Proiect:Codul muncii va fi modificat prin ordonanță de urgență: Lista celor mai importante modificări

Serviciu extern de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca (protectia muncii), situatii de urgenta (psi) si ISCIR in Bucuresti si Ilfov !
Codul muncii va suferi modificări majore mai repede decât ne-am fi așteptat, iar cele mai importante dintre ele fac referire la munca nedeclarată. Concret, prevederile incluse inițial într-un proiect de lege lansat de Ministerul Muncii au fost mutate între timp într-un proiect de ordonanță de urgență, pe care Guvernul îl poate vota chiar în ședința de azi. Asta înseamnă că modificările, ce vor influența semnificativ activitatea angajatorilor, vor intra în vigoare mult mai devreme, parcursul legislativ în acest caz fiind mult mai scurt decât cel al unui proiect de lege, ce ar fi trebuit votat și dezbătut și în Parlament. Comparativ cu forma inițială, a fost majorat și cuantumul amenzilor pentru munca nedeclarată. sigla-pm-ev-riscuri-ref
Un Proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii figurează azi pe ordinea de zi a Guvernului, astfel că, dacă va fi adoptat, documentul va mai avea nevoie doar de publicarea în Monitorul Oficial pentru a se aplica.
De altfel, actul conține mai multe propuneri majore de modificare a Codului muncii, care vor influența destul de mult activitatea angajatorilor. Partea interesantă este că toate aceste prevederi, pe care le sintetizăm mai jos, au fost incluse inițial într-un proiect de lege lansat la jumătatea lunii iunie de Ministerul Muncii.
Cum însă traseul legislativ al unui proiect de lege este unul mai lung și anevoios, fiind necesare atât aprobarea Guvernului, cât și a Parlamentului, legiuitorul a decis să mute prevederile într-un proiect de ordonanță de urgență, ceea ce înseamnă că măsurile vor putea intra în vigoare cât de curând.
1. Actele adiționale vor trebui încheiate înainte să producă efecte
Poate cea mai semnificativă schimbare ce VA apărea în activitatea angajatorilor este scurtarea termenului în care se pot încheia actele adiționale pentru modificările contractuale (de exemplu, când se majorează salariul sau când se schimbă criteriile de evaluare a activității profesionale). Mai precis, actele adiționale vor trebui încheiate înainte să producă efecte, nu în termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificărilor.
2. Munca salariaților cu normă parțială în afara programului, amendată
Dacă un salariat angajat cu normă parțială se va duce la serviciu în afara programului de lucru stabilit contractual, acesta va presta, conform legii, muncă nedeclarată. În momentul de față, această activitate nu este identificată prin Codul muncii ca muncă nedeclarată, ci există doar o interdicție de a presta ore suplimentare de către salariații cu normă parțială. Astfel, această formă de muncă nedeclarată va putea fi sancționată cu amenzi de 10.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. În forma inițială, proiectul lansat de Ministerul Muncii prevedea amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.
3. Munca salariaților în timpul suspendării contractului de muncă, amendată
O altă formă de muncă nedeclarată va fi considerată, în mod oficial, primirea la muncă a salariaților aflați în perioada de suspendare a contractului individual de muncă. Această modificare va fi, practic, doar o recunoaștere în legislație a jurisprudenței curții supreme a României. Concret, pentru munca în timpul suspendării contractului, angajatorii vor risca amenzi de 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată (în loc de amenzi între 10.000 și 20.000 de lei, așa cum era prevăzut inițial).
4. Primirea la lucru fără contract și fără raportarea în Revisal, muncă nedeclarată
În afară de munca în perioada de suspendare a contractului individual și în afara programului stabilit pentru salariații cu normă parțială, proiectul va identifica încă două fapte ce constituie muncă nedeclarată. Mai exact, primirea la lucru fără încheierea contractului individual de muncă înainte de începerea activității și primirea la lucru fără înregistrarea în Revisal a raportului de muncă înainte de începerea activității. Ambele fapte vor fi sancționate cu amenzi de 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată (lucru care, de altfel, deja se întâmplă: prima faptă e acoperită acum de Codul muncii, iar a doua – de hotărârea de Guvern privind Revisal). Și aici, a fost eliminat cuantumul minim al amenzilor, de 10.000 de lei, fiind păstrată o singură valoarea, cea maximă (20.000 de lei).
5. Indulgență pentru angajatorii ce plătesc repede amenzile pentru munca nedeclarată
Pentru cele patru fapte ce vor constitui muncă nedeclarată, angajatorii vor putea plăti doar jumătate din minimul amenzilor, însă numai dacă le achită în maximum 48 de ore de la încheierea/comunicarea procesului-verbal de contravenție. Așadar, vorbim de primirea la lucru fără încheierea contractului individual de muncă înainte de începerea activității, primirea la lucru fără înregistrarea în Revisal a raportului de muncă înainte de începerea activității, primirea la lucru a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat și primirea la lucru a unui salariat cu normă parțială în afara programului stabilit contractual.
6. Evidența orelor de lucru se va face mult mai strict
Evidența activității zilnice a salariaților va trebui să fie mai detaliată decât este acum. Concret, dacă acum se prevede doar că angajatorii sunt obligați să țină evidența orelor de lucru, în viitor aceștia ar putea fi obligați să înregistreze atât ora de începere a programului de lucru, cât și ora de terminare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *