NOUTATI ITM

Mai multe prevederi pentru domeniul muncii sunt instituite de starea de urgență pe teritoriul României, decretată de președintele Iohannis și intrată în vigoare prin publicarea decretului în Monitorul Oficial. Astfel, Guvernul poate sprijini angajatorii și angajații afectați de efectele crizei Covid-19, prin derogări de la prevederile legale în vigoare.

Se supendă controalele ITM Pe durata stării de urgență are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori de către inspectoratele teritoriale de muncă.

Aceasta cu excepția controalelor dispuse de către ministrul muncii și protecției sociale, a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă. Protecție socială pentru angajații a căror activitate este afectată sau oprită Prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale se stabilesc măsuri de protecție socială pentru angajați și familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau oprită total sau parțial prin decizii ale autorităților publice, pe perioada stării de urgență. Telemuncă prin act unilateral al angajatorului Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, autoritățile administrative autonome, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, societățile cu capital privat introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului. Se menține valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective pe perioada stării de urgență. Pe perioada stării de urgență se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *