Serviciu extern de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca (protectia muncii), situatii de urgenta (psi) si ISCIR in Bucuresti si Ilfov !
Incepem prin a preciza ca prestarea activitatii in regim de plata cu ora este specifica activitatilor de invatamant si este reglementata prin actele normative din acest domeniu.
Codul muncii mentioneaza ca timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare.
Iata o situatie „Avem cazul unei societati care furnizeaza servicii de ingrijiri medicale la domiciliu. Numarul de ore prestate de personal fluctueaza zilnic saptamanal lunar intr-o masura destul de semnificativa. In aceste conditii, va solicit urmatoarele lamuriri: a. Este posibila incheiere unui contract individual de munca in care sa se stipuleze ca activitatea este prestata in regim de plata cu ora? Daca da, ce clauze speciale trebuie sa cuprinda acesta. b. In situatia in care incheierea tipului de contract in regim de plata cu ora nu este posibila, va rog sa-mi recomandati cea mai potrivita solutie la care poate recurge angajatorul tip de contract, durata muncii, repartizarea programului de lucru, salariu, etc.”
Avand in vedere faptul ca activitatea dumneavoastra se desfasoara in alt domeniu decat invatamantul, nu va sunt aplicabile reglementarile privind prestarea activitatii in regim de plata cu ora.
La art.113 alin.(1) din Codul muncii se precizeaza ca repartizarea timpului de munca in cadrul saptamanii este, de regula, uniforma, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu doua zile de repaus, iar la alin.(2), se prevede ca in functie de specificul unitatii sau al muncii prestate, se poate opta si pentru o repartizare inegala a timpului de munca, cu respectarea duratei normale a timpului de munca de 40 de ore pe saptamana.
Astfel, repartizarea inegala a programului de lucru presupune o durata zilnica inegala a timpului de lucru astfel incat orele de munca totalizate in fiecare saptamana sa respecte durata timpului de munca de 40 de ore pe saptamana.
ATENTIE! Repartizarea inegala a programului de lucru a salariatilor trebuie stipulata in contractul colectiv de munca sau, daca acesta nu este incheiat, in regulamentul intern.
In cazul in care ati utiliza contracte individuale cu timp partial, ar trebui, in mod obligatoriu, sa includeti in clauzele acestora repartizarea concreta a programului de lucru (art.105 alin.(1) lit.a) din Codul muncii)
Astfel, in situatia prezentata, apreciem ca puteti utiliza contracte individuale de munca cu norma intreaga, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/saptamana, iar la repartizarea programului de lucru mentionati inegal.
Referitor la stabilirea salariului, conform art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
In contractul individual de munca se va stabili un salariu de baza, corespunzator programului de lucru cu norma intreaga 8 ore/zi, 40 ore/saptamana, salariu care nu poate fi mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara.