. 39/2000 pentru stabilirea și sancționarea unor fapte contravenționale în operațiunile de transport feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare;
148) Art. 19 din OG nr. 60/2004, privind reglementările referitoare la construirea, întreținerea, repararea și exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., cu modificările și completările ulterioare;
149) Art. 92 din Regulamentul prevăzut de HG nr. 117/2010 pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și pe rețeaua de transport cu metroul din România;
150) Art.1 lit.b) din HG 842/2015 privind stabilirea unor contravenții în domeniul securității aviației civile;
151) Art.1 lit.c) din HG 842/2015 privind stabilirea unor contravenții în domeniul securității aviației civile;
152) Art.1 lit.e) din HG 842/2015 privind stabilirea unor contravenții în domeniul securității aviației civile;
153) Art.1 lit.g) din HG 842/2015 privind stabilirea unor contravenții în domeniul securității aviației civile;
154) Art.87, pct.18 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
155) Art.87, pct.2 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
156) Art. 87, pct. 47 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
157) Art.87, pct.1 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
158) Art.87, pct.5 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
159) Art. 87, pct. 58 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
160) Art. 87, pct. 26, din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
161) Art.87, pct. 46 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
162) Art.87, pct. 42 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
163) Art. 93, alin. 2, lit. a) din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
164) Art. 87, pct.40 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
165) Art.93, alin.2, lit. d) din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
166) Art. 93, alin.40 din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
167) Art 21, lit. a) din O.U.G. 244/2000 privind siguranta barajelor, republicata;
168) Art 21, lit. b) din O.U.G. 244/2000 privind siguranta barajelor, republicata;
169) Art 21, lit. c) din O.U.G. 244/2000 privind siguranta barajelor, republicata;
170) Art 21, lit. d) din O.U.G. 244/2000 privind siguranta barajelor, republicata;
171) Art 21, lit. e) din O.U.G. 244/2000 privind siguranta barajelor, republicata;
172) Art 21, lit. f) din O.U.G. 244/2000 privind siguranta barajelor, republicata;
173) Art 21, lit. g) din O.U.G. 244/2000 privind siguranta barajelor, republicata;
174) Art 21, lit. h) din O.U.G. 244/2000 privind siguranta barajelor, republicata;
175) Art 21, lit. i) din O.U.G. 244/2000 privind siguranta barajelor, republicata;
176) Art 21, lit. j) din O.U.G. 244/2000 privind siguranta barajelor, republicata;
177) Art 21, lit. a) din Legea nr. 259/2010 privind siguranta digurilor, republicata;
178) Art 21, lit. b) din Legea nr. 259/2010 privind siguranta digurilor, republicata;
179) Art 21, lit. c) din Legea nr. 259/2010 privind siguranta digurilor, republicata;
180) Art.3, alin. (2) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
181) Art.3, alin.(3), lit.a) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
182) Art.3, alin.(3), lit.b) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
183) Art. 4 lit. a) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
184) Art.4 lit. b) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
185) Art. 6 lit. a) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
186) Art. 6 lit. c) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
187) Art.7 alin. (1), lit. d) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
188) Art.7 alin. (1), lit. f) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
189) Art.9, lit. f) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
190) Art.10, lit. a) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
191) Art. 12 lit. a) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
192) Art. 12 lit. b) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
193) Art. 12 lit. c) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
194) Art. 12 lit. d) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
195) Art. 12 lit. g) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
196) Art. 12 lit. h) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
197) Art. 13, alin. (1), lit. e) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
198) Art. 13, alin. (1), lit. f) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
199) Art. 13, alin. (2) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
200) Art. 15 alin.(1) lit.c) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
201) Art. 15 alin.(1) lit.e) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
202) Art. 16 alin.(3) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
203) Art.17, lit. a) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
204) Art.17, lit. e) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
205) Art. 19 alin.(4) lit.a) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
206) Art. 19 alin.(4) lit.b) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
207) art. 19 alin.(4) lit.d) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
208) Art. 19 alin.(4) lit.e) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
209) Art. 19 alin.(4) lit.f) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
210) Art. 19 alin.(4) lit.g) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
211) Art. 19 alin.(4) lit.h) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
212) Art.19, alin.(4), lit. i) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
213) Art.19, alin.(4), lit. m) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
214) Art. 19 alin.(4) lit.o) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
215) Art.21, lit. a) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
216) Art.21, lit. b) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
217) Art.8 alin. (1) lit.b) din Legea 56 /2010 privind accesibilizarea fondului forestier național;
218) Art. 23 alin. (1) lit. m) din LEGEA 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic;
219) Art. 17 alin (1) din LEGEA 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic;
220) Art. 23 alin. (1) lit. d), w) din LEGEA 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic;
221) Art. 23 alin. (1) lit. c) din LEGEA 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic;
222) Art. 13 alin. (5) și (6) din Legea 242/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2015 pentru suspendarea prevederilor art. 23 alin. (1), lit. e) și k) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006;
223) Art.10 lit. f) din OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările și completările ulterioare;
224) Art.10 lit.g) din OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările și completările ulterioare;
225) Art.10 lit. h) din OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările și completările ulterioare;
226) Art. 41 pct. 2 din Legea nr. 82/1991 privind legea contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
227) Art.41 pct.3 din Legea nr. 82/1991 privind legea contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
228) Art.41 pct.4 din Legea nr. 82/1991 privind legea contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
229) Art.41 pct. 5 din Legea nr. 82/1991 privind legea contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
230) Art.41 pct. 6 din Legea nr. 82/1991 privind legea contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
231) Art.41 pct. 7 din Legea nr. 82/1991 privind legea contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
232) Art.41 pct. 8 din Legea nr. 82/1991 privind legea contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
233) Art.41 pct. 9 din Legea nr. 82/1991 privind legea contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

234) Art. 1 lit.b) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva activității ilicite;
235) Art.1 lit.c) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva activității ilicite;
236) Art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva activității ilicite;
237) Art. 1 lit. f) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva activității ilicite;
238) Art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva activității ilicite;
239) Art. 1 lit h) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva activității ilicite;
240) Art. 1 lit. i) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva activității ilicite;
241) Art. 1 lit. j) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva activității ilicite;
242) Art. 1 lit.k) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva activității ilicite;
243) Art.336 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
244) Art.336 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
245) Art.336 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
246) Art.336 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
247) Art.336 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
248) Art.336 alin. (1) lit.g) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
249) Art.336 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
250) Art.336 alin. (1) lit.s) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
251) Art.336 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
252) Art.337 alin. (1) lit.a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
253) Art.337 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală;
254) Art. 28(1) lit.a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare;
255) Art.28(1) lit.b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare;
256) Art.16 lit.a) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;
257) Art.16 lit.b) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;
258) Art.16 lit.c) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;
259) Art.16 lit.d) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;
260) Art.16 lit.e) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;
261) Art.16 lit.f) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;
262) Art.16 lit.g) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;
263) Art.16 lit.h) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;
264) Art.26 alin.(1) lit.a) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, cu modificările și completările ulterioare;
265) Art.26 alin.(1) lit.b) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, cu modificările și completările ulterioare;
266) Art.26 alin.(1) lit.c) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, cu modificările și completările ulterioare;
267) Art.14(1) lit.e) din OUG nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale, cu modificările și completările ulterioare;
268) Art.651, lit. l) din H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României;
269) Art.7 lit.a) din Legea nr.252/2003 privind registrul unic de control;
270) Art.7 lit.b) din Legea nr.252/2003 privind registrul unic de control;
271) Art. 73 pct. 5 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
272) Art. 73 pct. 6 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
273) Art. 73 pct. 8 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
274) Art. 73 pct. 9 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
275) Art. 73 pct. 10 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
276) Art. 73 pct. 11 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
277) Art. 73 pct. 13 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
278) Art. 73 pct. 14 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
279) Art. 73 pct. 17 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
280) Art. 73 pct. 18 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
281) Art. 73 pct. 19 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
282) Art. 73 pct. 22 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
283) Art. 270^3 alin. (1) din LEGEA nr. 31/1990 legea societăților;
284) Art. 270^3 alin. (2) din LEGEA nr. 31/1990 legea societăților;
285) Art. 4 lit. a) din H.G. nr. 1259/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001;
286) Art. 4 lit. b) din H.G. nr. 1259/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001;
287) Art. 4 lit. c) din H.G. nr. 1259/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001;
288) Art. 4 lit. d) din H.G. nr. 1259/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001;
289) Art. 4 lit. e) din H.G. nr. 1259/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001;
290) Art. 4 lit. f) din H.G. nr. 1259/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001;
291) Art. 4 lit. g) din H.G. nr. 1259/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001;
292) Art. 4 lit. h) din H.G. nr. 1259/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001;
293) Art. 45 din LEGEA nr. 26/1990 privind registrul comerțului;
294) Art. 5 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 128/1994, privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților;
295) Art. 5 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 128/1994, privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților;
296) Art. 24 lit. a) din LEGEA nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale;
297) Art. 24 lit. b) din LEGEA nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale;
298) Art. 24 lit. c) din LEGEA nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale;
299) Art. 24, lit. d) din LEGEA nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale;
300) Art. 24. lit. e) din LEGEA nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale;
301) Art. 337 (1) din LEGEA nr. 85/2014 privind procedura insolvenței;
302) Art. 14 alin. (1) lit. d) din LEGEA nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri
303) Art. 3 alin (1) lit. a) din O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
304) Art. 3 alin (1) lit. b) din O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
305) Art. 3 alin (1) lit. c) din O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
306) Art. 3 alin (1) lit. d) din O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
307) Art. 3 alin (1) lit. e) din O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
308) Art. 3 alin (1) lit. f) din O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
309) Art. 3 alin (1) lit. g) din O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
310) Art. 3 alin (1) lit. h) din O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
311) Art. 3 alin (1) lit. i) din O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
312) Art. 3 alin (1) lit. j) din O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
313) Art. 23 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
314) Art. 10 – 15 din Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, republicată;
315) Art. 591, 644 și art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
316) Art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, cu modificările și completările ulterioare;
317) Art.18, 19, 20 din O.G. nr.21/1992 privind protectia consumatorilor (r2) cu modificările și completările ulterioare;
318) Art. 25 din O.G. nr.21/1992 privind protectia consumatorilor (r2) cu modificările și completările ulterioare;
319) Art. 4-7, 10 și 11 din H.G. nr.947/2000 privind modalitatea de indicare a prețurilor produselor oferite Consumatorilor spre vânzare;
320) Art.36 alin.1 din OG nr.41/1998 privind taxele in domeniul protecției proprietății industriale și regimul de utilizare a acestora, republicată;
321) Art. 29, lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
322) Art. 29, lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
323) Art. 29, lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
324) Art. 29, lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
325) Art. 29, lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
326) Art. 29, lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
327) Art. 29, lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
328) Art. 29, lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
329) Art. 29, lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
330) Art. 29, lit. j) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
331) Art. 29, lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/ 1994, cu modificările și completările ulterioare;
332) Art.40, alin.(1),lit.a) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare (H.G. nr. 710/2015);
333) Art.40, alin.(1),lit.b) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
334) Art.40, alin.(1),lit.c) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
335) Art.40, alin.(1),lit.d) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
336) Art.40, alin.(1),lit.e) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
337) Art.40, alin.(1),lit.f) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
338) Art.40, alin.(1),lit.g) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
339) Art.40, alin.(1),lit.h) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
340) Art.40, alin.(1),lit.i) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
341) Art.40, alin.(1),lit.j) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
342) Art.40, alin.(1),lit.k) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
343) Art.40, alin.(1),lit.l) din Hotărârea Guvernului nr. 710/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, cu modificările și completările ulterioare;
344) Art.42, alin.(1),lit.a) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare (H.G. nr. 711/2015);
345) Art.42, alin.(1),lit.b) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
346) Art.42, alin.(1),lit.c) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
347) Art.42, alin.(1),lit.d) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
348) Art.42, alin.(1),lit.e) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
349) Art.42, alin.(1),lit.f) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
350) Art.42, alin.(1),lit.g) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
351) Art.42, alin.(1),lit.h) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
352) Art.42, alin.(1),lit.i) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
353) Art.42, alin.(1),lit.j) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
354) Art.42, alin.(1),lit.k) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
355) Art.42, alin.(1),lit.l) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
356) Art.42, alin.(1),lit.m) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
357) Art.42, alin.(1),lit.n) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
358) Art.42, alin.(1),lit.o) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
359) Art.42, alin.(1),lit.p) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
360) Art.42, alin.(1),lit.q) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
361) Art.42, alin.(1),lit.r) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2015 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare;
362) Art.8, lit.a) din Hotarârea Guvernului nr. 530/2001, pentru aprobarea Instrucțiunilor de metrologie legala IML 8-01 ”Preambalarea unor produse în funcție de masă sau volum”;
363) Art.8, lit.b) din Hotarârea Guvernului nr. 530/2001, pentru aprobarea Instrucțiunilor de metrologie legala IML 8-01 ”Preambalarea unor produse în funcție de masă sau volum”;
364) Art.8, lit.c) din Hotarârea Guvernului nr. 530/2001, pentru aprobarea Instrucțiunilor de metrologie legala IML 8-01 ”Preambalarea unor produse în funcție de masă sau volum”;
365) Art.8, lit.d) din Hotarârea Guvernului nr. 530/2001, pentru aprobarea Instrucțiunilor de metrologie legala IML 8-01 ”Preambalarea unor produse în funcție de masă sau volum”;
366) Art.8, lit.e) din Hotarârea Guvernului nr. 530/2001, pentru aprobarea Instrucțiunilor de metrologie legala IML 8-01 ”Preambalarea unor produse în funcție de masă sau volum”;
367) Art.55 (2) lit.b) din Legea Nr. 38/ 2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere;
368) Art.55 (3) lit.a) din Legea Nr. 38/ 2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere;
369) Art.8, lit b) din Legea nr. 252/2003 Privind regimul unic de control;
370) Art. 493 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
371) Art. 493 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
372) Art. 493 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
373) Art. 336 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
374) Art. 336 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
375) Art. 336 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
376) Art. 336 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
377) Art. 26 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
378) Art. 26 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
379) Art. 26 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
380) Art. 26 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
381) Art. 26 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

382) Art. 36 pct. II lit. e) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată;
383) Art. 36 pct. II lit. f) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată;
384) Art. 36 pct. II lit. g) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată;
385) Art. 36 pct. II lit. i) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată;
386) Art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată;
387) Art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată;
388) Art. 32 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată;
389) Art. 47 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 privind serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
390) Art. 47 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 privind serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
391) Art. 47 alin. (4) din Legea nr. 51/2006 privind serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
392) Art. 39 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată;
393) Art. 39 alin. (3) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată;
394) Art. 39 alin. (4) literele a) și b) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată;
395) Art. 30 alin. (1) lit. b), c) și e) și alin. (2) și (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată;
396) Art. 37 din Legea serviciului de iluminat public nr. 230/2006.

In 2017 in COR vor aparea urmatoarele ocupatii !

Serviciu extern de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca (protectia muncii), situatii de urgenta (psi) si ISCIR in Bucuresti si Ilfov !
Anul 2017 va aduce modificari in ceea ce priveste domeniile din Clasificarea Ocupatiilor din Romania (COR), avand in vedere faptul ca vor fi introduse zeci de noi ocupatii.
Aceste informatii au fost extrase dintr-un proiect de act normativ al Ministerului Muncii si Justitiei Sociale (MMJS) si al Institutului National de Statistica (INS). Este important de mentionat ca o buna parte a acestor ocupatii ii are in vedere pe ingineri, manageri sau auditori, dar vor exista si alte noutati.
In momentul de fata, aceste ocupatii sunt incluse in Proiectul de ordin comun al MMJS si INS privind modificarea si completarea Clasificarii ocupatiilor din Romania. Acest proiect este in dezbatere publica in prezent, pentru a fi in vigoare mai are nevoie de aprobarea ministrului muncii si a presedintelui INS.
Care sunt noile ocupatii care ar urma sa fie introduse in COR? Este vorba despre 28 de noi meserii:
inginer centrale eoliene (cod 215152);
inginer centrale fotovoltaice (cod 215151);
inginer conducere si control sisteme de utilitati energetice (cod 215162);
inginer de proces in tratarea/epurarea apei (cod 214490);
inginer echipamente si sisteme hidroenergetice (cod 215157);
inginer electrician (cod 215149);
inginer energetica cladirilor (cod 215159);
nginer exploatare centrale hidroelectrice (cod 215156);
inginer exploatare centrale termoelectrice (cod 215153);
inginer exploatare echipamente si instalatii nucleare (cod 214954);
inginer management resurse de apa (cod 215158);
inginer programare si optimizare a instalatiilor si proceselor energetice (cod 215160);
inginer protectia mediului in energetica (cod 214304);
inginer retele si sisteme hidraulice (cod 215163);
inginer securitate obiective nucleare (cod 215155);
inginer tehnologii informatice in energetica (cod 215161).
asistent atragere fonduri (cod 333914);
curator (cod 262114);
ergonomist (cod 226309);
navigator de pacienti (cod 226922);
specialist educatie muzeala (cod 262115);
supervizor in servicii sociale (cod 263513);
tehnician perfuzionist (cod 226925).
Din cate se poate observa, cele mai multe ocupatii ii vizeaza pe ingineri, existand totusi si trei noi tipuri de manager: manager atragere fonduri; manager cultural; manager in servicii sociale. Au mai aparut si doua tipuri de auditor: electroenergetic si termoenergetic.

CE DESPAGUBIRI SE VOR OFERI IN CAZUL DECESULUI PROVOCAT DE UN ACCIDENT DE MUNCA

Incepem prin a mentiona de la bun inceput ca, in cazul decesului asiguratului ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale, beneficiaza de ajutor de deces o singura persoana: sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul, etc.
Cuantumul ajutorului de deces acordat este de 4 salarii medii brute pe economia nationala, prevede legislatia in vigoare.
In cazul decesului asiguratului ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale, despagubirea in caz de deces se acorda, la cerere, unei singure persoane fizice/juridice, care face dovada ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces, potrivit art. 69 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002.
IMPORTANT DE STIUT! Despagubirea in caz de deces se acorda pe baza urmatoarelor acte: cerere-tip privind solicitarea drepturilor de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, prevazuta in anexa nr. 13 la prezentele norme metodologice respectiv anexa nr. 5 la Ordinul nr. 213/2009, certificat de deces – original si copie, certificatul medical constatator al decesului in caz de boala profesionala, actul de identitate al solicitantului, actul de stare civila al solicitantului, care sa ateste calitatea acestuia, si documente justificative din care sa rezulte ca au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces, dupa caz.
Asa cum am mentionat si mai sus, cuantumul despagubirii in caz de deces este de 4 salarii medii brute pe economie.
Nota: salariul mediu care va fi utilizat la plata despagubirii in caz de deces va fi salariul mediu brut pe economie comunicat de Institutul National de Statistica pentru luna in care a survenit decesul asiguratului.
Dupa efectuarea platii despagubirii in caz de deces, asiguratorul are obligatia de a inscrie pe versoul certificatului de deces original mentiunea „ACHITAT DESPAGUBIRE IN CAZ DE DECES CONFORM LEGII Nr. 346/2002”, data, semnatura si stampila.

CAT TIMP MAI AVETI PENTRU A OBTINE AUTORIZATIA DE SECURITATE LA INCENDIU

Termenul limită stabilit pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, de 30 iunie 2017, a fost analizat ieri de deputații din Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului Comisia a fost sesizată în vederea examinării și dezbaterii pe fond a Proiectului de Lege privind aprobarea OG nr.17/2016. Acest proiect are ca obiect de reglementare prorogarea termenului prevăzut la art.30 alin.(4¹) din Legea nr.307/2006 – respectiv 31 decembrie 2016 -, propunându-se obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu până la data de 30 iunie 2017. Având în vedere importanța și implicațiile actului normativ supus analizei, în urma discuțiilor avute de către membrii Comisiei și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne prezenți la ședință, s-a hotărât amânarea proiectului de lege sus-menționat, fiind constituit un Grup de lucru Grupul consideră că prorogarea termenului până la data de 30 iunie 2017 a avut un impact pozitiv atât asupra societății, prin acordarea unui termen în care pot fi întocmite documentațiile tehnice necesare obținerii autorizației de securitate la incendiu, perioadă în care nu sunt sancționați contravențional pentru funcționarea fără acest act de autoritate, cât și asupra structurilor de avizare/autorizare din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență județene. În urma celor prezentate, nu s-a considerat necesară modificarea datei de 30 iunie 2017 stabilită prin Ordonanţa Guvernului nr.17/2016 și anume prorogarea acestuia pentru o dată ulterioară, o astfel de modificare putând fi percepută ca o relaxare a exercitării autorității în domeniu. Deputatii au menționat existența unui Ghid on-line privind avizarea/autorizarea, aplicație ce se regăsește pe toate site-urile Inspectoaratelor județene pentru Situații de Urgență, precum și pe site-ul Inspectoartului General pentru Sitauții de Urgență, Ghid ce a fost conceput pentru a veni în folosul beneficiarilor. Ei au sustinut că este imperios necesară o conștietizare și asumare a necesității de conformare la norma de avizare din partea beneficiarilor, iar păstrarea termenului în vigoare contribuie la îmbunătățirea climatului de siguranță pentru utilizatori.casa in flacari

CAND ESTE OBLIGATORIE NEGOCIEREA CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA (CCM) INTR-O SOCIETATE !

In momentul in care o societate are peste 20 de angajati ii revine obligatia de a negocia contractul colectiv de munca (CCM).
In contextul in care salariatii nu au constituit un sindicat la nivel de unitate, negocierea are loc cu reprezentantii salariatilor, iar initiativa negocierii apartine angajatorului.
Astfel, anterior declansarii negocierii, salariatii trebuie sa isi aleaga reprezentantii in conformitate cu prevederile din Codul muncii.
Mentionam faptul ca o societate nu se poate afilia la un sindicat. In conformitate cu definitia data de Legea 62/2011 sindicatul este acea forma de organizare voluntara a angajatilor, in scopul apararii drepturilor si promovarii intereselor lor profesionale, economice si sociale in relatia cu angajatorul.
ATENTIE! Salariatii sunt cei care se asociaza in sindicate si nu angajatorii.
Conform art. 129 alin. 1) din Legea 62/2011, negocierea colectiva este obligatorie numai la nivel de societate, cu exceptia cazului in care unitatea are mai putin de 21 de angajati.
Asa cum am mentionat mai sus, daca societatea are peste 20 de angajati ii revine obligatia de a negocia CCM.
Initiativa negocierii apartine angajatorului, iar daca in unitate nu exista sindicat, acesta trebuie invite la negociere reprezentantii salariatilor alesi de adunarea generala a salariatilor.
La prima sedinta de negociere se stabilesc informatiile publice si cu caracter confidential pe care angajatorul le va pune la dispozitia delegatilor sindicali sau ai reprezentantilor angajatilor, conform legii si data pana la care urmeaza a indeplini aceasta obligatie.
Legea nr. 467/2006 este cea care stabileste regimul informatiilor confidentiale puse la dispozitie de angajator.
Data la care se desfasoara prima sedinta de negociere reprezinta data la care se considera ca negocierile au fost declansate.
Asadar, la fiecare sedinta de negociere se vor incheia procese verbale semnate de reprezentantii mandatati ai partilor in care se va consemna continutul negocierilor.

STATISTICA INSPECTIA MUNCII IN PRIMUL TRIM DIN 2017

INSPECTIA MUNCII DORESTE SA PUNA CAPAT ANGAJARILOR FARA FORME LEGALE!www.protectiamuncii-psi-iscir.ro
Inspectorii de munca au inceput o adevarata lupta impotriva celor care angajeaza personal fara forme legale de munca, iar in acest sens au realizat o serie de controale in cursul saptamanii trecute.
Asadar, Inspectia Muncii a desfasurat 2.432 actiuni de control in urma carora s-au aplicat amenzi in valoare totala de peste 1,43 milioane de lei, fiind depistate 123 de persoane care desfasurau munca fara forme legale, conform Agerpres. Au fost sanctionati 1.020 de angajatori.Amenzi in valoare de peste 1,15 milioane de lei.
In ceea ce priveste relatiile de munca, la nivel national s-au aplicat amenzi in valoare de peste 1,15 milioane de lei, din care 720.000 de lei pentru munca la negru. Au fost efectuate 1.448 de controale.
In aceeasi perioada, in domeniul securitatii si sanatatii in munca s-au aplicat amenzi in valoare de 274.000 de lei.

SSM-Cum si cand se infiinteaza serviciul intern de prevenire si protectie SIPP

Serviciu extern de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca (protectia muncii), situatii de urgenta (psi) si ISCIR in Bucuresti si Ilfov !
Orice societate trebuie sa aiba in vedere normele de securitate si sanatate in munca, iar pentru a fi sigur ca este totul in regula, angajatorul ar trebui sa fie familiarizat cu legislatia in vigoare.
Mentionam inca de la inceput ca, in cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au peste 250 de lucratori, angajatorul trebuie sa organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie.
Dar nu doar acesti angajatori trebuie sa organizeze servicii de prevenire si protectie. Aceste norme sunt valabile si in cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au intre 50 si 249 de lucratori, care desfasoara activitati dintre cele prevazute in Anexa nr. 5, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca aprobate prin H.G. nr. 1.425/2006, care sunt enumerate mai jos:
1.Activitati cu risc potential de expunere la radiatii ionizante
2. Activitati cu risc potential de expunere la agenti toxici si foarte toxici, in special cele cu risc de expunere la agenti cancerigeni, mutageni si alti agenti care pericliteaza reproducerea
3. Activitati in care sunt implicate substante periculoase, potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major in care sunt implicate substante periculoase, cu modificarile ulterioare
4. Activitati cu risc de expunere la grupa 3 si 4 de agenti biologici
Asadar, serviciul intern de prevenire si protectie trebuie sa fie format din lucratori care indeplinesc cel putin cerintele prevazute la art. 49 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.425/2006.
Conducatorul serviciului intern de prevenire si protectie trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute la art. 50. din HG 1425/2006 cu modificarile si completarile ulterioare

IMPORTANT! Serviciul intern de prevenire si protectie poate sa asigure si supravegherea sanatatii lucratorilor, daca dispune de personal cu capacitate profesionala si de mijloace materiale adecvate, in conditiile legii, respectiv medic de medicina muncii.

Propunere legislativa ! Inchisoare pentru constructorii care nu respecta normele de protectia muncii !

Serviciu extern de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca (protectia muncii), situatii de urgenta (psi) si ISCIR in Bucuresti si Ilfov !
Constructorii care nu respectă măsurile legale de securitate și sănătate în muncă riscă pedeapsa cu amendă sau chiar cu închisoarea de la un an la 5 ani, potrivit unei propuneri legislative pentru modificarea Codului Penal. Inițiativa a fost înregistrată la Senat și urmează să fie analizată în comisiile permanente. „Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă. Fapta prevăzută, săvârșită din culpă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”, arată propunerea formulată de Iulian Iancu, deputat PSD.

Codul muncii-Durata timpului de lucru a unui salariat !

Durata timpului de muncă este reglementată în Codul Muncii, timpul de muncă reprezentând orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.
Timpul de muncă şi limita legală
În cazul în care sunteţi angajat cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână, conform reglementărilor în vigoare.
În schimb, tinerii de până la 18 ani ar trebui să muncească 6 ore pe zi, respectiv 30 de ore pe săptămână.
După cum deja bine ştiţi, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
Însă există şi cazuri în care, în funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă. Trebuie totuşi respectată durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Durata maximă a timpului de muncă
ATENŢIE! Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare!
Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână. Există însă o condiţie care trebuie respectată – media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar care să nu depăşească 6 luni.
Sub rezerva respectării reglementărilor privind protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referinţă, dar pentru perioade care nu depăşesc 12 luni.
La stabilirea acestor perioade de referinţă nu se iau în calcul durata concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de muncă.
ATENŢIE! Aceste prevederi nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Excepţii
Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
Trebuie să ştiţi că durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

Programul de lucru inegal
Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.

Pentru ca acesta să funcţioneze, el trebuie însă să fie specificat expres în contractul individual de muncă.
În oricare dintre situaţiile prezentate, programul de muncă şi modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunoştinţă salariaţilor şi sunt afişate la sediul angajatorului.

Programe individualizate
Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză. Acestea presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă.

În aceste cazuri, durata zilnică a timpului de muncă este împărţită în două perioade:
perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul de muncă;
perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul îşi alege orele de sosire şi de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.